Compania de consultanță imobiliară JLL România a intermediat, în primul trimestru, tranzacții de închiriere de spații de birouri în București, Cluj-Napoca și Iași care au totalizat aproape 25.000 de metri pătrați, un nivel record al ultimelor 12 luni.
Cererea brută de spații industriale, prin contracte de relocare, renegocieri și prelungiri, contracte noi și extinderi, va fi în acest an apropiată de cea înregistrată în 2014 și 2015, în principal din partea companiilor de logistică în București și a celor din domeniul auto în restul țării, nivelul mediu al chiriilor fiind menținut constant, la 3,5-4 euro/mp/lună. Pe piața de birouri, Bucureștiul are un potențial al cererii nete (contracte noi și extinderi ale suprafețelor deja închiriate) mult mai ridicat decât în 2015, cereri fiind preconizate tot din partea companiilor de IT, BPO/SSC și servicii profesionale.
Corporate Office Solutions (COS), companie specializată în amenajarea de birouri, a înregistrat anul trecut afaceri de 16,2 milioane de euro, în ușoară creștere (2%) față de anul precedent. 2015 a fost astfel cel mai bun an al companiei în cei 18 ani de activitate pe piața din România, iar ținta pentru acest an este de a ajunge la afaceri de 20 de milioane de euro.