Guvernul își pune problema majorării țintei de creștere a ponderii energiei din surse regenerabile în consumul de electricitate al României, în prezent de 27,9%, după ce i s-a recomandat de către Comisia Europeană să fie "mai ambițios" în această privință și să ducă ținta la cel puțin 34%.
Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) are în vederea modificarea mai multor reglementări proprii privind tranzacționarea pe piețele angro de energie electrică, în scopul de a permite aplicarea unei prevederi nou-introduse anul trecut în legislația primară de promovare a energiei regenerabile, potrivit căreia producătorii de energie verde se pot asocia pentru a tranzacționa în mod agregat pe aceste piețe.
Operațiunile din România ale grupului ceh de energie și utilități CEZ, scoase la vânzare de compania-mamă, au generat anul trecut pierderi de peste 50 milioane lei, față de profitul net de circa 421 milioane lei din 2017
Asociația Română pentru Energie Eoliană (RWEA) are în plan deschiderea unei Academii pentru Surse Regenerabile și Distribuție a Energiei Electrice în Valea Jiului, prin care circa 8.000 de angajați din sectorul minier ar urma să fie reconvertiți profesional ca specialiști în energie eoliană și rețele de distribuție a energiei.
Toți consumatorii de energie electrică vor suporta pe facturile lunare o nouă formă de subvenționare a producătorilor de energie cu emisii reduse de carbon, pe lângă binecunoscutele certificate verzi, Guvernul finalizând recent, cu sprijinul a trei consultanți și cu fonduri UE, un studiu de evaluare a opțiunilor de introducere a unui așa-numit mecanism de sprijin prin contracte pentru diferență (CfD), avut în vedere încă din 2016 și despre care inițial s-a vorbit mai ales în legătură cu proiectul construirii reactoarelor 3 și 4 de la centrala nucleară de la Cernavodă.
Procesul are relevanță transcontinentală. Principalul reclamant este un proprietar de păduri din Statele Unite, care reclamă faptul că subvenționarea de către UE a energiei pe biomasă lemnoasă a dus la creșterea importurilor europene de lemn din SUA și, deci, la intensificarea defrișărilor de păduri americane.
Nuclearelectrica a început luna trecută procedura de achiziție de servicii de inginerie pentru elaborarea unui studiu tehnic de evaluare a stării sistemelor, structurilor și componentelor Unității 1 a centralei, în vederea operării pe termen lung a acesteia, studiu necesar procesului de retehnologizare a reactorului, care ar trebui să înceapă către finalul anului 2026 și care presupune o investiție de până la 1,5 miliarde euro.
Proiectul este blocat de mai mulți ani din cauză că dezvoltatorul nu s-a înțeles cu Transelectrica în privința racordării parcului la sistemul energetic național. Firma controlată de spanioli a dat în judecată operatorul de transport și sistem, cerând în instanță despăgubiri de peste 17 milioane lei, însă a pierdut procesul, iar acum încearcă să ajungă la o înțelegere amiabilă cu Transelectrica.
Monsson Operation LTD Ireland are business-uri în peste 15 țări, printre care Germania, Franța, Grecia, Turcia și Rusia, operând parcuri eoliene cu putere instalată totală de peste 10 GW. Subsidiara românească, Monsson Operation SRL, este înregistrată la Constanța și a terminat anul trecut cu un rulaj de 22,4 milioane lei și un profit net de peste 2 milioane lei. Perspectivele pe piața de energie vor fi anunțate la Profit Energy.forum, conferință organizată cu sprijinul Exxon Mobil, care va fi deschisă de ministrul Energiei, Anton Anton, și va reuni principalii jucători în domeniu.
Din 2013, autoritățile de la București au început să taie semnificativ din subvențiile acordate producătorilor de energie regenerabilă sub formă de certificate verzi adăugate pe facturile de curent electric ale tuturor consumatorilor de energie electrică din România, pentru a ține sub control prețul final plătit de clienți.
Compania olandeză NERO Renewables vrea să construiască în România, conform datelor analizate de Profit.ro, trei parcuri eoliene cu 362 de turbine și o capacitate instalată totală de circa 1 GW, cu 400 MW peste capacitatea parcului onshore Fântânele-Cogealac, în prezent cel mai mare de acest tip din Europa. Dezvoltatorul propune Guvernului olandez să “adopte” proiectul din România, pentru ca statul olandez să își poată atinge ținta de energie regenerabilă pentru 2020.
Grupul portughez EDPR a decis ca firmele prin intermediul cărora deține cinci parcuri eoliene în România să ramburseze anticipat către BERD și IFC sumele rămase de achitat din trei credite contractate pentru construcția și operarea acestor parcuri, în sumă totală de aproape 240 milioane euro la data semnării contractelor, din cauza pierderilor generate de reducerea subvențiilor pe bază de certificate verzi.
Persoanele fizice care dețin centrale producătoare de energie regenerabilă cu puteri instalate mai mici de 100 kW, precum și instituțiile de stat care și-au construit capacități de producție de energie verde cu fonduri UE și-ar putea vinde de anul viitor energia electrică produsă operatorilor regionali de distribuție a energiei la rețelele cărora sunt racordate, pentru acoperirea pierderilor de energie din aceste rețele.
Parcul a fost construit cu ajutorul unei finanțări de 8 milioane euro primite de la Banca Românească, pe o perioadă de 8 ani, care a acoperit peste jumătate din investiția totală, cifrată la 13,6 milioane euro. În cei trei ani de funcționare, parcul solar de la Păulești a acumulat pierderi totale de peste 27 milioane de lei.
Valoarea la nivel global a fuziunilor și achizițiilor din sectorul de energie și utilități a atins maximul ultimilor 6 ani în 2015, crescând cu 13% față de 2014, la 200 miliarde dolari, iar reducerea sau tăierea subvențiilor de stat pentru producția de energie regenerabilă din unele țări nu afectează semnificativ atractivitatea pentru investitori a acestui segment de piață, potrivit Ernst&Young.