Președintele Vladimir Putin a aprobat vânzarea de către HSBC a subsidiarei sale din Rusia către Expobank, deschizând calea pentru ieșirea creditorului britanic de pe piața rusă, după luni de negocieri, transmite Reuters.
JP Morgan va disponibiliza un număr important de angajați ai First Republic, aproximativ 1.000 de posturi, reprezentând 15% din forța de muncă, urmând să fie tăiate.
Departamentul pentru protecție și inovare financiară din California (DFPI) a anunțat că a închis First Republic Bank și a ajuns la un acord pentru vânzarea activelor sale către JPMorgan Chase & Co. și National Association, aceasta fiind a treia mare bancă americană care a dat faliment în două luni. First Republic Bank, închisă de autoritățile americane.
Autoritățile americane coordonează discuții urgente pentru salvarea First Republic Bank (FRC), după o nouă prăbușire a acțiunilor la bursă la începutul săptămânii, în condițiile în care eforturile sectorului privat pentru menținerea băncii pe linia de plutire nu au produs încă rezultatele scontate.
Fondul de garantare a depozitelor bancare din SUA (FDIC) a decis să scindeze Silicon Valley Bank (SVB) și să organizeze două licitații separate pentru divizia care se ocupă de gestionarea depozitelor și banca privată, după ce săptămâna trecută nu a reușit să găsească un cumpărător pentru SVB, transmite Reuters.
JPMorgan Chase și alte bănci majore din SUA analizează noi măsuri de sprijin pentru creditorul mai mic First Republic Bank, ale cărui acțiuni au continuat să se prăbușească luni la bursă, în pofida obținerii unor fonduri de 30 miliarde de dolari sub formă de depozite.
Fosta companie-mamă a Silicon Valley Bank, SVB Financial Group, a cerut insolvența, la o săptămână după ce un val de retrageri din depozite a determinat autoritățile de reglementare să pună sub sechestru unitatea sa bancară.
Cele mai mari bănci din SUA au convenit să depună 30 de miliarde de dolari la First Republic Bank, într-un efort de a calma temerile legate de soliditatea sistemului bancar american, care a fost zguduit de o două falimente în ultima săptămână.
O a treia bancă americană are probleme, după Silicon Valley Bank și Signature Bank. First Republic Bank, retrogradată miercuri la nivelul “Junk” de către S&P Global Ratings și Fitch Ratings, analizează toate opțiunile disponibile, inclusiv o posibilă vânzare.
Acțiunile Credit Suisse s-au prăbușit cu 22% în tranzacțiile de miercuri, până la un nou minim record, antrenând un nou val de vânzări pe piețele de capital, pe fondul reaprinderii temerilor legate de reziliența sistemului bancar în urma căderii Silicon Valley Bank (SVB).
Noul lider al SVB le-a spus clienților, într-un mesaj, că banca pusă sub administrarea autorității de reglementare ”este deschisă pentru afaceri” și gata să primească și să gestioneze depozite ale clienților, un apel pentru firmele de capital de risc și alți clienți de tehnologie să se întoarcă acasă, transmite CNBC.
Principalii indici bursieri de la New York se apreciază puternic în tranzacțiile de marți, în ton cu bursele europene, susținuți de revenirea acțiunilor bancare și de datele privind inflația, care a încetinit în linie cu estimările analiștilor.
SVB Financial Group și doi directori de top au fost dați în judecată de acționari, care îi acuză că au ascuns modul în care creșterea ratelor dobânzilor face ca divizia sa Silicon Valley Bank (SVB), care s-a prăbușit săptămâna trecută, să fie ”vulnerabilă în mod special” la retragerile masive de fonduri de către deponenți, transmite Reuters
First Republic Bank este luni în prima linie a unui val de vânzări în rândul acțiunilor bancare americane, care are loc chiar și după măsurile extraordinare ale autorităților de reglementare pentru a sprijini toți deponenții de la Silicon Valley Bank și a oferi finanțare suplimentară altor instituții cu probleme.
Fondul de Garantare a Depozitelor Bancare din SUA (FDIC) a anunțat că a transferat toate depozitele Silicon Valley Bank (SVB) într-o bancă-punte nou creată, iar toți cei care au depozite vor avea acces la banii lor începând de luni, transmite Reuters.
La mai puțin de o săptămână după ce președintele Rezervei Federale (Fed), Jerome Powell, a vorbit despre o posibilă creștere ritmului de majorare a dobânzilor, percepția pieței pare complet schimbată.
Filiala britanică a băncii falimentare Silicon Valley Bank a fost vândută către grupul bancar HSBC.
Autoritățile din SUA au decis să asigure accesul deponenților băncii falimentare Silicon Valley Bank la sumele integrale din conturi începând de luni. Mai mult, Rezerva Federală a anunțat și o facilitate de finanțare de urgență pentru sistemul bancar, care să asigure deponenții că banii lor sunt în siguranță.
Directori companiilor de tehnologie, proeminenți investitori de risc și fondatori de firme, inclusiv CEO-ul OpenAI, Sam Altman, au încercat în weekendul trecut să mențină în viață firmele rămase fără bani după prăbușirea Silicon Valley Bank, transmite Reuters.
Autoritățile americane pregătesc duminică ”măsuri concrete” pentru a stabiliza depozitele de la Silicon Valley Bank și pentru a opri orice consecință mai amplă a prăbușirii acestei bănci, au declarat pentru Reuters surse familiare cu problema.
Moneda stabilă USD Coin (USDC) și-a pierdut corelația cu dolarul și a scăzut sâmbătă la un minim istoric, după ce Circle, firma americană din spatele monedei, a dezvăluit că unele dintre rezervele care o susțin erau deținute la Silicon Valley Bank, prăbușită vineri, transmite Reuters.
Ministerul de Finanțe al Marii Britanii și Banca Angliei lucrează împreună pentru a minimiza perturbarea care ar putea rezulta din partea diviziei britanice a băncii americane Silicon Valley Bank, care a fost închisă pe neașteptate vineri, a anunțat sâmbătă ministerul, citat de Reuters.