LafargeHolcim, liderul pieței de materiale de construcții, cu operațiuni și în România, a semnat preluarea producătorului de membrane de cauciuc Firestone Building Products, tranzacție de 3,4 miliarde de dolari.
Consiliul General al Municipiului București (CGMB) a semnat, în unanimitate, o hotărâre conform căreia taxa de ocupare a domeniului public pentru terase și restaurante va fi zero în perioada ianuarie - iunie 2021.
Guvernul a aprobat măsurile propuse de Comitetul Național pentru Situații de Urgență (CNSU) și anunțate anterior de președintele Iohannis. Portul măștii va fi obligatoriu pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, în toate spațiile publice deschise și închise, va fi interzisă circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei în intervalul orar 23.00 – 05.00, iar magazinele vor fi deschise doar în intervalul orar 05.00 - 21.00. De asemenea, terasele amenjate cu tava și pereți vor fi considerate spații închise și va fi interzis consumul de alimente în interiorul acestora. Printr-o ordonanță de urgență, Executivul decis ca firmele să organizeze activitatea angajaților în mod obligtoriu în regim de telemuncă sau la domiciliu oriunde este posibil acest lucru.
Premierul Ludovic Orban a anunțat că a solicitat o evaluare a specialiștilot din grupul tehnic privind redeschiderea restaurantelor. Premierul a adăugat că va avea în această săptămână o întâlnire cu reprezentanții din industria HoReCa pentru a discuta aspecte despre subiect, iar în cursul acestei săptămâni va trebui luată o decizie.
Primul protest al angajaților din HORECA dintr-un șir care se anunță în următoarea perioadă a fost declanșat astăzi, între orele 17:00 și 18:00, când angajații barurilor și restaurantelor din toată țara au ieșit în fața localurilor cu mesaje pentru Guvern, îngrijorați că restricțiile impuse vor duce la falimentarea acestei industrii. Ei susțin că România este singura țară din Europa cu interioarele restraurantelor închise în acest moment, iar în acest context, când temperaturile vor scădea, proprietarii vor fi nevoiți să își închidă total business-urile și peste 400.000 de angajați, respectiv 10% din totalul celor care lucrează în mediul privat din România, își vor pierde locurile de muncă.
Autoritățile au decis astăzi să extindă lista județelor în care terasele restaurantelor, cluburile, barurile vor fi obligatoriu închise pe timpul nopții, programul urmând să fie încheiat la ora 24 și reluat a doua zi dimineața, nu înainte de ora 6.
Primul protest al angajaților din HORECA dintr-un șir care se anunță în următoarea perioadă va avea loc miercuri, 19 august, între orele 17:00 și 18:00, când barurile și restaurantele din toată țara se vor închide și angajații vor ieși în fața lor cu mesaje pentru Guvern, îngrijorați că restricțiile impuse vor duce la falimentarea acestei industrii. România este singura țară din Europa cu interioarele restraurantelor închise în acest moment, iar în acest context, când temperaturile se vor răci, proprietarii vor fi nevoiți să își închidă total business-urile și peste 400.000 de angajați, respectiv 10% din totalul celor care lucrează în mediul privat din România, își vor pierde locurile de muncă.
După restricțiile generate de pandemia de Covid-19 (distanțare între mese, interioare închise etc.), afacerile barurilor scăzuseră la jumătate față de aceeași perioadă a anului trecut, însă acum, după închiderea teraselor la ora 23, vânzările barurilor din Centrul Vechi au mai scăzut o dată la jumătate, ajungând la un sfert din cât erau anul trecut, a declarat pentru Profit.ro Liviu Mihăescu, administratorul a trei PUB-uri din Centrul Vechi. El a spus că barurile funcționează acum pe pierdere și în ritmul acesta nu vor putea rezista multă vreme, iar 400.000 de angajați din toată țara riscă să-și piardă locurile de muncă. Nici prelungirea cu o oră a programului teraselor, decisă recent de guvern, nu rezolvă problemele HORECA, ci e doar o mică gură de oxigen, a mai spus Mihăescu.
Guvernul a aprobat vineri seară prelungirea cu încă 30 de zile, începând cu 16 august 2020, a stării de alertă pe întreg teritoriul țării.
Premierul Ludovic Orban a anunțat, vineri, că programul teraselor se va prelungi până la ora 24, acesta fiind în prezent doar până la ora 23, și că decizia va fi adoptată de Comitetul Național pentru Situații de Urgență.
Circa 45% dintre firmele din HORECA au deja mari probleme, iar dacă pandemia de Covid-19 va continua și statul nu se va implica să le sprijine, doar 3% dintre societățile din acest domeniu vor rezista până în luna martie, spune într-o discuție cu Profit.ro omul de afaceri Dragoș Anastasiu, proprietarul grupului Eurolines.
Guvernul a pregătit prelungirea cu încă 30 de zile, începând cu data de 16 august 2020, a stării de alertă pe întreg teritoriul țării.
Decizia ca terasele să fie închise la ora 23:00 a dus la o diminuare bruscă a numărului rezervărilor făcute de tineri pentru stațiunile de la mare, în timp ce în cazul familiilor cu copii, care se simt mai în siguranță prin prisma noilor măsuri, numărul rezervărilor a crescut în ultima săptămână.
Terasele din Centrul Vechi al Capitalei s-au închis duminică seară la ora 23:00, odată cu intrarea în vigoare a deciziei Comitetului Național pentru Situații de Urgență.
Terasele restaurantelor vor fi obligatoriu închise, în anumite orașe, pe timpul nopții, programul urmând să fie încheiat la ora 23 și reluat a doua zi dimineața, nu înainte de ora 6, au decis astăzi autoritățile.
Terasele restaurantelor vor putea fi închise între orele 23.00-6.00, la propunerea autorităților locale, prin decizie a Comitetului Național pentru Situații de Urgență. Comitetele județene vor putea decide purtarea obligatorie a măștii de protecție în spații în aer liber aglomerate și pentru anumite intervale orare.
Proprietarii de restaurante, hotelierii, agențiile de turism și alți jucători din industria ospitalității transmit Guvernului, într-un mesaj comun, că susțin eventuale decizii guvernamentale de redefinire, mai clară, a regulilor de protecție împotriva coronavirus și sancțiuni împotriva celor care nu le respectă, cerând însă în același timp să fie amendați, punctual, doar cei care încalcă regulile și să nu mai fie declanșate controale generale cu 5-6 instituții care "doresc cu orice preț" să aplice amenzi. Ei precizează în același timp că se opun unei eventuale reintroduceri de restricții care să genereze chiar închiderea din nou a localurilor.
Premierul Ludovic Orban vrea controale mai stricte la terase. El cere sprijinul primarilor pentru ridicarea autorizației de funcționare a celor care nu respectă regulile impuse de pandemie.
Peste 2.300 de amenzi în valoare de 1,1 milioane de lei au fost aplicate la sfârșitul săptămânii trecute după controale în mari complexuri comerciale, hipermarket-uri, hale și piețe agroalimentare, terase și locuri, mijloace de transport în comun din zona București - Ilfov. Aproape un sfert dintre aceste amenzi au fost aplicate pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală.
Polițiștii din București, împreună cu reprezentanți ai altor instituții cu atribuții de control privind respectarea măsurilor de prevenire a răspândirii coronavirusului, a dat amenzi de 95.000 de lei în urma unor controale făcute, în noaptea de vineri spre sâmbătă, la cluburi, baruri și terase din Capitală.
Taxa pentru utilizarea locurilor publice cu unități de alimentație publică și terase de vară situate pe domeniul public, administrat de autoritățile din subordinea municipalității, va fi suspendată până la 31 decembrie, conform unui proiect de hotărâre care va fi dezbătut joi de Consiliul General al Capitalei (CGMB).
Restaurantele vor putea primi clienți în interior după 1 iulie, dacă numărul de infectări cu Covid-19 nu va crește de la o zi la alta, deși proprietarii acestora ceruseră să se redeschidă începând cu 15 iunie. Potrivit reprezentanților Horeca, care citează surse din Guvern, accesul în interiorul restaurantelor va fi în continuare restricționat pentru că nu li se poate impune clienților să poarte măști la mese, dar, în același timp, nepurtatul măștilor în spații închise ar putea crește riscul de contaminare.
Jucătorii din HORECA speră că autoritățile nu vor abuza de lacunele din legislație în ceea ce privește aplicarea regulilor în relația cu clienții odată cu deschiderea teraselor și au nevoie de o reglementare clară care să permită plata datoriilor în tranșe, fără interpretări care să genereze abuzuri, spune la Profit TV Antonio Iftimescu, fondator Coftale Coffee Shop.
Chiar dacă nu au făcut rezervare anterior, oamenii pot intra la terase făcând o "rezervare" la fața locului, și va trebui ca de la fiecare masă să se înscrie cu numele și numărul de telefon în registru cel puțin o persoană, dar ospătarii nu vor verifica veridicitatea datelor oferite de client, cum nu vor verifica nici dacă cei care stau la mesele de mai mult de patru persoane sunt sau nu rude, potrivit reprezentanților patronatului HORA.
Nu doar chelnerii vor fi obligați să poarte măști și mănuși, ci și lăutarii care vor cânta la terase în următoarele două săptămâni, a declarat luni într-o conferință de presă Daniel Mischie, președintele asociației restaurantelor din România (HORA).