Costul unei ”decuplări” între Statele Unite și China ar fi mari, dar asta nu înseamnă că Beijingul nu va opta să își creeze sisteme separate de restul lumii, a declarat în această săptămână un expert în relațile dintre cele mai mari două economii ale lumii, pentru CNBC.
Statele Unite au revocat vizele a peste 2.000 de cetățeni chinezi, până pe 8 septembrie, a declarat un purtător de cuvân al Departamentului de Stat, în cadrul măsurilor administrației Trump de a bloca intrarea în țară a studenților și a cercetătorilor din China care ar avea legături cu armata chineză, transmite Reuters.
Președintele american Donld Trump a evocat luni ideea separării economiei Statelor Unite de cea a Chinei, cunoscută și sub numele de decuplare, sugerând că SUA nu vor pierde bni dacă cele două țări nu vor mai face afaceri, transmite Reuters.
Administrația Trump analizează impunerea de restricți de export companiei Semiconductor Manufacturing International Corporation, cel mai mare producător de semiconductori din China, potrivit unui purtător de cuvânt al Departamentului Apărării, transmite CNBC.
Ambasadorul SUA în România, Adrian Zuckerman, afirmă, într-o opinie difuzată presei, că ”Huawei România este doar un instrument din manualul de lucru al comuniștilor chinezi”, care ar urmări să controleze România ca și în trecut, pentru câștig personal, iar în acest scop autoritățile chineze ”spionează, fură, mint și dau mită” prin intermediul Huawei.
Indicele american S&P 500 a deschis marți la un nou maxim record, optimismul investitorilor fiind încurajat de reluarea discuțiilor între SUA și China.
Într-un context în care se confruntă cu perspectiva blocării accesului la rețelele 5G inclusiv în România, într-un război politic între SUA și China, gigantul chinez Huawei anunță că pregătește noi investiții pe piața locală și că are în plan să furnizeze și pentru construirea infrastructurii 5G în România.
O escaladare puternică a tensiunilor cu Statele Unite a provocat temeri în China privind o agravare a războiului financiar care ar putea avea ca rezultat excluderea țării din sistemul global al dolarului, o perspectivă devastatoare considerată improbabilă în trecut, dar nu și în prezent, transmite Reuters.
Interdicția anunțată de președintele american Donald Trump pentru tranzacțiile prin intermediul aplicației de mesagerie WeChat, care va intra în vigoare de la 15 septembrie, va tăia legăturile cu familiile și prietenii din China, se tem milioane de utilizatori din Statele Unite, aceștia fiind pe cale să devină noi victime ale blocajului din relațiile celor două țări, transmite Reuters.
În cadrul infrastructurilor informatice și de comunicații de interes național, precum și în rețelele 5G din România, vor putea fi utilizate doar tehnologii, echipamente și programe software provenite de la producători care "nu se află sub controlul unui guvern străin, în lipsa unui sistem juridic independent".
O companie chineză din domeniul inteligenței artificiale, care deține un brevet pentru o tehnologie similară cu cea folosită de Siri- asistentul digital al Apple, a dat în judecată gigantul american și cere despăgubiri de 1,4 miliarde de dolari, potrivit MarketWatch.
Prețul aurului a urcat, vineri, peste pragul de 1.900 dolari pentru o uncie pentru prima dată în ultimii 9 ani, în contextul în care tensiunile politice dintre SUA și China și îngrijorările privind perspectivele economiei globale alimentează cererea pentru active considerate sigure.
O comisie din Senatul SUA a votat pentru interzicerea folosirii aplicației TikTok pe dispozitivele oferite de guvern angajaților, transmite Reuters.
Departamentul american al Comerțului a adăugat pe lista sa neagră economică 11 întreprinderi chineze implicate, acuză Washingtonul, în încălcări ale drepturilor omului în legătură cu tratamentul aplicat de Bijing minorității musulmane uigure în provincia Xinjiang, relatează Reuters.
Acțiunile europene se depreciază puternic în prima parte a tranzacțiilor marți, în contextul revenirii temerilor legate de impactul pandemiei asupra economiilor, după ce creșterea numărului de infecții a determinat impunerea de noi restricții în SUA și Australia.
Acțiunile europene au încheiat săptămâna în urcare, pe fondul rezultatelor financiare bune raportate de companii și al semnalelor încurajatoare privind eficiența medicamentului remdesivir în tratamentul Covid-19.
Senatul Statelor Unite a adoptat în unanimitate un text care prevede impunerea unor sancțiuni automate unor oficiali chinezi care încalcă obligațile internaționale ale Chinei privind autonomia Hong Kongului, relatează AFP.
Statele Unite analizează posibilitatea aplicării unor tarife suplimentare în valoare de 3,1 de miliarde de dolari pentru bunurile provenite din Marea Britanie, Franța, Germania și Spania, acesta fiind un nou pas care ar putea amplifica tensiunile între cele două maluri ale Atlanticului, relatează CNBC.
Cotațiile petrolului au urcat, marți, la cel mai ridicat nivel începând cu luna martie, sprijinite de asigurările președintelui american, Donald Trump, privind stadiul acordului comercial semnat cu China în ianuarie. Optimismul legat de revenirea cererii globale pentru combustibili, în pofida creșterii numărului de noi cazuri de Covid-19, contribuie la creșterea prețurilor.
În România, Ministerul Economiei, acționarul majoritar al Nuclearelectrica (SNN), operatorul centralei nucleare de la Cernavodă, a cerut oficial companiei să rupă relațiile cu gigantul chinez de stat China General Nuclear Power (CGN), partenerul SNN din proiectul construirii reactoarelor 3 și 4 ale centralei. În Marea Britanie, China este cea care amenință să retragă CGN din proiectele locale de edificare de noi capacități nucleare de producție de energie, din cauza poziției Guvernului de la Londra față de concernul telecom Huawei și de situația politică din Hong Kong.
George Friedman, specialist în relațiile internaționale, afirmă că nu este obligatoriu ca șocul adus de coronavirus să genereze o criză economică de tipul celei din anii 1929-1933, iar problemele pot fi redresate în timp pentru a parcurge o simplă recesiune. El nu crede că pandemia COVID-19 va schimba lumea, „Ce a făcut coronavirus este să intensifice procese care erau deja în desfășurare.”
Administrația președintelui american Donald Trump urmează să interzică - temporar - zboruri ale companiilor chineze către și din Statele Unite, din cauză că Beijingul nu a autorizat încă transportatori americani să-și reia activitatea în China, în pofida ieșirii din izolarea impusă de pandemia covid-19, relatează AFP.
Euro s-a apreciat, miercuri, peste nivelul de 1,12 unități față de dolar pentru prima dată în 11 săptămâni, pe fondul optimismului privind reluarea activității economice în tot mai multe țări.
Beijingul cere întreprinderillor publice să nu mai importe soia și porc din Statele Unite, potrivit unor surse apropiate dosarului, relatează Reuters.