Senatul a votat adoptarea OUG 37/2020 privind suspendarea ratelor la credite, doar că după ce l-a modificat într-o formă aproape identică cu proiectul PSD de suspendare a ratelor, votat săptămâna trecută și contestat la Curtea Constituțională de PNL. Astfel, ar urma să beneficieze de suspendarea ratelor toate persoanele fizice care fac o solicitare până la finele anului, fără să fie nevoie să probeze o scădere a veniturilor. Amânarea ratelor va fi profitabilă pentru toți debitorii, în condițiile în care dobânzile și comisioanele neplătite vor fi șterse.
ING răspunde clienților care au solicitat suspendarea ratelor pe oferta băncii că vor beneficia de amânarea plăților în baza OUG 37/2020. Banca spune că soluțiile în baza ordonanței de guvern primează și sunt mai avantajoase pentru debitori.
Camera Deputaților a adoptat un proiect de lege inițiat de PSD prin care persoanele fizice și juridice vor putea cere de la bănci amânarea ratelor la bănci și IFN pentru o perioadă de până la 9 luni, fără ca dobânzile și comisioanele restante să mai fie plătite ulterior. Persoanele fizice nu trebuie neapărat să fi înregistrat vreo scădere a veniturilor pentru a beneficia de facilitate.
Sectoare vitale ale economiei românești pot fi date complet peste cap de un pachet legislativ adoptat în grabă de Parlamentul României, fără un dialog cu Guvernul, autoritățile de reglementare, patronate și sindicate, arată Confederația Patronală Concordia.
Banca Comercială Română a primit 13.000 de cereri de la persoanele fizice pentru amânarea ratelor, în contextul pandemiei, în timp ce solicitările de la firme acoperă 3-4% din portofoliul de credite pentru persoane juridice. Banca a aplicat o schemă voluntară pentru sprijinirea clienților înainte de intervenția guvernului printr-o ordonanță de urgență.
Posibilitatea amânării ratelor fără nicio verificare și fără niciun cost de către populație și firme pe o perioadă de până la 9 luni, așa cum este prinsă într-un proiect al PSD trecut de Senat, permite și chiar încurajează și pe cei care n-au nevoie de nicio restructurare să nu mai plătească creditele și apoi să-și reducă și datoriile “gratis”. De cealaltă parte, pierderile potențiale ale băncilor sunt de ordinul miliardelor și ar putea depăși recordul istoric.
Debitorii care apelează la amânarea plăților la credite pe baza OUG 37/2020 vor plăti rate mai mari după expirarea perioadei de suspendare de până la 9 luni. Cel mai mare impact va fi în cazul celor cu credite aflate încă în prima parte de rambursare, pentru că dobânzile amânate vor fi mai ridicate, arată calculele Profit.ro.
Partidul Social Democrat a trecut de comisiile din Senat propriul proiect prin care instituțiile de credit vor fi obligate să suspende ratele la cererea debitorilor de aproape toate felurile, pentru o perioadă de până la 9 luni, fără niciun cost și fără niciun criteriu. Vor fi suspendate și executările silite în curs, inclusiv cele deschise de recuperatorii de creanțe. În vigoare este deja o ordonanță de urgență a guvernului pe aceeași temă.
Guvernul a publicat ordonanța prin care persoanele fizice și firmele afectate de epidemia de coronavirus vor putea solicita băncilor și instituțiilor financiare nebancare amânarea ratelor pe o perioadă de până la 9 luni. Ordonanța a fost modificată în Guvern după ce fusese aprobată inițial săptămâna trecută. În noua formă, debitorii cu credite ipotecare nu vor mai plăti dobândă la dobânda amânată, ci se va face o creanță distinctă, garantată integral de stat.
Băncile din România cer “echilibru și rațiune economică” în deciziile autorităților publice și recomandă evitarea unor soluții generalizate precum amânarea plății ratelor cu 9 luni, care ar putea duce la probleme de lichiditate. Comentariile bancherilor vin în contextul în care Guvernul discută din nou ordonanța de urgență pentru amânarea ratelor după ce a fost criticat, inclusiv pentru că debitorii ar urma să plătească dobânzi la dobânzile amânate.
Partidul Social Democrat a venit cu propriul proiect prin care instituțiile de credit vor fi obligate să suspende ratele la cererea debitorilor persoane fizice, PFA, profesioniști și IMM. Senatorul Șerban Nicolae, președintele Comisiei juridice, vine deja cu amendamente prin care vor fi suspendate și executările silite în curs.
Amânarea plății ratelor după ordonanța aprobată de Guvern s-ar putea să fie costisitoare pentru debitori. Ratele vor crește ca urmare a capitalizării dobânzilor la care se vor plăti noi dobânzi, astfel că soluția ar trebui să fie doar una de avarie pentru debitori. Doar scăderea dobânzilor din piață va reduce costurile.
Debitorii persoane fizice, PFA și IMM vor putea cere băncilor și instituțiilor financiare nebancare suspendarea cu până la 9 luni a ratelor la creditele în derulare, dar doar în anumite condiții. Persoanele fizice trebuie să aibă veniturile afectate direct sau indirect de pandemie, iar IMM trebuie să aibă activitatea afectată de deciziile autorităților, arată sursele Profit.ro.
Confederația Patronală Concordia cere autorităților să nu cadă în capcana unor decizii populiste care pot afecta iremediabil sectoare critice ale economiei, făcând trimitere la măsurile de sprijin a firmelor în perioada pandemiei, deja adoptate sau în proiect, prin care costurile au fost transferate în alte sectoare ale economiei.
Suspendarea rambursării creditelor, plafonarea prețului medicamentelor și alimentelor, scutirea de la plata chiriei, precum și reglementarea șomajului tehnic, în stare de urgență sau de asediu, sunt prevăzute în mai multe proiecte de lege inițiate de parlamentarii PSD.
Ministrul Finanțelor Florin Cîțu spune că Guvernul va adopta joi o ordonanță de urgență pentru păsuirea pentru o perioadă apropiată de 6 luni a celor cu rate la bănci, persoane fizice și juridice, în contextul epidemiei de coronavirus.
Clienții persoane fizice cu credite la OTP Bank nu vor fi penalizați și împrumuturile nu le vor fi trecute în restanță dacă nu plătesc ratele în intervalul 24 martie – 29 mai, în contextul epidemiei de coronavirus. Cei care nu mai pot plăti integral ratele trebuie să contacteze banca pentru a găsi o soluție. OTP anunță și că firmele afectate vor primi măsuri personalizate.
Fondul de garantare a creditelor încurajează băncile să aprobe amânări sau suspendări pe 1- 3 luni la plata ratelor în programul Prima Casă și pentru IMM, promițând că va extinde la rândul său garanțiile. Aceasta, până când măsuri mai ample de restructurare a creditelor de locuințe și de evitare a executărilor silite vor fi luate prin schimbarea legislației.
Credit Europe Bank va permite clienților cu credite ipotecare să amâne, la cerere, plata ratelor pentru creditele ipotecare, în contextul epidemiei de coronavirus. Banca nu va iniția nici noi proceduri de executare silită a clienților persoane fizice.
Consiliul Patronatelor Bancare din România (CPBR) avertizează, într-o reacție transmisă la solicitarea Profit.ro, că proiectul de lege prin care PSD vrea să suspende, la cerere, până la finele anului, toate obligațiile de plată către bănci pentru persoanele fizice și firmele care au credite riscă să producă efecte contrare celor scontate pentru clienți și economie. CPBR spune că băncile au anunțat deja din proprie inițiativă măsuri de sprijin pentru clienții afectați în acesată perioadă, iar orice măsură luată de autorități nu ar trebui luată fără a ține seama de pericolul decontării costurilor în alte sectoare funcționale.
Garanti BBVA România va amâna până la 3 rate în cazul clienților în carantină, auto-izolare sau afectați temporar de epidemia de coronavirus. Banca invită și clienții companii cu dificultăți să o contacteze pentru a găsi o soluție.
Parlamentarii Partidului Social Democrat au anunțat inițierea unui proiect de lege care prevede suspendarea, la cerere, a tuturor obligațiilor de plată către bănci în ceea ce privește creditele și dobânzile aferente.
BRD Groupe Société Générale, al treilea cel mai mare grup financiar din România, se alătură băncilor care oferă înlesniri la plata creditelor pentru populație și firme, în contextul epidemiei de coronavirus.
ING Bank anunță clienții persoane fizice că pot suspenda ratele pentru o perioadă de până la 2 luni, în timp ce firmele care au facilități de finanțare care expiră în următoarea perioadă vor beneficia de extinderea lor cu încă 3 luni. Măsurile sunt luate pe fondul epidemiei de coronavirus.
Clienții Raiffeisen Bank au deja opțiunea de suspendarea a ratelor pentru o perioadă de până la 3 luni prin prevederile contractuale. Cei care nu au o astfel de clauză și au dificultăți la plata ratelor ca urmare a efectelor economice a epideimei de coronavirus pot contacta banca pentru a obține o soluție individualizată. Totodată, banca anunță că va găsi soluții și pentru firmele cu credite care au dificultăți și va reduce la 0 comisionul de încasare prin POS până la 30 aprilie.