Premierul Cîțu afirmă că nu vor crește cheltuielile de personal odată cu decizia Parlamentului de a da liber la angajări în sistemul public.
Concursurile de ocupare a posturilor vacante din autorități și instituții publice vor putea fi reluate în perioada următoare, conform unui proiect de lege votat de Parlament și prin care se face derogare de la restricțiile impuse în starea de alertă.
Parlamentul de la Budapesta a prelungit starea de urgență din cauza Covid cu 90 de zile, ceea ce înseamnă că Guvernul condus de Viktor Orban va putea să emită ordonanțe în situații excepționale până pe 23 mai, potrivit hirado.hu.
Președintele american Joe Biden a declarat, sâmbătă, stare de dezastru major în Texas și a cerut agențiilor federale să identifice resurse suplimentare pentru zonele afectate de furtuni de zăpadă și de frigul intens, relatează AP.
Guvernul ceh a ajuns la un acord de ultim moment cu autoritățile regionale cu privire la prelungirea stării de urgență cu 14 zile și evitarea încheierii într-un mod haotic a măsurilor din lockdown, relatează Reuters.
Deputații cehi au votat joi împotriva prelungirii stării de urgență, solicitată de guvernul minoritar al prim-ministrului populist Andrej Babis în încercarea de a ține sub control o explozie a numărului de infecții de COVID-19, notează AFP.
Comitetul Național pentru Situații de Urgență (CSNU) a adoptat astăzi o hotărâre pentru prelungirea stării de slertă, pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 12.02.2021, măsură care mai trebuie aprobată și de Guvern, tot prin hotărâre. Autoritățile mențin, totodată, măsurile de prevenție adoptate la nivel national și includerea focarelor de Covid-19 în calcularea incidenței privind răspândirea noului tip de coronavirus.
Guvernul a decis, marți, prin hotărâre, la propunerea Comitetului Național pentru Situații de Urgență, prelungirea stării de alertă pe întreg teritoriul național, pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu data de miercuri, 13 ianuarie 2021.
Comitetul Național pentru Situații de Urgență a adoptat luni hotărârea privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României și a măsurilor pentru prevenirea răspândirii infectării cu virusul SARS-CoV-2 aplicate până în prezent.
Premierul Japoniei, Yoshihide Suga, a decretat joi o nouă stare de urgență, care vizează zona metropolitană Tokyo și trei prefecturi adiacente, ca răspuns la o creștere a numărului de infecții cu noul coronavirus, informează Reuters, AFP și Xinhua.
Pe toată durata menținerii stării de asediu sau a stării de urgență, salariații afectați de activitatea redusă sau întreruptă, care nu mai desfășoară activitate și/sau au contractul individual de muncă/raportul de serviciu suspendat, vor beneficia de o indemnizație, plătită din bugetul asigurărilor sociale de stat, în cuantum de 75% din salariul de bază corespunzător locului de muncă ocupat, potrivit unui proiect de modificare a Codului muncii, promulgat joi de președintele Iohannis.
Starea de alertă pe teritoriul României a fost prelungită cu încă 30 de zile începând de luni. Singura prevedere nouă vizează instalațiile de transport pe cablu.
Liderii mondiali ar trebui să declarare „Stare de Urgență Climatică” în țările lor, stimulând astfel acțiunile pentru evitarea încălzirii globale catastrofice, a spus sâmbătă Antonio Guterres, secretarul general al ONU, în deschiderea summitului virtual pe probleme de climă.
Comisia națională extraordinară de sănătate publică (CNESP) de la Chișinău a decis, vineri, într-o ședință condusă de premierul Ion Chicu, insituirea stării de urgență pe întreg teritoriul țării în perioada 30 noiembrie 2020 - 15 ianuarie 2021, anunță site-ul deschide.md.
Unul dintre giganții industriei românești a energiei nu exclude posibilitatea înăspririi măsurilor de prevenire a escaladării pandemiei COVID-19 și a reimpunerii izolării preventive la locul de muncă a angajaților vitali pentru funcționarea sistemului energetic național, precum în starea de urgență din perioada 16 martie – 15 mai 2020, astfel că se pregătește logistic și pentru acest scenariu.
Ungaria a prelungit până la 8 februarie starea de urgență, instaurată pentru a lupta împotriva celui de-al doilea val al pandemiei de COVID-19, conform unui decret guvernamental adoptat marți noapte, relatează AFP.
Spania se va afla în stare de urgență o perioadă de șase luni, până în luna mai a anului viitor, dând regiunilor baza legală pentru a decide carantine și a restricționa deplasările, în încercarea de a ține sub control răspândirea noului coronavirus, transmite Reuters.
Guvernul sloven a declarat luni starea de urgență - pe o perioadă de 30 de zile -, în urma unei creșteri bruște a contaminărilor cu covid-19, care s-au dublat săptămâna această față de nivelul de săptămâna trecută, relatează Reuters.
Guvernul francez a anunțat miercuri prin decret stare de urgență sanitară ce va fi instituită începând de sâmbătă, scrie Le Figaro.
Guvernul spaniol a declarat vineri stare de alertă în regiunea capitalei Madrid, ca măsură de combatere a extinderii epidemiei de COVID-19, dar executivul central și cel regional își continuă disputa asupra măsurilor antiepidemice concrete, după ce, în urma unei plângeri a guvernului regional, justiția a invalidat joi ''lockdown-ul'' parțial decis de Ministerul Sănătății, transmite agenția EFE.
Slovacia și Republica Cehă vor declara fiecare starea de urgență în această săptămână pentru a lupta împotriva pandemiei de COVID-19, au anunțat, luni, separat premierii celor două țări care au înregistrat o puternică recrudescență a cazurilor de contaminare, notează AFP.
Guvernul va acorda un ajutor de stat nerambursabil pentru a acoperi o parte din costurile cu chiriile pentru comercianții din mall-uri a căror activitate a fost suspendată pe perioada stării de urgență și a stării de alertă. Ministerul Economiei a venit cu ideea ca de ajutor să beneficieze și centrele comerciale de peste 5.000 metri pătrați, dar premierul Orban a arătat că măsura nu poate fi aplicată pentru toți comercianții amintind că nu toate centrele comerciale au fost supuse restricțiilor.
Guvernul va adopta luni prelungirea stării de alertă, începând de marți, 15 septembrie, cu încă 30 de zile, și va stabili măsuri sanitare pentru alegerile locale. Printre acestea se numără obligația ca cetățenii să-și dezinfecteze mâinile înainte și după vot. Premierul Ludovic Orban a anunțat deja că printre măsurile de relaxare se va număra și permiterea manifestațiilor în anumite condițiii, respectiv cu purtarea măștii și un număr limitat de participanți.
Guvernul va discuta luni prelungirea stării de alertă, inclusiv măsuri sanitare pentru alegerile locale, precum și noi măsuri de relaxare. Premierul Ludovic Orban a anunțat acum că printre aceste măsuri de relaxare s-ar putea număra permiterea manifestațiilor în anumite condițiii: purtarea măștii și un număr limitat de participanți.
Guvernul va stabili, luni, prin hotărâre, prelungirea stării de alertă, cu măsurile de protecție împotriva COVID-19 care trebuie respectate în 27 septembrie, ziua alegerilor locale, dar și cu noi măsuri de relaxare, a anunțat, joi, la începutul ședinței de Guvern, premierul Orban.