Municipiul Buzău a lansat o licitație estimată la 2,5 milioane de lei, fără TVA, pentru realizarea unei platforme de management educațional care va permite părinților să vizualizeze orarul și situația școlară a copiilor (note, absențe, conduită), precum și observațiile din partea profesorilor. De asemenea, părinții vor putea comunica cu profesorii, dirigintele, secretariatul și conducerea școlii.
Telekom Romania Mobile Communications (fost Cosmote) a depus singura ofertă în cadrul unei licitații organizate de Poliția Română pentru furnizarea unui număr de 665 de tablete conectate la internet.
Apple a anunțat în debutul evenimentului WWDC 2017 două noi versiuni ale seriei de tablete iPad Pro.
Allview anunță disponibilitatea pe piața locală a două nou tablete, denumite Viva H1002 LTE și Viva H802 LTE.
Scăderea vânzărilor de tablete ar putea determinat Apple să renunțe la unul dintre cele mai puțin vândute modele la ora actuală.
În primul trimestru din 2017 Huawei a livrat 34,55 de milioane de smartphone-uri, în creștere cu 21,6% față de aceeași perioadă a anului trecut.
Contrar unor analize care dădeau încheiat trendul aplicațiilor mobile, acestea încă nu și-au atins vârful de performanță.
Șefii Apple și-au instruit managerii de magazine să înlocuiască unele modele mai vechi de iPad, care vin în service pentru reparații, cu o versiune mai nouă.
Așa cum a promis, Samsung nu a venit la Mobile World Congress 2017 cu Galaxy S8. În schimb, compania coreeană a prezentat trei noi tablete.
Vânzările de tablete la nivel mondial au scăzut cu 15,6% anul trecut, la 174,8 milioane de unități, potrivit datelor International Data Corporation (IDC).
Electrocasnicele mari și mici se mențin pe primul loc în topul celor mai cumpărate 10 produse de către clienții eMAG în perioada sărbătorilor de iarnă, urmate de jucării și produsele pentru copii, în urcare o poziție față de decembrie 2015, și decorațiunile și produsele pentru casă și grădină, pe locul 5 în urmă cu un an, conform datelor Dante International, administratorul retailerului online.
Piața tabletelor a înregistrat o nouă scădere în ultimul trimestru, surpriza fiind faptul că există și producători care cresc.
Românii care folosesc dispozitivele mobile, precum smartphone-uri sau tablete, pentru a-și gestiona banii și a efectua plăți au ajuns să reprezinte 79% din totalul posesorilor de astfel de dispozitive, România situându-se astfel pe poziția a opta în Europa din acest punct de vedere, pe fondul adoptării pe scară tot mai largă a tehnologiei contactless, potrivit unui studiu publicat luni de operatorul de carduri Visa.
Posesorii de telefoane și tablete Nexus pot trece, ]ncepând de astăzi, la cea mai recentă versiune de Android, numită Nougat.
În 2018 am putea vedea un format cu totul nou de tablete iPad, grației unei noi tehnologii care permite îndoirea ecranului.
Vânzările de tablete la nivel global au scăzut, în ritm anual, cu 12,3%, în perioada aprilie-iunie, la 38,7 milioane de unități, înregistrând al șaselea declin trimestrial consecutiv, potrivit estimărilor firmei de cercetare de piață International Data Corporation (IDC).
Vânzările de tablete la nivel global au scăzut cu 14,7% în perioada ianuarie-martie, la 39,6 milioane de unități, înregistrând al șaselea declin trimestrial consecutiv, potrivit estimărilor firmei de cercetare de piață International Data Corporation (IDC).
Piața de tablete va scădea în 2016, iar de vină pentru asta vor fi, în principal, hibridele laptop-tabletă care vor începe, în sfârșit, să-și facă simțită prezența pe piață.
Următoarea versiune de Android va aduce mai multe îmbunătățiri pentru tabletele cu Android, printre care și un mod split-screen, pentru a facilita lucrul cu mai multe aplicații.
Distribuitorii de telefoane mobile, tablete, laptopuri, console de jocuri, dispozitive cu circuite integrate vor beneficia de taxare inversă începând cu anul viitor, dar facilitatea va fi acordată de stat doar dacă valoarea cumulată a bunurilor livrate, înscrise într-o factură, este egală sau mai mare de 22.500 lei, exclusiv TVA.
Taxarea inversă se va aplica, de anul viitor, la vânzările de telefoane mobile, tablete, laptopuri, console de jocuri, dispozitive cu circuite integrate, o măsură care va avantaja distribuitorii de astfel de produse, dar și companiile care vor să se retehnologizeze. Proiectul de norme ale noului Cod fiscal, obținut de Profit.ro, detaliază lista produselor pentru care se va aplica acest mecanism.
Teamnet International, firmă deținută până în 2012 de către deputatul Sebastian Ghiță, va furniza 23.000 de tablete care vor fi utilizate la scanarea datelor alegătorilor din actul de identitate, în scopul prevenirii votului ilegal.
Vînzările globale de tablete au scăzut în primele nouă luni cu 8,5%, la 140,5 milioane de unități, în condițiile în care piața de profil trece printr-o perioadă de tranziție, la finele căreia tabletele tradiționale vor fi înlocuite cu dispozitive hibride, cu ecran detașabil, potrivit datelor firmei de cercetare International Data Corporation (IDC).
În toate secțiile de votare va fi prezentă câte o persoană care va scana cu ajutorul unei tablete datele alegătorilor din actul de identitate, pentru a preveni votul ilegal, iar pentru livrarea echipamentelor concurează Teamnet International, firmă deținută până în 2012 de deputatul Sebastian Ghiță, și subsidiara grupului austriac S&T.
Peste 47% dintre românii care au căutat vacanțe sau bilete de avion online în acest an au folosit un dispozitiv mobil, respectiv tabletă sau smartphone, procentajul fiind aproape dublu față de anul trecut, potrivit unui studiu al Vola.ro, cel mai mare portal de turism din România.