Kapsch Romania și Optoelectronica 2001 au câștigat o licitație organizată de Serviciul de Pază și Protecție (SPP) pentru servicii de dezvoltare de software, în vederea extinderii capabilităților tehnice necesare în procesul de recrutare, selecție, evaluare și formare a personalului, în cadrul proiectului POLISE, finanțat prin fonduri europene. Anterior, SPP nu a primit nicio ofertă pentru cele două loturi.
Instituția își justifică proiectul investițional prin "creșterea numărului de riscuri la adresa vieții și sănătății populației, mediului înconjurător, precum și apariția unor riscuri noi, generate îndeosebi de schimbările climatice și de diversificarea activităților economice care utilizează, produc și comercializează substanțe/materiale periculoase", menționând inclusiv "posibilitatea crescută a producerii unor epidemii/pandemii".
La precedenta rectificare de anul acesta, din aprilie, SRI, STS și SPP au primit în plus suma totală de 41,238 milioane lei, în timp ce creditele bugetare ale SIE au fost diminuate modic, cu 930.000 lei.
Bitdefender, Kapsch Romania și Optoelectronica 2001 au depus oferte în cadrul unei licitații (două loturi) a Serviciului de Pază și Protecție (SPP) pentru servicii de dezvoltare de software în vederea extinderii capabilităților tehnice necesare în procesul de recrutare, selecție, evaluare și formare a personalului, în cadrul proiectului POLISE, finanțat prin fonduri europene. Anterior, SPP nu a primit nicio ofertă pentru cele două loturi.
Serviciul de Pază și Protecție (SPP) a atribuit, în urma unei licitații, un contract de 4,85 milioane de lei, fără TVA, pentru implementarea la nivelul instituției a unui sistem modern de management al resurselor umane, bazat pe aplicații software, care să asigure adaptarea și optimizarea proceselor de selecție, recrutare, evaluare și formare a personalului, în cadrul proiectului POLISE, finanțat prin fonduri europene.
Demnitarii, a căror protecție este asigurată, de regulă, de Serviciul de Pază și Pază (SPP), vor putea fi păziți, asemenea magistraților, de către Poliția Română, potrivit unui proiect legislativ inițiat de un parlamentar PSD. Acesta mai propune ca șeful poliției să nu mai fie numit prin decizie a prim-ministrului, ci direct de către ministrul de Interne.
Guvernul schimbă Codul Rutier în perspectiva vizitei în România a Sanctității Sale Papa Francisc la cererea Vaticanului, care a solicitat ca autoturismele puse la dispoziția acestuia să aibă un număr unic de înregistrare, folosit atât la Vatican, cât și în vizitele oficiale. Schimbarea este necesară pentru ca Serviciul de Protecție și Pază să înregistreze în evidențele proprii, cu număr unic, autovehiculele în care se va deplasa Papa Francisc în România.
Guvernul a adoptat vineri proiectul de buget pentru 2019, fără a reduce însă din alocările pentru serviciile secret, așa cum solicitase liderul PSD Liviu Dragnea. După cum a relatat Profit.ro, bugetele tuturor celor 4 servicii de informații ale României cresc anul acesta, în comparație cu execuția preliminată pe 2018. Creditele bugetare cumulate ale SRI, SIE, STS și SPP se majorează astfel cu aproape 14%, potrivit proiectului bugetului de stat, de la 3,17 miliarde lei anul trecut la 3,61 miliarde lei în 2019, cea mai mare creștere fiind consemnată de STS, de aproape 70%.
După cum a relatat Profit.ro, bugetele tuturor celor 4 servicii de informații ale României cresc anul acesta, în comparație cu execuția preliminată pe 2018. Creditele bugetare cumulate ale SRI, SIE, STS și SPP se majorează astfel cu aproape 14%, potrivit proiectului bugetului de stat, de la 3,17 miliarde lei anul trecut la 3,61 miliarde lei în 2019, cea mai mare creștere fiind consemnată de STS, de aproape 70%.
Bugetele tuturor celor 4 servicii de informații ale României cresc anul acesta, în comparație cu execuția preliminată pe 2018. Creditele bugetare cumulate ale SRI, SIE, STS și SPP se majorează astfel cu aproape 14%, potrivit proiectului bugetului de stat, de la 3,17 miliarde lei anul trecut la 3,61 miliarde lei în 2019, cea mai mare creștere fiind consemnată de STS, de aproape 70%.
Ofițerii Serviciului de Pază și Protecție și-au reluat activitatea de asigurare a securității prim-ministrului Viorica Dăncilă la circa un an după ce șeful Executivului a anunțat că renunță la serviciile SPP. Decizia premierului din urmă cu un an venea după ce liderul PSD, Liviu Dragnea, a criticat conducerea SPP, pe care a acuzat-o că este implicată politic.
Concursul PatriotFest, organizat de MApN, MAI, SRI, STS și SPP, urmărește "creșterea gradului de transfer al inovării din domeniile privat și academic către securitatea națională și a gradului de adaptare a inovării private și academice la cerințele securității naționale". Premiile constau în sume de bani, dar și în stagii de practică sau vizite de informare în departamentele de cercetare ale structurilor menționate.
Compania Municipală Pază și Securitate București SA, unde președinte al Consiliului de Administrație este Cornelius Roșiianu, fostul crainic al Telejurnalului TVR din perioada comunistă, a terminat primul semestru al anului cu pierderi de peste 3,8 milioane lei, rezultate din venituri de 1,25 milioane lei și cheltuieli de peste 5 milioane lei (din care 4,13 milioane lei cheltuieli de personal), precum și cu 222 de angajați.
A doua rectificare bugetară din acest an operată de Guvernul Dăncilă prevede majorarea creditelor bugetare pentru Serviciul Român de Informații, Serviciul de Informații Externe, Serviciul de Telecomunicații Speciale și Serviciul de Protecție și Pază cu suma totală de 69,45 milioane lei, dar și a celor ale Ministerului Public, cu peste 21 milioane lei, și ale Administrației Prezidențiale (mai mult de 7 milioane lei), potrivit proiectului de OUG de rectificare a bugetului de stat elaborat de Executiv.
Angajații la stat din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională care ocupă funcții care le dau acces la informații clasificate secret de stat ar putea beneficia de o majorare cu până la 25% a salariului de bază sau, după caz, a soldei de funcție, potrivit unui proiect de modificare a Legii-cadru privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.
Cel mai longeviv șef de serviciu de informații este cel al SPP, generalul Lucian Pahonțu. Acesta a fost numit în decembrie 2005 și se află în continuare în funcție, astfel că, la finalul lui 2018, ar urma să cumuleze 13 ani la conducerea instituției. Alți "recordmeni" sunt foștii directori Marcel Opriș (STS, aproape 12 ani) și George Maior (SRI, peste 8 ani).
Țiriac Auto a câștigat, în calitate de unic ofertant, licitația organizată de Serviciul de Protecție și Pază (SPP) pentru cumpărarea a trei autovehicule blindate destinate transportului demnitarilor, din care două vor fi folosite în oraș.
Prim-ministrul Viorica Dăncilă a anunțat că renunță la serviciile Serviciului de Pază și Protecție, iar acest lucru îl vor face toți miniștrii Cabinetului pe care îl conduce. Anunțul premierului vine după ce liderul PSD, Liviu Dragnea, a criticat conducerea SPP, pe care a acuzat-o că este implicată politic.
Toate persoanele juridice, atât cele de drept public, cât și cele de drept privat, ar putea fi obligate să acorde "sprijinul necesar" pentru acoperirea identității și calității lucrătorilor serviciilor de informații, pe baza "documentelor de cooperare" încheiate cu acestea, stipulează un proiect de lege privind statutul cadrelor de informații.
Țiriac Auto a depus singura ofertă la licitația organizată de Serviciul de Protecție și Pază (SPP) pentru cumpărarea a trei autovehicule blindate pentru transportul demnitarilor, din care două vor fi pentru oraș, contractul fiind estimat la 4,96 milioane de lei, inclusiv TVA.
Serviciul de Protecție și Pază (SPP) a inițiat o licitație pentru cumpărarea a trei autovehicule blindate pentru transportul demnitarilor, din care două vor fi pentru oraș, contractul fiind estimat la 4,96 milioane de lei, inclusiv TVA.
Serviciul de Protecție și Pază (SPP) a plătit 13,4 milioane de lei (aproape 3 milioane de euro) pentru peste 120 de mașini destinate transportului demnitarilor, selectând în acest sens patru furnizori. Profit.ro a anunțat în urmă cu patru luni intenția SPP de a-și înnoi în acest an flota de mașini cu care transportă demnitarii și însoțește coloanele oficiale.
Serviciul de Protecție și Pază (SPP) își va înnoi în acest an flota de mașini cu care transportă demnitarii și însoțește coloanele oficiale, urmând să cumpere până la 128 de autoturisme, pentru care este gata să achite 15,3 milioane lei, sumă totală calculată fără TVA.
Serviciul de Protecție și Pază (SPP) îi va păzi și pe demnitari sau foști demnitari, inclusiv președinți ai partidelor parlamentare, în baza unei ordonanțe de urgență adoptate miercuri de Guvern, conform informațiilor Profit.ro. Unul dintre cei care pot beneficia de această decizie este Liviu Dragnea, votat duminică președinte al PSD.