Shein, magazinul online de fast-fashion, se află în vizorul Comisiei Europene, suspectat fiind de conținut online ilegal și dăunător, scrie Bloomberg, precizând că firma ar trebui să suprime astfel de practici.
Mărcile de modă ultrarapidă, cum ar fi Shein din China, ar trebui să fie obiectul unor sancțiuni de până la 50% din prețul de vânzare al articolelor de îmbrăcăminte, pentru a compensa impactul lor asupra mediului, au propus parlamentarii care dețin majoritatea în Parlament, într-un nou proiect de lege, transmite Reuters.
Inditex, proprietarul Zara, cea mai mare companie de modă listată la bursă din lume, în funcție de vânzări, își extinde brandul cu prețuri mici Lefties, axat pe generația Z, pentru a contracara rivalul Shein, fondat în China, transmite Reuters.
Acționarii Shein s-au oferit să vândă acțiuni pe piața privată la o evaluare de $45 – $55 de miliarde. Asta după ce, în mai anul trecut, compania era evaluată la $66 de miliarde
Gigantul chinez al e-comerțului cu haine Shein intenționează să se listeze pe bursa din Statele Unite, scrie The Guardian, preluat de G4Media.
Compania chinezească Shein vizează o evaluare de până la 90 miliarde dolari, adică aproximativ 84 miliarde EUR, pentru a pregăti o ofertă publică inițială (IPO) în Statele Unite, potrivit unor surse citate de TechCrunch.
Platforma chineză de ecommerce Shein a fost evaluată la 100 miliarde dolari într-o rundă de fînanțare recentă.
Startupul chinez de comerț electronic cu articole de modă Shein vrea să atragă o finanțare de 1 miliard de dolari, la o evaluare de aproximativ 100 de miliarde de dolari, a relatat Bloomberg, citând surse apropiate situației.