Fabrica de zahăr Luduș a fost vândută de gigantul industrial Tereos, cel mai mare producător de zahăr din Franța și al doilea producător mondial, către antreprenorii români Mihaela Neagu și Daniel Matache.
Fabrica de zahăr Luduș ar putea fi încadrată în categoria firmelor în dificultate și ar putea beneficia astfel de ajutor de stat pentru salvare și/sau restructurare din partea Guvernului, care analizează acordarea ajutorului. Acordarea ajutorului trebuie să fie condiționată de punerea în aplicare a planului de restructurare, care trebuie aprobat de Comisia Europeană, cât și de o contribuție de circa 50% la costurile de restructurare din resursele proprii ale ale acționarilor sau ale creditorilor fabricii.
Gigantul francez Tereos a confirmat că a ajuns la un acord cu un grup de fermieri români pentru a le vinde acestora fabrica de zahăr din Luduș.
Compania franceză Tereos a confirmat că a decis să închidă și să demonteze fabrica de zahăr din Luduș, argumentând că Ministerul Agriculturii "a detașat" o companie locală să preia uzina, dar discuțiile cu aceasta au eșuat. Este confirmată și informația anunțată anterior de Profit.ro, conform cărora Scandia Food, liderul pieței conservelor pe bază de carne din România, a fost interesat de achiziție, directorul companiei fiind citat spunând că a dorit să evalueze fabrica în prealabil, dar că francezii ar fi solicitat un preț prohibitiv înaintea unei astfel de evaluări.

Sindicatul Liber Zahărul Luduș SA informează că a fost anunțat de patronatul Fabricii de Zahăr din Luduș, compania franceză Tereos România SA, că se continuă planul de lichidare și demolare a obiectivului, după ce statul român s-ar fi retras din negocieri și nu s-a găsit cumpărător
Gigantul industrial Tereos, cel mai mare producător de zahăr din Franța și al doilea producător mondial, cu afaceri anuale de peste 4 miliarde de euro, confirmă că ia în calcul să renunțe la afacerea din România, cu pierderi mari în ultimii 7 ani, mișcare anunțată de Profit.o în vara anului trecut.
Gigantul industrial Tereos, cel mai mare producător de zahăr din Franța și al doilea producător mondial, cu afaceri anuale de peste 4 miliarde de euro, vrea să renunțe la afacerea din România, cu pierderi mari în ultimii 7 ani, căutând un cumpărător.
Gigantul industrial Tereos, cel mai mare producător de zahăr din Franța, cu afaceri anuale de peste 4 miliarde de euro, și-a revocat directorul fabricii din România, de la Luduș, Philippe Jean Roux, după doar 7 luni de la instalare, aducându-l în locul acestuia pe directorul industrial al companiei mamă, direct de la sediul din Lille, Didier Francis Corfa, cu 11 ani mai în vârstă și mai experimentat. În ultimii doi ani, după o perioadă profitabilă, compania francezilor din România a intrat puternic pe pierderi.