Investițiile străine în România au crescut cu 25% în primele nouă luni din acest an, iar cele mai atractive active de pe piața imobiliară locală au fost proiectele de retail și proiectele de birouri, au declarat pentru News.ro analiști imobiliari din cadrul companiilor de consultanță imobiliară Colliers și Jones Lang LaSalle (JLL).
Companiile străine au făcut investiții directe în România în valoare de 3,143 miliarde euro în primele nouă luni din acest an, în creștere cu 11,2% față de aceeași perioadă a anului trecut, potrivit datelor publicate luni de Banca Națională a României (BNR).
Companiile străine au făcut investiții directe în România în valoare de 2,741 miliarde euro în primele opt luni din acest an, în creștere cu 18,6% față de aceeași perioadă a anului trecut, potrivit datelor publicate vineri de Banca Națională a României (BNR).
Companiile străine au făcut investiții directe în România în valoare de 3,46 miliarde euro anul trecut, valoare revizuită în urcare față de cifrele publicate anterior, iar stocul total al investițiilor făcute de firmele străine în România a ajuns la 64,4 miliarde euro la finalul anului trecut, potrivit datelor publicate vineri de Banca Națională a României (BNR).
Companiile străine au făcut investiții directe în România în valoare de 2,339 miliarde euro în primele șapte luni din acest an, în creștere cu 18,6% față de aceeași perioadă a anului trecut, potrivit datelor publicate marți de Banca Națională a României (BNR).
Investițiile străine directe au totalizat în primul semestru 2,036 miliarde euro, în creștere cu 22,7% față de aceeași perioadă a anului trecut, pe fondul atragerii de fonduri ale firmelor cu capital străin de la companiile-mamă, dar și datorită infuziilor de capital și profitului reinvestit, mai ales în luna iunie, cel mai bun nivel din an, potrivit datelor publicate luni de Banca Națională a României (BNR).
Șeful Departamentului pentru Investiții Străine și Parteneriat Public-Privat, secretarul de stat Manuel Costescu, adus de premierul Dacian Cioloș de la Londra pentru a convinge investitorii străini să vină în România, anunță acum, la Profit Live, planul pe care l-a gândit pentru a aduce bani în țară.
Șeful Departamentului pentru Investiții Străine și Parteneriat Public-Privat, secretarul de stat Manuel Costescu, adus de premierul Dacian Cioloș de la Londra pentru a convinge investitorii străini să vină în România, a fost, luni, la Profit Live.
Firmele străine au realizat în februarie investiții directe în România în valoare de 354 milioane de euro, cu 13% mai mici decât nivelul din aceeași perioadă a anului trecut, dar peste suma din ianuarie cu 24%, arată datele publicate miercuri de Banca Națională a României (BNR).
Firmele private străine, deși minoritare ca număr, reprezentând doar 7,8% din totalul companiilor nefinanciare din România, generează peste 42% din valoarea adăugată și din cifra de afaceri la nivelul economiei și angajează peste un sfert din numărul total de salariați, se arată în ultimul Raport asupra stabilității financiare elaborat de BNR.
Manuel Costescu, noul șef al Departamentului pentru Investiții Străine și Parteneriat Public-Privat, cu rang de secretar de stat, a avut, anul trecut, venituri salariale totale de 200.000 de lire sterline (circa 16.600 de lire sterline pe lună) în calitate de director executiv al subsidiarei londoneze a gigantului bancar american JP Morgan, potrivit declarației sale de avere.
Băncile-mamă și-au redus expunerea pe România cu 1,14 miliarde de dolari în trimestrul al treilea din 2015, declin de două ori mai mare decât cel consemnat în precedentele trei luni, de 516 milioane de dolari. În primele nouă luni ale anului trecut, expunderea băncilor străine a scăzut cu peste 3,4 miliarde de dolari, potrivit datelor Inițiativei de la Viena.
Investițiile nerezidenților în România au fost de aproape 3 miliarde de euro în 2015, în creștere cu 614 milioane de euro față de 2014 Este cea mai bună performanță după 2009. În timp ce aporturile de capital au crescut, firmele locale au continuat, pe net, să finanțeze cu credite companiile-mamă de afară.
Manuel Costescu, director executiv la subsidiara din Londra a băncii americane JP Morgan, responsabil de relațiile băncii cu entități din sectorul public, a fost numit de către premierul Dacian Cioloș secretar de stat la Departamentul pentru Investiții Străine și Parteneriat Public-Privat.
Inventivitatea pieței e mare. Dacă legea dării în plată iese din Parlament într-o formulă care să jeneze creditorii din România, atunci ar putea să apară alte soluții de finanțare, supuse legislației din alte state membre UE, afirmă Bogdan Olteanu, viceguvernator al BNR.
"În loc de măsuri care să favorizeze investițiile străine, considerăm mai utile soluții care să crească gradul de cooperare și interconexiune între firmele cu capital autohton și străin", se arată într-un studiu elaborat de experți BNR.
Cele trei provocări majore cu care se confruntă companiile străine prezente pe piața din România sunt schimbarea frecventă a legislației (menționată de 54% din repondenți), obținerea unui sprijin adecvat din partea statului (51%) și implementarea exigențelor legislative (49%), demonstrează un studiu realizat de TMF Group România. Din cauza acestui context, companiile sunt dispuse să externalizeze serviciile de asistență fiscală și contabilitate (67%), salarizare și administrare resurse umane (40%) și administrare legală (17%), pentru a se concentra asupra activităților lor de bază.
Numărul societăților cu participare străină la capital a crescut cu 2,7%, din ianuarie până în noiembrie 2015, depășind 204.000 firme, se arată într-o statistică a Oficiului Național al Registrului Comerțului (ONRC).
Investițiile străine directe în România au crescut cu 270 de milioane de euro în octombrie și au ajuns la 2,784 miliarde de euro după primele zece luni din acest an, cu aproape 1,2 miliarde de euro peste nivelul consemnat în perioada ianuarie - octombrie 2014, reiese din datele publicate luni de Banca Națională a României (BNR).
Expunerea directă a băncilor străine pe economia românească a scăzut în prima jumătate a anului cu 2,3 miliarde de dolari, la 33,31 miliarde de dolari, echivalentul a 19% din Produsul Intern Brut, potrivit datelor Inițiativei de la Viena. Ritmul reducerii expunerii băncilor a încetinit la 517 milioane dolari în trimestrul al doilea, de la un declin de aproape 1,8 miliarde de dolari consemnat în primele trei luni ale anului.
Investițiile directe ale nerezidenților în România au crescut, în primele nouă luni, cu un miliard de euro față de aceeași perioadă din anul trecut, la 2,5 miliarde de euro, arată datele estimate ale Băncii Naționale a României. Cifra depășește cu 100 de milioane de euro investițiile totale din întregul an trecut.
Investițiile directe ale nerezidenților în România au fost mai mari cu 875 de milioane de euro în primele opt luni ale anului, față de 2014, pe fondul creșterii accelerate a creditelor intragrup, arată datele Băncii Naționale a României.
Fluxul net de investiții străine directe (ISD) a coborât anul trecut la 2,421 miliarde de euro, de la 2,712 miliarde de euro în 2013, în condițiile în care profitul reinvestit a avut o valoare negativă, companiile au avut pierderi mult mai mari decât profiturile și au primit credite mai mici decât sumele pe care le-au rambursat. Investițiile greenfield și fuziunile și achizițiile au avut valori modeste, fluxul participațiilor la capital fiind susținut în special de restructurări de firme și de majorări de capital.
Investițiile străine directe au totalizat în primul semestru 1,66 miliarde de euro, în creștere cu 39% față de perioada similară a anului trecut, cea mai mare parte (57%) reprezentând participații la capital, inclusiv profitul reinvestit net, potrivit datelor BNR.