E.ON Energie era liderul pieței locale de furnizare de gaze naturale pentru clienții casnici la finalul anului 2016, cu o cotă de aproape 49%, celălalt mare jucător fiind Engie, cu aproape 42%. Compania și-a majorat cu 55% profitul net în 2016, la 173,6 milioane lei, pe fondul menținerii cifrei de afaceri la circa 4,8 miliarde lei.
Deloitte a câștigat licitația organizată de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) pentru atribuirea contractului de consultanță actuarială în vederea calculării tarifului de referință al polițelor RCA, care generează asigurătorilor venituri de 1 miliard de euro, potrivit informațiilor Profit.ro.
Pentru refuzul racordării de noi clienți și al finanțării lucrărilor necesare, operatorii vor risca inițial amenzi între 8.000 și 200.000 lei. Dacă se vor încăpățâna să refuze în continuare, amenda va urca la 1% - 5% din cifra de afaceri, iar ulterior operatorii recalcitranți vor fi excluși de la procedurile de atribuire de noi licențe în domeniu.
Proprietarii de domenii “.ro” vor primi în perioada imediată notificări privind introducerea, de la 1 martie 2018, a unui tarif de înregistrare și de mentenanță anuală, taxă anunțată de Profit.ro în vara acestui an. Conform datelor prezentate atunci, taxa anuală va fi în cuantum de 6 euro, fără TVA, pentru fiecare domeniu.
"În cazul în care Consiliul General al Municipiului București nu mai este interesat de achiziționarea acțiunilor ELCEN deținute de Ministerul Energiei și Romgaz (...), vă rugăm să ne comunicați care este strategia de reorganizare urmărită și care sunt sursele de finanțare (...)", se arată într-un document adresat de administratorul judiciar al ELCEN, KPMG Restructuring, administratorului special al companiei.
În mai anul acesta, Ministerul Finanțelor Publice a aprobat contractarea de către Municipiul București a unui nou împrumut de la BEI, de 75 milioane euro, destinat finalizării stației de epurare Glina, reabilitări principalelor colectoare de canalizare din Capitală și a canalului colector Dâmbovița.
Cantitatea de energie electrică tranzacționată pe bursa centralizată OPCOM se va majora cu 1,741 TWh, produși de Hidroelectrica și Nuclearelectrica, în urma eliminării de la 1 ianuarie 2018 a componentei reglementate de 10% a tarifului de electricitate perceput consumatorilor casnici.
Vireo Bacău, Rcor.Ro Sibiu, Deloitte Audit și asocierea KPMG Advisory și KMPG Audit s-au înscris la licitația organizată de Autoritatea de Supraveghere Financiară pentru calcularea tarifului de referință al polițelor RCA, segment de piață care generează 40% din veniturile industriei de profil.
Ofensiva împotriva "taxei pe apa de ploaie" are un susținător la vârful Guvernului, în persoana vicepremierului PSD Marcel Ciolacu, originar din Buzău. Acesta a salutat decizia recentă a autorităților locale buzoiene de a scuti populația de această taxă și de a o reduce cu 30% pentru firme.
Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a inițiat o licitație pentru selectarea unui consultant care va calcula tariful de referință al polițelor RCA, segment de piață care generează 40% din veniturile industriei de profil.
Consumatorii casnici (dar și cei non-casnici) care nu și-au negociat contracte de furnizare de energie pe piața liberă, în special cei care se încălzesc cu energie electrică, ar trebui să-și majoreze bugetul alocat plății curentului electric în ultimele trei luni ale anului cu 20% față de perioada similară a anului trecut.
Comisia de Industrii a Camerei Deputaților are în vedere abrogarea prevederii din Legea energiei care nu permite clienților industriali existenți precum ELCEN racordarea directă la sistemul național de transport al gazelor naturale gestionat de Transgaz. În acest fel, ELCEN ar economisi banii pe care îi plătește în prezent operatorului rețelei de distribuție a gazelor din Capitală, Distrigaz Sud Rețele.
La Direcția Pașapoarte a Internelor, noul administrator special al ELCEN s-a ocupat de "protecție internă, identificarea și evaluarea riscurilor și vulnerabilităților în domeniul administrației publice, activități de prevenire și control intern, investigații fraude, analiza informațiilor, analiza riscurilor și evaluarea cetățenilor straini și români cu privire la cetățenie", potrivit CV-ului său.
"Menționăm că, în acest moment, Poșta Română analizează toate posibilitățile de a rezolva cât mai rapid acestă situație și își rezervă dreptul de a acționa în instanță cei trei promitenți furnizori pentru nerespectarea prevederilor acordului-cadru de furnizare a energiei electrice, în vederea recuperării eventualelor prejudicii financiare", transmite Poșta, într-un comunicat.
ANRE a stabilit ca prețurile de vânzare către distribuitori a energiei regenerabile produse de persoanele fizice deținătoare de mici centrale producătoare de energie verde să fie aceleași cu prețurile medii cu care operatorii de distribuție au estimat că vor cumpăra de pe piață anul acesta energia necesară acoperirii pierderilor din rețele.
Compania estoniană Taxify OÜ, dezvoltatoarea și operatoarea aplicației de ride-sharing omonime, concurenta Uber, activă de anul trecut pe plan local, deocamdată doar în București, și-a înființat oficial o subsidiară în România, având ca obiect principal de activitate prelucrarea datelor, administrarea paginilor web și activități conexe.
Registrul Român de Domenii “.ro” (RoTLD) a anunțat oficial, confirmând astfel informațiile transmise anterior de Profit.ro, că va introduce din martie anul viitor un tarif de înregistrare și de mentenanță anuală pentru domeniile “.ro”.
Șoferii care primesc, atunci când vor să cumpere o poliță RCA, trei oferte cu 36% mai mari decât nivelul mediu al pieței vor încheia contractul de asigurare la un tarif egal cu referința avizată de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), a hotărât Consiliului instituției.
Registrul Român de domenii .Ro (RoTLD) va introduce din martie anul viitor un tarif de înregistrare și mentenanță anuală pentru domeniile ".ro”, a declarat pentru Profit.ro fostul director al Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare în Informatică, Decebal Popescu, care a semnat actul de introducere a taxei din partea ICI.
Germaniii de la Ergo, companie controlată de gigantul Munich Re, se pregătesc să depună documentația finală pentru a obține licența de vânzare de RCA în România și au parafat, în acest sens, o înțelegere cu una dintre cele mai mari societăți din țară specializate în regularizarea daunelor.
Tariful la energie termică fără TVA pentru consumatorii casnici din Capitală ar putea fi majorat cu 5,7% anul acesta, de la 30,72 euro/gigacalorie la 32,47 euro/gigacalorie, ajungând la 35,80 euro/Gcal în 2018, 40,22 euro/Gcal în 2020, 46,05 euro/Gcal în 2022 și 50,72 euro/Gcal în 2024.
Apa Nova București, operatorul concesionar al serviciului public de apă potabilă și canalizare din Capitală, a terminat anul 2016 cu un profit net de 118,098 milioane lei, în scădere cu peste 17% față de 2015, iar cifra de afaceri a companiei controlate de gigantul francez de utilități Veolia a scăzut cu circa 8%, la 693,5 milioane lei.
Măsura este pregătită la solicitarea expresă a companiilor de distribuție a electricității, care au arătat că dreptul consumatorilor de a refuza în orice condiții instalarea de contoare inteligente îngreunează procesul de implementare a noului sistem de măsurare a consumului, crește costurile acestuia și "ar induce impresia că sistemul este nesigur".
Potrivit unui proiect de ordin al Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE), până în 2020, distribuitorii de energie electrică trebuie să instaleze contoare inteligente pentru cel puțin 30% din numărul total de consumatori din România, iar până în 2026 – pentru minim 80%.
Semnele care vin dinspre Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) cu privire la controlul investițiilor în transportul și distribuția de energie electrică și al modului în care operatorii din domeniu își alocă cheltuielile de capital pot ajuta prezența în România a unei companii precum Siemens, activă pe plan local de peste un secol, a declarat, la Profit Energy.forum, Petru Rușeț, Country Division Lead Energy Management la Siemens România.