Ajutorul de stat constând în exceptarea marilor consumatori industriali de energie electrică de la o parte din cota obligatorie de achiziție de certificate verzi destinate subvenționării producătorilor de energie regenerabilă, în vigoare din 2014 și care expiră la finalul lui 2023, urmează să fie prelungit cu 8 ani, a anunțat ministrul Energiei, Sebastian Burduja.
Ministerul Energiei a solicitat Guvernului suplimentarea creditelor bugetare și de angajament aprobate pentru luna septembrie, pentru a avea banii necesari plății subvențiilor de stat pentru acoperirea unei părți din costurile certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră (CO2) incluse în prețul electricității, suportate de marii consumatori industriali de energie din România anul trecut.
Acționarii companiei de stat Complexul Energetic Oltenia, cel mai mare producător de energie pe bază de cărbune din România, au fost convocați de conducerea societății într-o AGA extraordinară, pentru a aproba reorganizarea companiei prin divizare parțială, precum și înființarea unui joint-venture cu Alro Slatina în vederea construirii unei noi centrale pe gaze naturale.
Conef Gaz, înființată în 2006, a terminat anul trecut cu profit net de 1,84 milioane lei, în scădere masivă față de cel de 26,7 milioane lei din 2021, și venituri totale de 504,4 milioane lei, cu circa 3% mai mari comparativ cu anul anterior. În 2022, grupul Alro a cumpărat gaze pentru procesul de producție de aluminiu de 356,6 milioane lei de la Conef Gaz, iar în primul trimestru din 2023 – de 33,3 milioane lei, conform rapoartelor oficiale.
Alum Tulcea, controlată de producătorul de aluminiu Alro Slatina, a primit de la un investitor local din Sierra Leone o ofertă nesolicitată de vânzare a firmei prin care Alum operează minele de bauxită ale grupului din țara africană.
Urmașa celei mai importante firme din perioada când statul vecin își vindea masiv active, după războaiele care au devastat republicile fostei Iugoslavii.
Grupul rus TMK a vândut producătorul român de țevi Artrom unei companii de asset management fondate de doi investitoro sârbi.
Producătorul de componente auto Altur, care în primăvară a anunțat că este lovit de războiul din Ucraina și că își suspendă activitatea temporar, după care a decis ân urmă cu 10 zile să își ceară insolvența renunță acum la a mai declanșa această procedură.
Producătorul de componente auto Altur, care în primăvară a anunțat că este lovit de războiul din Ucraina și că își suspendă activitatea temporar, a decis acum să își ceară insolvența.
Guvernul i-a obligat prin ordonanță de urgență pe producătorii de electricitate ca, de la 1 septembrie, să vândă energia pe care o mai au disponibilă până la finalul anului, prin contracte bilaterale negociate direct, doar furnizorilor care au în portofoliu clienți finali, distribuitorilor de energie, operatorului de transport Transelectrica, precum și celor mai mari clienți noncasnici care, precum Alro.
Liderul de sindicat al combinatului Alro susține că societatea riscă să fie închisă până în primăvara anului viitor, dacă prețurile la energie și gaze vor continua să crească.
Fabrica de alumină Alum Tulcea, controlată de producătorul de aluminiu Alro Slatina, își va sista activitatea de producție de la 1 august din cauza scumpirii galopante a energiei electrice și gazelor naturale, care a făcut să fie mult mai ieftină aducerea din import a aluminei.
Fabrica de alumină Alum Tulcea, controlată de producătorul de aluminiu Alro Slatina, își va sista activitatea de producție de la 1 august din cauza scumpirii galopante a energiei electrice și gazelor naturale, care a făcut să fie mult mai ieftină aducerea din import a aluminei.
La începutul anului, Alro a anunțat oficial că își reduce producția de aluminiu cu 60% din cauza scumpirilor și penuriei de pe piețele energetice, prin păstrarea a doar 2 hale de electroliză dintr-un total de 5.
Compania italiană Pirelli a anunțat că a înlocuit anvelopele rusești destinate exportului în Europa cu anvelope fabricate în România și Turcia, ca parte a unui plan pentru atenuarea efectelor conflictului dintre Rusia și Ucraina asupra activității.
Producătorul de componente auto Altur este lovit de războiul din Ucraina, anunțând că își suspendă activitatea temporar, începând cu săptămâna viitoare și până laa 1 mai, dar cu posibilitatea prelungirii perioadei dacă este cazul, suspendarea urmând să afecteze și contractele individuale de muncă pentru o mare parte dintre salariați.
ANAF a înghețat fondurile și resursele economice ale entităților TMK ARTROM SA, TMK ASSETS SRL și TMK EUROPE GMBH, controlate, în mod indirect prin intermediul entității TMK STEEL HOLDING UNITED (CY), de către o persoana fizică aflată pe lista de sancțiuni dispuse la nivelul Uniunii Europene. TMK deține în România producătorul de țevi TMK Artrom Slatina, cu peste 1.400 de angajați în 2020, și producătorul de oțel TMK din Reșița, cu peste 740 de angajați. Totodată, la solicitarea SC TMK Artrom SA a fost acordată derogare pentru efectuarea de plăți esențiale pentru continuarea activității comerciale a societății, respectiv plata drepturilor salariale ale angajaților, plăți către furnizori și instituții de credit.
Aproximativ 1.300 de angajați de la Alro Slatina ar putea fi trimiși în șomaj tehnic în condițiile reducerii producției de aluminiu din cauza problemelor cu energia electrică, iar sindicatele vor organiza un miting de protest pe platforma din fața sediului companiei, a anunțat președintele Sindicatului „Aluministul”, Constantin Popescu.
Banca de Comerț și Dezvoltare a Mării Negre (BSTDB) acordă un împrumut corporativ de 40 de milioane de dolari producătorului român de aluminiu Alro, parte a grupului Vimetco, pentru programul său de investiții de capital.
Un incendiu a izbucnit, miercuri, la Secția Psihiatrie a Spitalului Județean Slatina, iar pompierii intervin cu mai multe autospeciale. Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a transmis că a fost activat Planul Roșu de Intervenție.
Producătorul de componente auto Altur ia în calcul o emisiune de obligațiuni în sumă de până la 10 milioane lei, cu o dobândă anuală de 7% și scadență la 3 ani.
Producătorul de mobilă Spectralcom, care deține o fabrică în județul Vaslui, a lansat a treia franciză Spectral Mobilă din acest an în Slobozia, al al 12-lea magazin Spectral Mobilă.
Departamentul pentru Comerț al Statelor Unite a stabilit un tarif antidumping preliminar de 84% pentru importurile americane de table din aliaje de aluminiu provenite de la producătorul din România Alro Slatina, a anunțat compania, în condițiile în care cota avută în vedere inițial de către autoritățile americane era semnificativ mai mică, respectiv de 56.22%.
Secretarul american al Comerțului, Wilbur Ross, a anunțat vineri că SUA impun tarife antidumping la importurile de tablă din aluminiu din 18 țări, inclusiv România. În total, valoarea importurilor vizate de noile tarife se ridică la 1,96 miliarde de euro.
Producătorul de mobilă Spectralcom, care deține o fabrică în județul Vaslui, a deschis al 11-lea magazin, în Slatina, al doilea magazin Spectral Mobilă în sistem de franciză din 2020.