Un profesor din Japonia a dezvoltat un prototip de ecran TV „cu gust”, care poate reda aromele alimentelor, un pas înainte către crearea unei experiențe de vizionare multisenzorială, relatează Reuters.
Sistemul de operare cu care Google vrea să cucerească piața televizoarelor va avea, în curând, opțiuni pentru crearea profilurilor de utilizator și watchlist-uri.
În ciuda nepotrivirii dintre filmările verticale și formatul de imagine al televizoarelor, TikTok continuă extinderea pe “micile ecrane”.
Producătorul coreean continuă tradiția ecranelor fanteziste, prezentând, de această dată, un televizor transparent, pe care-l vede folosit în viitor atât de utilizatorii casnici, cât și de companii.
Producătorul coreean va comercializa în curând un prim televizor cu MicroLED construit pe formatul tradițional și dedicat utilizatorilor finali care și-l vor permite.
Cu foarte mare întârziere, LG a lansat pe piață televizorul rulabil cu care se laudă de mai mulți ani, însă nu este disponibil la un preț care să-l aducă în fiecare sufragerie.
Consumatorul român preferă, în continuare, rețetele clasice de petrecere a timpului liber, metoda preferată fiind televizorul, relevă studiul GlobalWebIndex, dat publicității vineri.
Adulții din Statele Unite petrec mai mult timp pe telefoanele mobile și tablete decât în fața televizorului, potrivit unui studiu realizat de compania de cercetare de piață eMarketer, relatează joi dpa.
Compania chineză Huawei își pregătește intrarea pe piața electronicelor high-end cu un televizor ce dispune de conectivitate 5G.
Ministrul Mediului, Grațiela Gavrilescu, a declarat, la Antena 3, că și în 2019 va fi bugetat Programul Rabla pentru electrocasnice, subliniind că există posibilitatea de a modifica ghidul de finanțare astfel încât să poată fi achiziționate și televizoare, relatează News.ro.
Google a anunțat că va începe să testeze un nou sistem de afișare a reclamelor pe YouTube, cu două reclame video consecutive chiar la început.
Netflix a anunțat că a început implementarea unei noi versiuni a interfeței grafice pentru aplicația sa dedicată televizoarelor.
Românilor le plac telefoanele inteligente și tocmai de aceea există din ce în ce mai puține lucruri cărora aceștia să le atribuie o importanță mai mare decât cea acordată dorinței de-a fi în permanență conectați.
Producătorul coreean Samsung a venit CES 2018 cu primul televizor ce poate fi personalizat prin intermediul modulelor.
Românii sunt în topul celor care obișnuiesc să se uite la știri, reportaje, filme sau seriale în timp ce servesc cina, 52% dintre ei luând masa de seară cu partenerul sau familia în fața televizorului.
Românii petrec, în medie, cinci ore pe zi în fața televizorului, iar știrile reprezintă principalul tip de conținut consumat, arată rezultatele studiului “Indicele consumului de televiziune în România 2017 - TVCI România 2017” pentru piața locală, prezentat joi.
Dacă ai acasă un televizor vechi, de care nu vrei să te desparți, cu puțin efort și buget redus îl poți transforma într-un smart TV care să se conecteze la internet.
Pentru cei care s-au săturat să stea cu câte 2-3 sau mai multe telecomenzi pe masă, Samsung are o veste bună: linia de smart TV-uri din 2016 a coreenilor va include o telecomandă care va putea controla dispozitivele conectate la televizor.