Europa se află, înaintea acestei ierni, într-o situație mult mai bună decât cea în care s-a aflat anul trecut, piața liberă fiind cea care a condus la diversificarea surselor de aprovizionare cu gaze și la un grad record de umplere a depozitelor, susține Alfred Stern, șeful grupului austriac OMV, principalul acționar al celei mai importante companii de petrol și gaze din România, OMV Petrom.
La numai o zi după ce s-a întâlnit cu premierul Marcel Ciolacu și cu zi înaintea anunțării deciziei finale de investiție în proiectul Neptun Deep, CEO-ul principalului acționar al OMV Petrom, Alfred Stern a primit o veste bună: mandatul său de la șefia companiei austriece a fost prelungit pentru încă 2 ani, urmând a expira pe 31 august 2026.
Fosta echipă de conducere a OMV, principalul acționar al Petrom, adeptă a continuării investițiilor în hidrocarburi, dar care a pierdut lupta pentru putere de la Viena în favoarea taberei petrochimice conduse de actualul CEO, Alfred Stern, se mută în Bahrein, unde va coordona compania de stat de exploatare de petrol și gaze a regatului.
OMV, principalul acționar al celei mai importante companii din România, OMV Petrom, va avea un nou președinte al Comitetului de Supraveghere, Lutz Feldmann, care a ocupat în trecut diverse funcții de conducere la E.ON, BP și ARAL și este în prezent președinte al Consiliului de Supraveghere la EnBW Energie Baden-Württemberg AG. Actualul președinte al Comitetului de Supraveghere al OMV, Mark Garrett, adept al continuării investiției în Neptun Deep, va demisiona din funcție la următoarea Adunarea Generală Anuală din 2023.
Acțiunile OMV Petrom și Romgaz scad pe Bursa București cu circa 4%, într-un context în care Guvernul se pregătește să aplice Regulamentul recent adoptat la nivelul UE privind o intervenție de urgență în prețurile ridicate la energie, inclusiv cu taxa de solidaritate.
Regulamentul recent adoptat la nivelul UE, din luna octombrie, privind o intervenție de urgență pentru abordarea problemei prețurilor ridicate la energie urmează să fie preluat în perioada imediată și de România, proiectul de ordonanță de urgență privind aplicarea Regulamentului fiind deja redactat de către Guvern.
Johann Pleininger, șeful segmentului de energie al Grupului austriac OMV și membru al Consiliului de Supraveghere al OMV Petrom, care a demisionat începând cu data de 1 ianuarie 2023 va fi înlocuit de actualul vicepreședinte al diviziei de dezvoltare și producție și membru al Consiliului de Administrație al grupului maghiar MOL, Berislav Gaso. Decizia a fost anunțată miercuri de Comitetul de Supraveghere al OMV, după ce, cu numai o zi în urmă decisese să-l înlocuiască pe Pleininger, interimar, cu Richard Florey, care, pe lângă poziția de director financiar o va prelua și pe cea de membru al Comitetului executiv responsabil cu segmentul de energie.
Lupta pentru putere la conducerea OMV, principalul acționar al celei mai importante companii de petrol și gaze din România, OMV Petrom, a fost câștigată de tabăra petrochimică, condusă de actualul CEO Alfred Stern, fost șef al Borealis AG, companie intrată sub controlul grupului austriac.
Președintele Iohannis se întâlnește luni cu o delegație OMV Petrom, condusă chiar de către directoul general executiv al OMV și președinte al Consiliului de Supraveghere al OMV Petrom, Alfred Stern, în contextul actualei crize energetice, dar și al dezbaterii politice privind aderarea României la Schengen. Conducerea OMV Petrom a reclamat că introducerea “taxei de solidaritate”, cât și ”conformarea voluntară” la reducerea cu 50 de bani a prețului carburanților au avut un impact negativ asupra rezultatelor companiei. Deși este de așteptat ca o astfel de întrevedere să fi fost programată cu mult timp înainte, ea are loc după ce Austria s-a alăturat Olandei și a anunțat că nu va fi de acord cu extinderea Spațiului Schengen, iar parlamentari români din coaliția de guvernământ amenință cu legi împotriva companiilor olandeze și austriece.
Președintele Iohannis se întâlnește luni cu o delegație OMV Petrom, condusă chiar de către directoul general executiv al OMV și președinte al Consiliului de Supraveghere al OMV Petrom, Alfred Stern, în contextul actualei crize energetice, dar și al dezbaterii politice privind aderarea României la Schengen. Conducerea OMV Petrom a reclamat că introducerea “taxei de solidaritate”, cât și ”conformarea voluntară” la reducerea cu 50 de bani a prețului carburanților au avut un impact negativ asupra rezultatelor companiei. Deși este de așteptat ca o astfel de întrevedere să fi fost programată cu mult timp înainte, ea are loc după ce Austria s-a alăturat Olandei și a anunțat că nu va fi de acord cu extinderea Spațiului Schengen, iar parlamentari români din coaliția de guvernământ amenință cu legi împotriva companiilor olandeze și austriece.
Proiectul Neptun Deep, în care OMV Petrom este partener cu Romgaz, a avansat pe lista de priorități a principalului acționar al celei mai importante companii de petrol și gaze din România, a declarat șeful grupului austriac, Alfred Stern.
Introducerea de la 1 septembrie a “taxei de solidaritate” în România a avut într-o singură lună un impact negativ asupra rezultatelor OMV de 120 milioane de euro pe segmentul rafinare și marketing și de 110 milioane de euro pe cel de explorare și producție, a anunțat Alfred Stern, șeful principalului acționar al companiei, grupul austriac OMV. Totodată, conformarea voluntară a OMV Petrom în ceea ce privește reducerea cu 50 de bani a prețului carburanților, prelungită până la finalul anului, a afectat negativ rezultatele companiei românești, potrivit CEO-ului Christina Verchere, cu 50 de milioane de euro în trimestrul al treilea.
Lupta pentru putere la conducerea OMV, principalul acționar al celei mai importante companii de petrol și gaze din România, OMV Petrom, pare a fi câștigată de tabăra petrochimică, condusă de actualul CEO Alfred Stern. În weekend, compania a anunțat că mandatul vicepreședintelui Johann Pleininger, șef al diviziei de explorare și producție a Grupului austriac, membru al Consiliului de Supraveghere al OMV Petrom și adept al separării activității de petrol și gaze de cea de petrochimie, nu va mai fi reînnoit la expirarea acestuia la mijlocul anului viitor.
Grupul austriac OMV, principalul acționar al celei mai importante companii de petrol și gaze din România, OMV Petrom, are un nou director executiv. Alfred Stern, fostul CEO al Borealis AG, companie în care recent OMV și-a majorat la 75% participația, l-a înlocuit pe Rainer Seele. Acesta a demisionat din poziția de CEO al OMV pe 31 august, decizie convenită cu membrii Consiliului de Supraveghere.
În pofida schimbării strategice spre sectorul petrochimic, confirmată prin numirea ca CEO a fostului director Borealis, Alfred Stern, grupul austriac OMV va continua să deruleze unele proiecte de petrol și gaze, printre care și Neptun Deep, din Marea Neagră.
Grupul austriac OMV, principalul acționar al celei mai importante companii de petrol și gaze din România, OMV Petrom, va avea începând cu 1 septembrie un nou director executiv. Alfred Stern, fostul CEO al Borealis AG, companie în care recent OMV și-a majorat la 75% participația, îl va înlocui pe actualul CEO, Rainer Seele. Acesta va demisiona din poziția de CEO al OMV pe 31 august, decizie convenită marți cu membrii Consiliului de Supraveghere.