Retailerul polonez de modă LPP, care operează pe piața locală brandurile Reserved, Cropp, House, Mohito și Sinsay, a inaugurat cel de-al 50-lea magazin al rețelei din România, în centrul comercial Shopping City Center Sibiu.
Una din prevederile Legii Turismului, trimisă de Guvern la Parlament pentru aprobare, care se referă la posibilitatea inspectorilor în turism de a verifica firmele fără a se identifica în prealabil, pretizând că sunt turiști, este întâmpinată cu bucurie de Eximtur, una dintre agențiile de turism care vând cele mai multe vacanțe intern, specializată și în business travel. Lucia Morariu, proprietara Eximtur, spună că până acum era nevoită să apeleze la firme private care făceau pe bani mulți astfel de controale și speră ca această măsură să fie bine implementată de Ministerul Turismului, astfel încât să se controleze cu adevărat calitatea servirii, și nu cartoane și proceduri învechite, cum se întâmpla până acum, când ajungeau în hoteluri reprezentanți ai ministerului.
Retailerul francez de echipamente sportive Decathlon va deschide un magazin în Bistrița și ajunge la o rețea de 24 de magazine la nivel național.
Compania cu capital sud-african MAS Real Estate, care a cumpărat anul trecut mallurile Militari Shopping din București și Atrium din Arad, și-a extins până în 2023 parteneriatul cu Prime Kapital, firmă înființată recent de fondatorii celui mai mare investitor imobiliar din România, și are în dezvoltare zece proiecte în România în valoare de 738 milioane euro, printre care un mall în locul unității militare unde a fost executat cuplul Ceaușescu.
Majoritatea românilor preferă să facă cumpărăturile online în mod „tradițional”, prin folosirea computerelor sau a laptopurilor (53%). Doar 1% folosesc tableta, restul de 46% folosind telefonul mobil.
Casa de modă americană Victoria’s Secret, cunoscută mai ales pentru articolele de lenjerie intimă, prezentă din toamnă în aeroportul Otopeni, în zona duty free, cu un magazin, intră în Băneasa Shopping City, acolo urmând să fie comercializată întreaga gamă de produse a brandului.
Retailerul francez de echipamente sportive Decathlon va deschide un magazin în Shopping City Deva. Magazinul va avea o suprafață de 1.500 de metri pătrați.
Omul de afaceri Gabriel Popoviciu (57 de ani), unul dintre cei mai discreți investitori imobiliari din România, a înregistrat anul trecut o cifră de afaceri de 53 milioane euro de pe urma Zonei Comerciale Băneasa, care cuprinde mallul Băneasa Shopping City din București, și un profit net de 16 milioane euro, echivalentul unei marje de profit de peste 30%.
Omul de afaceri Gabriel Popoviciu, aflat sub supravegherea poliției londoneze, spune pentru Profit.ro, în una dintre extrem de rarele sale discuții cu presa, că decizia instanței de confiscare și revenire în proprietatea statului a terenului de 224 hectare din Băneasa, pe care a contestat-o deja la Înalta Curte, va genera, dacă rămâne identică și după apel, „o situație atât de complexă pentru care răspunsul nu poate fi simplu“, arătând că este prima sa experiență de acest gen. Pe terenul din Băneasa a fost construit unul dintre cele mai scumpe proiecte imobiliare din țară. Planul B: Popoviciu, reprezentat și de un fost șef FBI, lua în calcul încă din 2017 posibilitatea de a-i fi confiscat terenul.
Cele mai mari cinci tranzacții imobiliare încheiate în 2018 au avut o valoare totală de aproape 600 milioane de euro, echivalentul a circa două treimi din volumul de tranzacții prognozat pentru 2018 la nivel local de brokerii activi pe piață. Două dintre cele mai scumpe proprietăți tranzacționate în 2018 au intrat și în topul celor mai mari tranzacții imobiliare încheiate vreodată în România.
Vânzările în timpul sezonului de cumpărături pentru sărbătorile de iarnă în SUA au crescut cu 5,1%, depășind 850 de miliarde de dolari, cel mai solid avans din ultimii șase ani, deoarece cumpărătorii au fost încurajați de economia robustă și de reduceri, potrivit unui raport al MasterCard, transmite Reuters.
Adunarea Generală a Acționarilor de la Unirea Shopping Center a votat atragerea răspunderii fostului director general Carmen Adamescu. Raportul CA include date despre prejudicierea societății prin contracte pentru servicii fictive, deturnarea unor sume pentru folos personal, acordarea de drepturi bănești pentru persoane apropiate. Investitorii se așteaptă la un război lung între moștenitorii lui Dan Adamescu, procese pe ani de zile ale căror costuri vor cădea indirect în seama companiei.
Live video shopping s-ar putea numi cea mai nouă încercare de monetizare pe care Facebook a început să o testeze.
Grupul NEPI Rockcastle, unul dintre cei mai mari investitori imobiliari din România, deschide astăzi un nou mall în România, Shopping City Satu Mare, al 18-lea centru comercial din portofoliul românesc, care va găzdui și lanțul austriac de cinematografe Cineplexx, intrat astfel pe piața locală.
Grupul NEPI Rockcastle, unul dintre cei mai mari investitori imobiliari din România, deschide pe 5 decembrie un nou mall în România, Shopping City Satu Mare, al 18-lea centru comercial din portofoliul românesc, care va găzdui și lanțul austriac de cinematografe Cineplexx, intrat astfel pe piața locală.
Google este acuzat că nu face suficient pentru a pune în practică decizia Comisiei Europene în urma căreia a primit cea mai mare amendă din istoria Uniunii Europene pentru politici neconcurențiale.
Grupul NEPI Rockcastle, unul dintre cei mai mari investitori imobiliari din România, a anunțat că lucrările de construcție la cel de-al 18-lea centru comercial din portofoliul românesc, Shopping City Satu Mare, sunt aproape finalizate, mall-ul urmând a fi inaugurat pe 6 decembrie.
Tribunalul București a respins cererea fostului premier Victor Ponta de obligare a companiei care administrează magazinul Unirea Shopping Center (USC) să-i plătească daune morale de 60.000 de euro pentru atac la persoană și defăimare, din cauza unor clipuri video difuzate pe monitoarele instalate în centrului comercial. În aceste clipuri video, potrivit informațiilor obținute și prezentate anterior de Profit.ro, apăreau sintagmele “Ei vor să pună mâna pe noi” și “România Liberă în pericol”, precum și imagini cu Victor Ponta alături de alte persoane.
Un incendiu a izbucnit, duminică, la un complex comercial de mobilă din zona Băneasa Shopping City, acesta manifestându-se la o anexă unde, potrivit primelor informații, se reciclează material lemnos. ISU București-Ilfov anunță că până în prezent nu au fost semnalate victime, dar sunt degajări mari de fum.
Retailerul polonez de tip discount Pepco, comerciant de haine, accesorii și decorațiuni pentru casă, aflat pe piața locală de 4 ani, deschide un magazin în Unirea Shopping Center din București.
Rețeaua de photo sharing deținută de Facebook, Instagram, oferă acum o secțiune prin care utilizatorii pot cumpăra direct anumite produse.
Centrul comercial Satu Mare Shopping Plaza, inaugurat în martie 2016, a fost scos la vânzare cu 12,5 milioane de euro, proprietarii intenționând să se concentreze pe segmentul hotelier și pe cel al clădirilor rezidențiale. Mall-ul are o suprafață de 12.500 de metri pătrați construiți și încasează lunar din chirii 70.000 de euro.
Magazinul de încălțăminte pentru copii bigstep deschide al cincilea magazin din România în Băneasa Shopping City, după o investiție de 80.000 de euro.
Ploiești Shopping City investește peste 1 milion de euro în modernizarea food court-ului, astfel că în spațiul de peste 2.000 de metri pătrați se vor deschide cinci noi branduri, printre care și primul restaurant de sushi din Ploiești, precum și primul Calif din oraș.
Tranzacția prin care compania de investiții și dezvoltare imobiliară Atrium European Real Estate, reprezentată de compania de consultanță imobiliară JLL, vinde Militari Shopping Center, centrul comercial din vestul Bucureștiului, către Mas Real Estate, fond de investiții din Africa de Sud, pentru 95 de milioane de euro, a fost finalizată, fiind cea mai importantă tranzacție de pe piața de retail din București începând cu sfârșitul anului 2014. Atrium renunță, astfel, conform datelor analizate de Profit.ro, la singurul proiect pe care îl deține pe piața locală, urmând să își îndrepte atenția predominant spre Cehia și Polonia.