Salariații care au în întreținere copii în vârstă de până la 11 ani vor putea beneficia, la cerere, de 4 zile pe lună muncă la domiciliu, respectiv în regim de telemuncă, cu excepția situațiilor în care locul de muncă nu o permite, potrivit unui proiect de lege promulgat de președinte.
Salariații care au în întreținere copii în vârstă de până la 11 ani vor putea beneficia, la cerere, de 4 zile pe lună muncă la domiciliu, respectiv în regim de telemuncă, cu excepția situațiilor în care locul de muncă nu o permite, potrivit unui proiect de lege adoptat de către Parlament, prin votul final al deputaților.
Salariații care au în întreținere copii în vârstă de până la 8 ani vor putea beneficia, la cerere, de 4 zile pe lună muncă la domiciliu, respectiv în regim de telemuncă, cu excepția situațiilor în care locul de muncă nu o permite, potrivit unui proiect de lege adoptat de către Senat.
Salariații care au în întreținere copii în vârstă de până la 8 ani vor putea beneficia, la cerere, de 4 zile pe lună muncă la domiciliu, respectiv în regim de telemuncă, cu excepția situațiilor în care locul de muncă nu o permite, prevede un proiect de lege al reprezentanților actualei puteri.
Cum tot mai multe companii optează pentru telemuncă, compania de securitate cibernetică NordLayer a creat un Index Global detaliat al Muncii la distanță (GRWI), care evaluează atractivitatea a 66 de țări în ceea ce privește telemunca. Potrivit acestui index, Germania conduce clasamentul general, urmată de Danemarca, în timp ce SUA se află pe locul al treilea, transmite ERT News, citată de Rador.
„Competitivitatea Regatului Unit se distruge sub imperiul dictatului muncii flexibile”. Constatarea este lipsită de concesii și vine de la a James Dyson, al doilea cel mai bogat om din Regatul Unit, transmite Les Echos, preluată de Rador.
Agenția Internațională a Energiei (IEA) propune reducerea limitei de viteză pe autostrăzi cu cel puțin 10 kilometri/oră și promovarea telemuncii trei zile pe săptămână, unde este posibil, pentru a economisi petrolul și a evita problemele de aprovizionare, relatează agenția EFE.
Telemunca și flexibilitatea locurilor de muncă, accentuate de pandemie, au alimentat ascensiunea nomazilor digitali, oameni care trăiesc și lucrează în timp ce călătoresc prin lume. Acest lucru încurajează căutarea de călătorii pe termen lung, închirierea de apartamente în scop turistic, preferate hotelurilor, și călătorii în orașe, localități și regiuni puțin locuite, dar bine conectate la Internet.
Florin Jianu a anunțat, la PROFIT NEWS TV, ce alte măsuri a propus Consiliul Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România (CNIPMMR) pentru angajați și angajatori.
Guvernul francez, care recent a impus firmelor să adopte telemunca pentru cel puțin trei zile pe săptămână, în ideea de a lupta împotriva răspândirii Covid-19, vrea și amenzi de până la 50.000 de euro pentru companiile recalcitrante, informează AFP.
Pandemia a accelerat disrupția tehnologică în 2021 și a creat tendințe care sunt gata să continue și anul viitor. Poate cea mai vizibilă dintre tendințe pe piețele financiare de la începutul pandemiei Covid-19 a fost interesul uriaș al investitorilor pentru tehnologie și criptoactive în acest an, interes care se va manifesta, cel mai probabil și în 2022.
Germania se pregătește pentru o reîntoarcere în masă la telemuncă, în încercarea de a stăvili un nou val al pandemiei de coronavirus, potrivit unui proiect de lege consultat de AFP.
ANAF pregătește restricții stricte în ce privește accesul contribuabililor în unitățile Fiscului începând de luni, în linie cu noile reglementări adoptate de autorități pentru combaterea pandemiei de coronavirus. În unitățile ANAF vor mai putea intra persoanele vaccinate, cele care au trecut prin boală cu cel mult șase luni în urmă, dar și cele care prezintă rezultatul negativ al unui test. Un document intern al ANAF, obținut de Profit.ro, prezintă, însă, și informații suplimentare privind organizarea de servicii în situații de urgență (ex: certificat de atestare fiscală, declarații, etc) și persoanelor care nu fac dovada vaccinării, testării sau vindecării de infecția cu virusul SARS-Cov-2. În aceste cazuri, șefii din teritoriu ai ANAF trebuie să aibă în vedere măsuri de organizare a activității în mediul online, în spații deschise sau organizarea de ghișee în exteriorul clădirilor, acolo unde acest lucru este posibil sau în orice alte condiții care să asigure respectarea măsurilor de prevenire a raspândirii virusului (număr limitat de persoane, asigurarea distanțării sociale, măsuri de protecție).
Angajatorii din București care au un număr de peste 50 de salariați și care nu pot organiza activitatea în regim de telemuncă vor fi obligați să reorganizeze programul de lucru în așa fel încât aceștia să intre, pe grupe, la serviciu, la distanță de o oră o grupă față de alta. Prefectura București a dispus de asemenea controale în zonele aglomerate, cum ar fi cele mai mari piețe din oraș.
Ministerul Finanțelor a luat decizia de a trece la un sistem de lucru adaptat agravării pandemiei de coronavirus, urmând "să se asigure prezența efectivă în sediile ministerului a aproximativ o treime din personal", în timp ce restul angajaților vor fi trimiși în telemuncă. O decizie similară a luat și ANAF, care a dispus, însă ca 30% din personal să treacă în telemuncă, iar restul să își desfășoare activitatea în birou sau pe teren.
După 3 luni și jumătate în care a lucrat cu tot personalul la birou, ANAF trece din nou cu mare parte a angajaților în regim de telemuncă. În iunie, ANAF lua decizia să schimbe regula cu 30-50% din personal în birouri cu prezența întregului personal la locul de muncă, telemunca fiind disponibilă ulterior doar ca excepție. Acum, o circulară a conducerii ANAF, văzută de Profit.ro, stabilește ca în telemuncă să fie prezent un procent mediu de 30% din totalul personalului fiecărei structuri, ținând cont și de specificul activității.
Semnătura electronică la întocmirea tuturor documentelor aferente contractului individual de muncă va fi folosită fără marca temporală electronică și fără sigiliul electronic calificat al angajatorului, conform unei modificări aduse de Parlament ordonanței de urgență prin care Guvernul a reglementat semnătura electronică în Codul Muncii. Mediul de afaceri solicitase această modificare.
Moscova - epicentrul recrudescenței pandemiei de coronavirus determinată de varianta Delta, mult mai contagioasă - a anunțat revenirea la telemuncă pentru cel puțin 30% dintre angajați, cu excepția celor vaccinați cel puțin cu o doză de ser împotriva COVID-19.
ANAF revine cu "întreg personalul instituției" la birou, la sediu/locul de muncă, prevede o dispoziție emisă de conducerea ANAF. Munca de la domiciliul angajatului, în sistem de telemuncă, va mai fi disponibilă doar ca excepție de la regula generală, în situații speciale, și va trebui raportată de către șefii structurilor către Serviciul intern de prevenire și protecție. Șefii vor putea stabili, în continuare, ore diferite la care angajații încep și termină programul de lucru. De asemenea, personalul ANAF va trebui să respecte o serie de măsuri de protecție, cum ar fi purtarea măștii în timpul programului, triajul epidemiologic la acces în clădire și menținerea distanței fizice. Reprezentanții angajaților sunt nemulțumiți că decizia privind prezența la birou a fost luată pe 14 iunie, spre finalul programului, cu aplicare de a doua zi, iar seara șefii din teritoriu își sunau subalternii aflați în telemuncă să se prezinte dimineață la birou.
Senatul nu a putut modifica, conform solicitării mediului de afaceri, procedura de utilizare a semnăturii electronice la întocmirea contractului individual de muncă, în sensul elimănării sigiliului electronic calificat al angajatorului. Senatorii PSD, care au votat în unanimitate în comisii pentru noile prevederi, inclusiv cu modificarea cerută de mediul privat, și-au schimbat radical poziția în plenul Senatului și au arătat că nu sunt de acord cu introducerea semnăturii electronice în raporturile de muncă, pentru că nu ar fi în interesul angajaților și nici ”nu este acum momentul”.
Semnătura electronică la întocmirea tuturor documentelor aferente contractului individual de muncă va fi folosită fără sigiliul electronic calificat al angajatorului, conform unei modificări aduse de senatori ordonanței de urgență prin care Guvernul a reglementat semnătura electronică în Codul Muncii. Mediul de afaceri solicitase această modificare.
Americanca Melissa Paul a devenit în acest an primul "nomad digital" din Croația, grație unui program de vize speciale creat de autoritățile din această țară în speranța de a promova o industrie a călătoriilor grav lovită de coronavirus, informează AFP.
Regimul de telemuncă nu va mai presupune condiția ca angajatul să își desfășoare în acest mod activitatea ”cel puțin o zi pe lună”, iar angajatorul va avea dreptul să verifice activitatea telesalariatului prin utilizarea tehnologiei informațiilor și a comunicațiilor, potrivit unui proiect legislativ adoptat marți de Senat. Modificările au fost promovate inițial anul trecut de Guvernul Orban, sub forma unui proiect de ordonanță de urgență, care a fost adoptat abia săptămâna trecută de Guvernul Cîțu, fără a-l publica încă în Monitorul Oficial. Prevederile adoptate acum au fost inițiate în Parlament de fostul ministru liberal al Muncii, Violeta Alexandru.
Angajatorul va avea posibilitatea de a utiliza semnătura electronică calificată la încheierea contractului individual de muncă sau a actului adițional la contract. Semnătura electronică calificată va putea fi utilizată și la întocmirea tuturor documentelor din domeniul relațiilor de muncă, respectiv în comunicarea cu instituțiile publice de resort, prevede un proiect de ordonanță de urgență, care a fost pus în dezbatere, la începutul lunii noiembrie, de Guvernul Orban, dar care a fost adoptat de Guvernul Cîțu abia acum. Proiectul aduce câteva simplificări și în regimul telemuncii și în domeniul securității muncii.
Angajatorul va avea posibilitatea de a utiliza semnătura electronică calificată la încheierea contractului individual de muncă sau a actului adițional la contract. Semnătura electronică calificată va putea fi utilizată și la întocmirea tuturor documentelor din domeniul relațiilor de muncă, respectiv în comunicarea cu instituțiile publice de resort, prevede un proiect de ordonanță de urgență, care a fost pus în dezbatere, la începutul lunii noiembrie, de Guvernul Orban, dar care a fost discutat în primă lectură de Guvernul Cîțu abia în ședința de joi, 15 aprilie. Proiectul aduce câteva simplificări și în regimul telemuncii și în domeniul securității muncii.