Retailerul francez de echipamente sportive Decathlon se extinde prin deschiderea primului magazin al companiei în Târgoviște.
Retailerul francez de echipamente sportive Decathlon se extinde prin deschiderea primului magazin al companiei în Satu Mare.
Grid a deschis vineri, 30 august, cel de-al 6-lea magazin din țară, în Iulius Mall Timișoara.
Ministrul Dezvoltării, Daniel Suciu, și consilierul onorific al premierului, fostul mare fotbalist, Gică Popescu, au anunțat că sunt pe cale de finalizare a procedurilor de selecție în vederea construcției a 400 de terenuri de fotbal, obiectiv la care Guvernul s-a angajat ca parte a dosarului de candidatură pentru organizarea Turneului final al Campionatului European de Fotbal 2020.
Retailerul francez de echipamente sportive Decathlon se extinde prin deschiderea primului magazin din Deva, cea de-a treia inaugurare din acest an.
Compania de stat Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie electrică din România, controlat de Ministerul Energiei cu circa 80% din acțiuni, vrea să-și valorifice activele de cazare, agrement, odihnă, tratament și sportive pe care le deține în patrimoniu, fie prin închirierea lor către operatori specializați, fie chiar prin administrarea lor directă.
Românii dețin locul fruntaș în Europa în funcție de timpul petrecut cu activități fizice, peste 90% dintre respondeții la un sondaj Eurostat declarând că fac sport săptămânal.
Retailerul de articole sportive Decathlon își extinde rețeaua de magazine și deschide o unitate în București, în incinta Veranda Mall din zona Bucur Obor.
Stadioanele și alte tipuri de baze sportive, inclusiv clădirile aferente, vor putea fi scutite de plata impozitului pe clădiri indiferent în proprietatea cui se află și indiferent cine le administrează, chiar dacă este vorba de societăți comerciale, prevede un proiect de lege aprobat de senatori.
Rețeaua internațională de articole sportive Intersport a deschis un magazin, de 860 metri pătrați, în Iulius Mall Iași.
Locuitorii din Sofia, Bratislava, București, Valletta, Atena și Vilnius sunt cei mai puțin mulțumiți de facilitățile sportive, în timp ce la nivelul Uniunii Europene gradul de satisfacție al populației față de facilitățile sportive variază de la 38% la 84%, arată datele publicate joi de Eurostat.
Retailerul de articole sportive Decathlon a inaugurat primul magazin din Piatra Neamț, investiție de 650.000 euro, ajungând acum la 22 de spații comerciale la nivel național.
Retailerul de articole sportive Decathlon a inaugurat primul magazin din Buzău, investiție de 800.000 euro, ajungând acum la 21 de spații comerciale la nivel național.
„Pot reprezenta pariurile sportive o metodă viabilă de a realizat profit?”, așa sună întrebarea pe care și-au pus-o sute de mii sau chiar milioane de români de-a lungul ultimului deceniu. Realitatea ne spune că pentru cei mai mulți dintre consumatorii de adrenalină, această nedumerire se dovedește a fi numai o iluzie care le alimentează speranța.
Guvernul va obliga operatorii de pariuri sportive să semnaleze imediat Oficiului pentru Jocuri de Noroc pariurile considerate atipice sau suspecte, fiind luate în considerare și alte măsuri precum limitarea ofertei de pariuri sportive și impunerea unor modalități de plată care să permită urmărirea fluxurilor financiare dincolo de un anumit prag. Măsurile vor fi un efect al aderării României la Convenția Consiliului Europei privind combaterea manipulării competițiilor sportive.