Discuțiile se poartă încă din iunie 2018, după cum a relatat Profit.ro la momentul respectiv. Anul trecut, una dintre parcelele de teren din parc care au făcut obiectul negocierii dintre Primărie și familia Săvulescu, în suprafață de aproape 1,2 hectare, a fost scoasă la vânzare pe OLX, contra sumei de 600 euro/mp, în total 7,1 milioane euro. Între timp, anunțul a dispărut de pe site.
Telekom România Communications (fost Romtelecom) a vândut, în ultimele luni, un număr de 19 apartamente, clădiri și spații comerciale din București și țară, conform datelor transmise de operator la solicitarea Profit.ro. Proprietățile au fost scoase la vânzare prin licitație la un preț total de pornire de 23,39 milioane de euro, fără TVA.
Președintele Klaus Iohannis a promulgat modificările aduse de Parlament la legea care a determinat evacuarea forțată a firmelor care ocupă spații la parterul blocurilor cu risc seismic. Legea prevede acum că este vorba doar de clădirile încadrate în clasa I de risc sesimic și a stabilește criterii de aglomerare pentru aceste spații. Firmele vor primi și finanțare publică pentru a consolida imobilele cu risc seismic aflate în proprietatea lor.
Problema este însă că, în prezent, nu există cadrul legal care să permită CNAIR concesionarea lucrărilor si serviciilor aferente spațiilor de servicii, pentru a asigura participanților la trafic serviciile impuse prin reglementări specifice, respectiv benzinării, stații de încărcare a mașinilor electrice, locuri de de parcare și odihnă, precum și magazine alimentare și restaurante.
Legea care a determinat evacuarea forțată a firmelor care ocupă spații la parterul blocurilor cu risc seismic a fost modificată astăzi, prin introducerea mențiunii că este vorba doar de clădirile încadrate în clasa I de risc sesimic și a unor criterii de aglomerare pentru aceste spații. Firmele vor primi și finanțare publică pentru a consolida imobilele cu risc seismic aflate în proprietatea lor.
Piața bucureșteană de spații de birouri va crește cu circa 200.0000 metri pătrați până la finele anului, stocul total de birouri urmând să se apropie de 3 milioane de metri pătrați la începutul anului viitor.
Spațiile destinate comercializării și consumării preparatelor alimentare au ajuns să ocupe o suprafață mult mai mare față de anii precedenți.
Furnizorul israelian de spații de lucru Mindspace a semnat un contract cu Globalworth, cel mai mare investitor pe piața de birouri din România, prin care își va face intrarea pe piața locală.
Ministerul Finanțelor se gândește să construiască o clădire pentru Centrul Național pentru Informații Financiare (CNIF), care să funcționeze ca centru de date, dar și spații de birouri pentru câteva sute de IT-iști responsabili de sistemele informatiice ale Fscului, Finanțelor și Agenției Naționale pentru Achiziții Publice. O variantă mai greu de pus în practică ar fi extinderea actualei clădiri în care își desfășoară activitatea CNIF, însă soluția considerată cea mai bună de către Finanțe este cea a construirii unei clădiri noi.
Anul trecut, una dintre parcelele de teren din parc care face obiectul negocierii dintre Primărie și familia Săvulescu, în suprafață de aproape 1,2 hectare, a fost scoasă la vânzare pe OLX, contra sumei de 600 euro/mp, în total 7,1 milioane euro. La acest preț, întreaga suprafață din parcul Verdi pe care vrea să o cumpere Primăria ar valora peste 20 milioane euro.
Doar jumătate (56%) din locuitorii Bucureștiului sunt mulțumiți de spațiile publice (piețe, scuaruri și zone pentru pietoni) din orașul lor, arată datele publicate Eurostat pe baza unui sondaj care a cuprins 83 orașe europene în 2015.
Piața de spații industriale și logistice din România va continua tendința ascendentă de anul trecut și în 2018, conform previziunilor Dunwell, agenție de brokeraj din România specializată în segmentul industrial al pieței imobiliare.
Mai multe reguli ce au determinat evacuarea forțată a firmelor care ocupă spații la parterul anumitor blocuri vor fi eliminate. Mai mult, firmele vor primi și finanțare publică pentru a consolida imobilele cu risc seismic aflate în proprietatea lor.
Spațiile comerciale reprezintă un segment imobiliar din ce în ce mai atractiv pentru investitori, fiind o piață ce înregistrează creșteri anuale de circa 15%, iar finanțatorii mizează pe obținerea unor randamente în jur de 7% pe an.
Livrările de spații comerciale vor atinge în acest an nivelul de 200.000 de metri pătrați, însemnând o creștere de 8% a stocului total de spații comerciale, fiind programate proiecte noi și extensii în zece orașe medii și mari din țară, în timp ce în București nu este programat niciun proiect major de retail.
Piața soluțiilor de birouri va înregistra o creștere moderată în 2018, cu un avans de aproximativ 7%, influențată, în special, de preocuparea companiilor pentru crearea spațiului de lucru ideal pentru atragerea și retenția angajaților talentați, dar și de utilizarea tehnologiei pentru a crește eficiența acestora la locul de muncă.
Dezvoltatorul imobiliar CTP, cel mai mare administrator de parcuri industriale și logistice din România, a cumpărat aproape 26% din acțiunile companiei care operează Bucharest Industrial Park, un complex logistic din Bolintin, la 23 kilometri distanță de centrul municipiului București, actele aferente înțelegerii fiind semnate la finele anului trecut. La începutul acestui an, CTP a anunțat că va finaliza în acest an circa 300.000 metri pătrați de depozitare, dintre care 236.000 metri pătrați sunt situați în zona Capitalei.
Argumentul este că multe localități din țară nu îndeplinesc standardul european de asigurare a unei suprafețe minime de spațiu verde de 26 mp/locuitor, iar România este subiectul mai multor proceduri de infringement deschise de Comisia Europeană cu privire la nerespectarea legislației comunitare în domeniul calității aerului.
Oferta de spații noi de birouri de clasă A livrate anul trecut în București a fost absorbită aproape în totalitate de cerere, 90% din suprafața finalizată anul trecut fiind deja închiriată.
Dezvoltatorul imobiliar CTP, cel mai mare administrator de parcuri industriale și logistice din România, va finaliza în acest an circa 300.000 metri pătrați de depozitare, dintre care 236.000 metri pătrați sunt situați în zona Capitalei, iar 70.000 metri pătrați în parcurile din Cluj-Napoca, Pitești și Timișoara.
Investitorul, dezvoltatorul, proprietarul și managerul pe termen lung de proprietăți logistice P3 a înregistrat o creștere record în anul 2017
Livrările de centre comerciale din 2017 au însumat 66.700 metri pătrați la nivel national, cu aproape 70% mai putin decât în anul precedent, când s-au dat spre folosință 212.780 metri pătrați. Totodată, 2017 a marcat o premieră: a fost primul an în care închiderile de centre comerciale au depășit volumul deschiderilor.
Cererea pe piața locală de spații industriale și de logistică a crescut anul trecut cu circa 15%, la peste 525.000 de metri pătrați, înregistrând un nou maxim istoric.
Dezvoltatorul imobiliar CTP, cel mai mare administrator de parcuri industriale și logistice din România, a anunțat că în acest an va finaliza mai multe depozite și va începe noi construcții în cele trei parcuri logistice pe care le deține în vecinătatea Capitalei: CTPark Bucharest West, CTPark Bucharest și CTPark Bucharest North (fostul Chitila Logistic Park), planificând construcții pe o suprafață de minimum 300.000 metri pătrați, din care 236.000 metri pătrați spații de depozitare.
Președintele Klaus Iohannis a promulgat, luni, Legea care îi obligă pe proprietarii de cluburi, baruri, restaurante, cinematografe, hoteluri, pensiuni, teatre și alte unități publice, care nu au încă autorizația de securitate la incendiu, să monteze la ușă un panou prin care clienții să fie avertizați, înainte de a intra, că spațiul funcționează fără autorizație.