Piața locală de telefoane mobile va închide acest an în scădere față de 2021 în privința numărului de unități vândute, dar va continua să crească din punct de valoric, pe fondul avansului prețului mediu al unui terminal, a declarat pentru Profit.ro Cosmin Moldovan, National Sales Director în cadrul Green Leaves Technical, distribuitor unic autorizat al brandului chinezesc de dispozitive inteligente OPPO în România.
Ceea ce părea odinioară de neimaginat ar putea să se întâmple la iarnă, când telefoanele mobile ar putea să nu mai funcționeze dacă raționalizarea energiei va scoate din funcțiune o mare parte a rețelelor mobile din regiune, transmite Reuters.
Felix Telecom a câștigat o licitație organizată de Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS) pentru achiziționarea unui număr 19.000 de telefoane VoIP, 500 video telefoane VoIP și 2.000 de accesorii pentru telefoane VoIP. Cu o durată de 2 ani, contractul a fost atribuit pentru suma de 3,93 milioane de euro, fără TVA, de la un estimat 4,55 milioane de euro, fără TVA.
Flip.ro, marketplace dedicat exclusiv vânzărilor de smartphone-uri second-hand, se pregătește să intre pe piața din Ungaria, după ce pentru primul semestru a raportat afaceri de 65 milioane lei, triplu față de perioada similară a anului trecut.
Ministerul Justiției din Brazilia a ordonat Apple să anuleze toate vânzările de telefoane care nu includ încărcător și a anunțat o amendă pentru exact această practică.
Programul „self repair” pentru dispozitivele mobile Galaxy a fost lansat oficial, însă, există numeroase limitări, atât în ceea ce privește produsele care pot fi reparate, cât și reparațiile efective care pot fi făcute.
O anchetă internă a Comisiei Europene a ajuns la concluzia că telefoanele mobile ale unor angajați au fost țintite de software-ul Pegasus, produs de o companie israeliană, potrivit unei scrisori consultate de DPA.
M.Video-Eldorado, cel mai mare retailer de electronice și electrocasnice din Rusia, a anunțat că a început să vândă telefoane second hand, oferind consumatorilor ruși alternative mai ieftine după ce producătorii occidentali și-au suspendat livrările, transmite Reuters.
O campanie înșelătoare de promovare a rezistenței smartphone-urilor la apă a adus Samsung o amendă de 9,7 milioane de dolari în Australia.
Mecanismul de taxare inversă la o serie de bunuri și servicii, la care derogarea pentru taxare inversă acordată de Comisia Europeană expiră la sfârșitul acestei luni, va fi prelungit, a anunțat Ministerul Finanțelor, confirmând informațiile anunțate anterior de Profit.ro.
Mecanismul de taxare inversă la o serie de bunuri și servicii, la care derogarea pentru taxare inversă acordată de Comisia Europeană expiră la sfârșitul acestei luni, va fi prelungit, a anunțat Ministerul Finanțelor, confirmând informațiile anunțate anterior de Profit.ro.
Ministerul Finanțelor pregătește un proiecte pentru a prelungi și după data de 30 iunie aplicarea mecanismului de taxare inversă la o serie de bunuri și servicii, la care derogarea pentru taxare inversă acordată de Comisia Europeană expiră la sfârșitul acestei luni. O decizie recentă a extins până la 31 decembrie 2026 posibilitatea statelor membre de a aplica mecanismul de taxare inversă pentru plata TVA la livrarea anumitor bunuri și la prestarea anumitor servicii predefinite care prezintă risc de fraudă, în special de fraudă intracomunitară cu firme „fantomă”. România înregistrează un nivel foarte ridicat al neîncasării din TVA, iar o restrângere a mecanismului de taxare inversă ar fi afectat, probabil, veniturile statului.
Două miliarde de utilizatori din lume pot rămâne fără mesageria WhatsApp, în cazul în care nu-și actualizează sistemul de operare al telefoanelor mobile – Android sau iOs.
Flip.ro, marketplace dedicat exclusiv vânzărilor de smartphone-uri second-hand, a primit 6,5 milioane de euro din partea eMAG Ventures, intrată în acționariat în toamna anului trecut.
Dezvoltatorii de aplicații plătite se plâng că Huawei nu rezolvă un bug deja vechi, din AppGallery, care permite descărcarea fără plată a aplicațiilor disponibile contra cost.
Flip.ro, marketplace dedicat exclusiv vânzărilor de smartphone-uri second-hand, intră pe piața din Bulgaria, la câteva luni după intrarea eMAG Ventures în acționariatul companiei, ca parte a obiectivului său de a deveni liderul pieței de produse recondiționate din Europa Centrală și de Est.
Utilizatori de terminale mobile din România au fost vizați de o campanie de infectare cu malware, în perioada 22 aprilie - 2 mai, care se propagă prin intermediul unor mesaje-capcană venite pe telefon, informează Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC).
Felix Telecom, Datanet Systems, Arctic Stream, Dendrio Solutions și Centrul pentru Servicii de Radiocomunicații (CSR) au depus oferte pentru furnizarea către Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS) a unui număr 19.000 de telefoane VoIP, 500 video telefoane VoIP și 2.000 de accesorii pentru telefoane VoIP. Cu o durată de 2 ani, contractul a fost estimat 4,55 milioane de euro, fără TVA.
În luna aprilie, numărul oamenilor care au acces la internet a trecut pragul de 5 miliarde, ceea ce înseamnă că 63% din populația lumii este online.
Ucrainenii vor putea afla și prin intermediul smartphone-urilor despre raidurile aeriene care le vizează orașele, grație unei noi facilități adăugate în sistemul de operare Android.
Inspectorii Direcției Generale Antifraudă Fiscală, din cadrul ANAF, au identificat o firmă cu sediul în București, prin intermediul căreia, în perioada 2019–2021, s-au vândut online telefoane mobile de ultimă generație și s-au obținut venituri totale de aproape 43 milioane de lei, fără a fi înregistrate și declarate.
BlackBerry își vinde toate brevele legate de tehnologii mobile cu $600 de milioane. Cumpărătorul este Catapult IP Innovations, o companie înființată în iunie anul trecut special pentru achiziția de active
Anul trecut s-au vândut în lume 1,35 miliarde de smartphone-uri, cu 70 de milioane mai multe decât în 2020, arată datele IDC. Ultimul trimestru a fost unul record pentru Apple care a livrat aproape 85 de milioane de unități, iar Samsung a fost pe doi, cu aproape 69 milioane. Pe întreg anul, Samsung a fost lider de piață, cu o cotă de 23%.
Samsung a avut venituri record atât în ultimele trei luni din 2021, cât și pe întreg anul, totalul pentru 12 luni fiind de 232 miliarde dolari. Compania a mers foarte bine datorită cererii de procesoare care a atins un nou maxim și a ”bifat” și vânzări bune de smartphone-uri, televizoare și electrocasnice. Pe 9 februarie, Samsung va lansa noua serie de telefoane premium Galaxy S22 care va prelua și elemente de la Note.
Realme va intra luna viitoare pe piața premium a telefoanelor mobile din Europa cu cele mai scumpe dispozitive, a declarat pentru Reuters fondatorul și directorul general Sky Li, care a subliniat că firma chineză intenționează să se extindă dincolo de ofertele sale pentru cei cu buget redus și să vândă cu 50% mai multe smartphone-uri pe plan global anul acesta.