Iranul a "condamnat cu putere", sâmbătă, loviturile Statelor Unite din cursul nopții de Statele Unite, denunțând "o încălcare a suveranității Siriei și Irakului", transmite AFP. Loviturile americane au venit ca ripostă la atacul din 28 ianuarie asupra unei baze SUA de la granița Iordaniei cu Siria, în care au fost uciși trei militari, și pe care Washingtonul l-a atribuit unor grupări susținute de Iran.
Cotațiile petrolului cresc în tranzacțiile de vineri, revenindu-și de la minimele ultimelor două săptămâni atinse ieri, după ce avioane de război americane au bombardat ținte iraniene în Siria, amplificând tensiunile în Orientul Mijlociu.
Secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, a recunoscut existența unei dezbateri interne în Departamentul de Stat asupra poziției pe care administrația a adoptat-o cu privire la războiul din Gaza dintre Israel și gruparea islamistă palestiniană Hamas.
Guvernul SUA a început o investigație oficială privind un cip avansat fabricat în China și încorporat în cel mai recent smartphone al Huawei Technologies, în timp ce tensiunile dintre cele două superputeri pe tema performanțelor tehnologice se amplifică.
Fondul Monetar Internațional (FMI) a avertizat că perspectivele privind creșterea economiei globale pentru următorii cinci ani sunt cele mai slabe din ultimele trei decenii, îndemnând națiunile să evite fragmentarea economică cauzată de tensiunile geopolitice și să ia măsuri pentru a stimula productivitatea.
Acțiunile americane au început o săptămână scurtă de tranzacționare în scădere puternică, pe fondul unui sentiment de aversiune față de activele riscante, alimentat de creșterea randamentelor obligațiunilor și de previziunile pesimiste de afaceri ale marilor retaileri.
Un grup de oficiali chinezi a sosit sâmbătă în Taiwan, în prima vizită din ultimii trei ani, de la începutul pandemiei de COVID-19, pentru a participa la un eveniment cultural într-o perioadă de tensiuni militare crescânde în Strâmtoarea Taiwan, informează Reuters.
Bancherii de top de pe Wall Street și-au reînnoit avertismentele cu privire la o recesiune economică, pe fondul tensiunilor geopolitice și al politicilor monetare agresive în lupta cu inflația.
Producătorul german de automobile Opel a oprit o expansiune care era planificată în China, pe fondul tensiunilor geopolitice dintre Beijing, pe de o parte, și Statele Unite și Uniunea Europeană pe de altă parte, potrivit unor surse apropiate situației, citate de cotidianul Handelsblatt, transmite Reuters.
Două nave de război ale marinei americane navighează în apele internaționale în strâmtoarea Taiwan, au declarat trei oficiali americani pentru Reuters, prima operațiune de acest fel de la creșterea tensiunilor în relația cu China ca urmare a vizitei președintelui Camerei Reprezentanților din SUA, Nancy Pelosi, în Taiwan, relatează News.ro.
Ministerul Apărării taiwanez a anunțat sâmbătă că a detectat 21 de avioane și cinci nave chineze acționând în jurul Taiwanului, în contextul în care China își continuă exercițiile militare în apropierea insulei, transmite Reuters, preluată de Agerpres.
Acțiunile europene au coborât, luni, la cel mai redus nivel din luna octombrie, inversând câștigurile din prima parte a zilei, în contextul intensificării tensiunilor privind situația din Ucraina. Acțiunile rusești au consemnat cel mai abrupt declin din ultimii 8 ani, iar rubla s-a depreciat pentru a treia zi consecutivă.
Sistemul energetic național al Ucrainei, secondat de cel al Republicii Moldova, care depinde în măsură covârșitoare de primul, se va deconecta pentru 3 zile, în perioada 24-26 februarie, de cele cu care se învecinează direct, ale Rusiei și Belarusului la est și ale României, Ungariei și Slovaciei la vest, ca parte a unui test tehnic de operare în regim de izolare completă derulat în vederea sincronizării, de anul viitor, cu sistemele energetice din Europa de Vest și renunțării la sincronizarea actuală cu rețelele de electricitate rusă și bielorusă, care datează din epoca sovietică.
Principalii indici bursieri americani se depreciază puternic în debutul săptămânii, în linie cu acțiunile europene, pe fondul tensiunilor geopolitice și în așteptarea ședinței de politică monetară a Rezervei Federale.
După ce a încercat să îngreuneze retragerea licenței de furnizare la cererea companiilor, Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) vrea să interzică printr-un ordin marilor furnizori de gaze posibilitatea de retragere din poziția de Furnizor de Ultimă Instanță (FUI), în urma solicitării primite de la Engie, dar și a altor FUI, de renunțare la acest statut.
Prețul spot al gazului tranzacționat pe platforma operată de Bursa Română de Mărfuri (BRM) s-a majorat marți cu peste 15% față de nivelul mediu al zilei precedente în urma anunțului suspendării de către Agenția Federală a Rețelelor din Germania a procedurii de aprobare a gazoductului Nord Stream 2, dar și. tensiunilor de pe piața internă, unde reglementatorul pieței refuză să accepte solicitările de retragere a licenței de furnizare mai multor companii.
Bulgaria și-a impus cel puțin deocamdată punctul de vedere în negocierile cu România și cu alte state membre NATO în privința aplicării așa-numitului concept de poliție aeriană întărită pe flancul estic al Alianței Nord-Atlantice, dezvoltat după anexarea Crimeei de către Rusia în 2014 și accentuarea în general a tensiunilor în relația cu Moscova, Sofia refuzând de principiu să permită din punct de vedere juridic ca, în caz de nevoie, avioanele militare de interceptare românești și din alte țări NATO să deschidă focul în spațiul aerian bulgăresc asupra celor rusești care violează spațiul aerian comun al NATO.
Prețurile aurului au atins luni niveluri record, pe fondul pandemiei de coronavirus și a tensiunilor comerciale dintre SUA și China, care au crescut interesul investitorilor pentru metalul prețios, transmite CNBC.
Prețul aurului a urcat, vineri, peste pragul de 1.900 dolari pentru o uncie pentru prima dată în ultimii 9 ani, în contextul în care tensiunile politice dintre SUA și China și îngrijorările privind perspectivele economiei globale alimentează cererea pentru active considerate sigure.