Un manual destinat aviației globale, analizat de o agenție a ONU, sugerează recomandarea testării pasagerilor pentru Covid-19 cu teste sigure, pentru a depista noul coronavirus înainte de îmbarcare, au declarat trei surse apropiate situației, transmite Reuters.
Grupul de Comunicare Strategică a prezentat, duminică, date privind capaciattea de testare din România, de la debutul pandemiei până în prezent. Potrivit datelor prezentate, în luna martie capaciattea de testare era de sub 100 de teste zilnic, depășind în octombrie 40.000 de teste în 24 de ore. ”În prezent sunt efectuate mai multe teste într-o singură zi decât în întreaga lună martie”, a transmis Grupul de Comunicare Strategică.
Johnson&Johnson (J&J) a anunțat miercuri că a început faza finală a testelor clinice pentru vaccinul experimental împotriva Covid-19, dezvoltat de compania americană prin subsidiara Janssen Pharmaceutical. Vaccinul va fi administrat într-o singură doză, iar la teste vor participa circa 60.000 de voluntari din SUA, Africa de Sud, Brazilia, Argentina, Columbia și Chile.
Consiliul General al Municipiului București a aprobat, luni, două proiecte de hotărâre prin care Primăria Capitalei va suportă costurile de testare Real Time PCR pentru elevii înscriși în anul școlar 2020-2021 care prezintă simptome de infecție respiratorie acută, precum și pentru cadrele didactice și personalul auxiliar din instituțiile de învățământ.
Consiliul Concurenței are în derulare o analiză la clinicile care efectuează teste COVID-19, pentru a vedea dacă acestea respectă legislația în materie de concurență.
Furnizorul de servicii de hidratare cu apă și cafea pentru birouri și locuințe La Fântâna a anunțat că a demarat pe 20 iulie, preventiv, testarea regulată pentru SARS-CoV-2 a tuturor celor peste 800 de angajați, aceasta urmând să continue atât timp cât va fi necesar, pe cheltuiala companiei.
Serviciile de coafură și alte activități de înfrumusețare au consemnat o creștere cu 331,6% în luna mai 2020, comparativ cu aprilie, fiind cea mai mare creștere în categoria serviciilor de piață prestate populației, conform datelor Institutului Național de Statistică (INS).
Din 14 martie și până la finalul lunii mai, personalul esențial al centralei nucleare Cernavodă, numărând peste 800 de persoane, a fost ținut în izolare strictă la locul de muncă, pentru minimizarea riscului de infectare cu coronavirus. Din același motiv a fost amânată oprirea planificată a reactorului 1 al centralei.
Primarul Capitalei, Gabriela Firea anunță că 6.200 de bucureșteni s-au înscris ca voluntari pentru a fi testați pentru COVID-19 cu teste efectuate cu aparate de tip real time PCR în cadrul testării în masă inițiate de Primăria Generală a Capitalei.
Nu este clar câți oameni vor fi efectiv testați. Populația totală a Emiratelor Arabe Unite se ridică la circa 9,8 milioane de persoane, potrivit celor mai recente date publice disponibile. O bună parte reprezintă însă muncitori migranți, proveniți în special din Asia, și nu toți dintre aceștia au statut de rezidenți.
Gigantul american din industria farmaceutică Johnson & Johnson (J&J), care lucrează la un vaccin pentru Covid-19, va efectua primele teste pe oameni în luna septembrie. Compania va investi, în parteneriat cu guvernul SUA, peste 1 miliard de dolari în extinderea capacității de producție a vaccinurilor și estimează că va putea furniza 1 miliard de doze la nivel global începând cu prima parte a anului viitor.
În contextul generat de evoluția pandemiei COVID-19 și în deplin acord cu măsurile și protocoalele impuse către autorități, Regina Maria își extinde capacitatea de prelucrare a testelor RT PCR pentru COVID-19 și în laboratorul Genetic Center din București, parte a rețelei de sănătate.
Grupul american Philip Morris, cel mai mare producător de produse din tutun la nivel mondial și lider mondial în materie de inovație a produselor fără fum, donează 1 milion de dolari pentru Crucea Roșie, în România, în contextul coronavirus.