Pandemia de Covid19 nu doar ne-a ținut în case și pe canapele uitându-ne la seriale, întregi sectoare de activitate s-au blocat, iar pentru a supraviețui au fost nevoite să caute soluții pentru a-și continua activitatea. Soluția a fost digitalizarea. Pandemia a accelerat ritmul adoptării noilor tehnologii, astfel că sunt companii și instituții publice care au reușit să digitalizeze în câteva luni domenii care altfel ar fi durat câțiva ani.
Compania românească de consultanță și dezvoltare software Tremend a înregistrat în 2020 o cifră de afaceri de 21 de milioane de euro, cu 40% mai mare față de anul precedent, păstrând trendul ascendent din ultimii ani.
Zitec, unul dintre liderii pieței de IT & digital marketing din România, specializat în dezvoltarea de soluții și servicii de transformare digitală, a înregistrat o cifră de afaceri de 10,5 milioane de euro în 2020, în creștere cu 50% comparativ cu anul precedent
Softbinator Technologies, companie de product development, specializată în designul, dezvoltarea și lansarea pe piață de produse software, își propune, ca direcții principale de dezvoltare pentru 2021, o creștere de circa 60% a echipei și deschiderea unui birou în SUA. De-a lungul anului curent, Softbinator Technologies și-a conturat perspectivele de evoluție prin diverse decizii și proiecte strategice, în prezent ajungând la o valoare estimată de 8 milioane de dolari.
Innobyte, companie românească de dezvoltare software specializată în eCommerce, estimează că va încheia 2020 cu o cifră de afaceri de 1,75 milioane de euro, o creștere de 50% față de anul precedent. De asemenea, profitabilitatea companiei a crescut, Innobyte înregistrând o triplare a indicatorului EBITDA, până la 400.000 euro.
Enterprise Investors, una dintre cele mai mari firme de private equity din Europa Centrală și de Est, cu sediul în Polonia, deținător al rețelei de magazine de jucării Noriel și fost proprietar al magazinelor Profi din România, va investi 25 milioane euro în Software Mind, un furnizor polonez de servicii de externalizare de dezvoltare de software.
Compania daneză de outsourcing în domeniul IT Wirtek, cu trei centre de dezvoltare și testare în România, și-a revizuit în urcare, pentru a treia oară, estimările privind veniturile și profitul în acest an, în condițiile în care cererea pentru soluții software nu a fost afectată de pandemie.
Volkswagen a reușit să rezolve problemele de software ale primului model electric dezvoltat pe platforma MEB, ID.3. Automobilul a fost lansat oficial în vara acestui an, însă primele exemplare au fost livrate cu mai puține aplicații instalate. Începând cu 2021, VW va oferi clienților noile versiuni, echipate complet.
Counsel Group Frankfurt, o organizație cu acționariat româno-german, specializată în furnizarea de servicii și soluții software, a ajuns la 100 de angajați, la finalul lunii octombrie, repartizați în birourile din București, Timișoara, Brasov și Iași.
Cognizant Softvision, fondată de antreprenorul local Laurențiu Russo în 1994 și cumpărată în 2018 de gigantul american Cognizant, a anunțat că a ajuns la 2.000 de angajați în România, fiind astfel unul dintre cei mai mari angajatori de tehnologie din țară.
Alfa Software, companie de IT cu capital privat românesc, estimează o cifră de afaceri de 2,2 milioane euro pentru acest an, în creștere cu 10% față de anul anterior.
Platforma europeană de mobilitate Bolt și-a extins divizia de software development din România cu 25% în acest an și plănuiește o creștere a echipei cu încă 30-40% pentru anul viitor.
Mașinile construite de BMW în ultimii ani, adică cele care dispun de sistemul de operare BMW 7, primesc cea mai amplă actualizare over-the-air (OTA). Sunt vizate peste 750.000 de automobile pe întreg globul, inclusiv în România.
Banca Națională a României (BNR) a anulat licitația organizată pentru cumpărarea unei aplicații destinată managementului resurselor umane și salarizare, procedură estimată la 1,85 milioane de lei, fără TVA, pentru 12 luni. Decizia a fost luată din cauză că ofertele depuse sunt inacceptabile și/sau neconforme.
Romanian Software, Kapsch, Prodinfo Software, Software Imagination&Vision, Red Point Software Solutions și asocierea Mida Soft Business (lider) și TheCon au depus oferte pentru furnizarea către Banca Națională a României (BNR) a unei soluții software destinată managementului resurselor umane și salarizare. Cu o durată de 12 luni, contractul a fost estimat la 1,85 milioane de lei, fără TVA.
Furnizorul britanic de servicii și soluții IT Endava, prezent cu 7 centre de livrare și circa 2.600 de angajați în România, a achiziționat divizia de servicii digitale CDS a grupului sârb Comtrade, într-o tranzacție de 60 milioane de euro.
Jandarmeria Română a inițiat o licitație pentru achiziția unui sistem mobil de gestionare în timp real, inclusiv software, a fluxurilor de participanți la evenimentele sportive majore, inclusiv Euro 2021. Cu o durata de 90 de zile, contractul a fost estimat la 1,23 milioane de lei, fără TVA.
Guvernul va asigura finanțarea achizițiilor de echipamente tehnologice - atât hardware, cât și software - pentru digitalizarea întreprinderilor mici și mijlocii (IMM), urmând să acorde granturi între 30.000 și 100.000 de euro pe proiect. Bugetul total alocat programului va fi de 150 milioane de euro.
Unul dintre cei mai mari furnizori de componente auto din lume, Robert Bosch Gmbh, a decis să-și grupeze unitățile specializate în software și electronica automobilului într-o singură soluție, care să grupeze aproape 20.000 de angajați.
Volkswagen Group a confirmat informațiile din presă și a anunțat oficial un nou șef al diviziei software, transformată în acest an în companie. Ea va fi condusă de un fost director BMW.
Christian Senger, șeful diviziei Software a grupului Volkswagen, are poziția amenințată în acest moment, după ce a ratat și obiectivul de lansarea a Car.Software Org., compania care trebuie să producă sistemul unic de operare al VW Group.
Ringhel, companie software românească care a dezvoltat o suită complexă de aplicații pentru gestionarea activității operatorilor de energie electrică și gaze și a început demersurile de listare pe SeedBlink, cea mai mare platformă de equity crowdfunding din regiune, vrea să se implice în proiectul dezvoltat cu fonduri UE de către Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE), de implementare a unei soluții informatice prin care românii să-și poată schimba online furnizorii de electricitate și gaze în doar 24 de ore, față de 21 de zile în prezent, a declarat, la Profit TV, CEO-ul companiei, Mihai Dârzan.
Compania americană Uber, aflată într-o situație foarte dificilă, cauzată de pandemie, va vinde software-ul pe care-l folosește pentru ride-hailing firmelor de transport interesate.
ANIS, Asociația Patronală a Industriei de Software și Servicii, are, începând cu 18 iunie 2020, un nou președinte, în persoana lui Mihai Matei (foto), CEO Essensys Software, care îl va înlocui pe Teodor Blidăruș.
După ce anunțase în primăvara acestui an că modelul ID.3 va fi introdus pe piață în luna iunie, acum Volkswagen schimbă planurile și spune că livrările acestui model vor începe în septembrie, deși toată lumea aștepta sosirea mașinii pe piață. Șefii VW au decis să apeleze la o soluție de compromis, fie să livreze mașina fără toate softurile, fie să o livreze cu întârziere.