Având în vedere scăderea constantă a numărului de persoane care se vaccinează la nivel național, Guvernul a stabilit, prin ordonanță de urgență, închiderea imediată a tuturor centrelor de vaccinare organizate în afara spitalelor, urmând ca de la 1 iulie vaccinarea anti-Covid să se realizeze doar prin medicii de familie. Executivul a mai stabilit că toate persoanele care s-au vaccinat cu schema completă până la data ordonanței vor beneficia de o alocație de hrană, în valoare totală de 100 lei, sub forma tichetelor de masă pe suport electronic.
Valoarea tichetelor de creșă a urcat cu 30 de lei, la 520 lei, conform unui ordin publicat în Monitorul oficial. Noua sumă se va aplica din aprilie până în septembrie 2022.
Parlamentul a adoptat proiectul de lege care reglementează fiscal activitățile casnice, desfășurate în mare parte până acum "la negru", autoritățile susținând că proiectul îi sprijină atât pe angajatori, cât și pe prestatori. Persoanele care prestează aceste activități vor fi remunerate prin tichete de activități casnice, care vor fi preschimbate apoi în bani la agențiile pentru ocuparea forței de muncă. Mesajul este că "vor fi facilitate accesarea serviciilor de către angajatori și remunerarea corespunzătoare a prestatorilor", cu introducerea unei aplicații online, prin reducerea bazei de calcul a contribuțiilor și prin colaborarea cu sistemul bancar și oficiile poștale.
Președintele francez, Emmanuel Macron, a declarat că ia în considerare emiterea de tichete de masă pentru a ajuta familiile cu venituri medii și mici care se confruntă cu creșterea prețurilor la alimente, agravată de invazia Rusiei în Ucraina, potrivit CNN.
Parlamentarii PSD au inițiat un proiect de lege care urmează să rezolve problema tichetelor cadou acordate de firme altor persoane decât angajaților proprii. Începând cu anul 2019 au fost demarate numeroase controale ale ANAF, Antifrauda și Inspecția Fiscală, având ca obiect modalitatea de impozitare a acestor tichete cadou acordate angajaților altor companii, iar concluzia acestora a fost că respectivele tichete ar trebui sa fie tratate drept venituri salariale, chiar în condițiile în care nu există o relație contractuală de muncă între emitentul tichetelor și beneficiarul lor, și nu drept venituri din alte surse. În urma controalelor au fost impuse sume de plată, în timp ce companii care nu au fost controlate ar putea ajunge, de asemenea, în această situație.
Programul de guvernare al PNL, PSD, UDMR - coaliție care se auto-intitulează Coaliția pentru Reziliență, Dezvoltare și Prosperitate - prevede, conform documentului obținut de Profit.ro, prevede deducerea unei sume de 1.000 lei/lună din valoarea impozitelor și taxelor datorate către stat pentru toți agenții economici care angajează un tânăr, respectiv de 750 lei/lună pentru firmele care angejează persoane cu vârsta cuprinsă între 55-65 de ani. Prograul prevede, de asemenea, tichete de muncă pentru formalizarea muncii lucrătorilor casnici, respectiv simplificarea activității meseriei de bonă, proiecte anunțate anterior de Profit.ro ca fiind avute în vedere de guvernanți.
Copiii și juniorii legtimați la cluburi sportive vor beneficia lunar de câte un tichet de sportiv în valoare de 50 lei, conform unui proiect adoptat de senatori.
Discuțiile recente dintre mediul de afaceri și reprezentanți ai autorităților, ANAF și Ministerul Fiananțelor, în ce privește regimul fiscal al tichetelor cadou conduc spre necesitatea unei soluții politice, posibil o amnistie pentru anii trecuți și clarificarea legislației astfel încât să poată fi aplicată în continuare de către companii fără riscuri, similar cu abordarea pe care autoritățile au inițiat-o în cazul similar al tratamentului fiscal referitor la diurnele transportatorilor, a declarat Stela Andrei, Partener Asociat, Departamentul Impozit pe Venit și Contribuții Sociale din cadrul EY la Webinarul "Radiografia Contestațiilor Fiscale - EY în dialog cu ANAF", găzduit de Profit.ro. ANAF are deja de câțiva ani o campanie de controale vizând tichetele cadou, însă direcția de soluționare a contestațiilor nu a luat încă nicio decizie asupra contestațiilor formulate de firme, a afirmat șeful direcției de soluționare a contestațiilor din ANAF, Alin Ghiurca, asigurând, însă, că au loc consultări, astfel încât ANAF să se poată asigira că are o abordare unitară în această speță.
Guvernul va acorda 350.000 de tichete de masă în valoare de 100 de lei pentru persoanele care se vor vaccina anti-COVID-19 cu schema completă (n.r. - două doze de vaccin Pfizer, Moderna și AstraZeneca sau o doză de vaccin Johnson&Johnson), conform ordonanței de urgență adoptate lui de Guvern în acest sens.
Ministerul Municii și Ministerul Finanțelor au în transparență decizională două ordine care prevăd majorarea valorii tichetelor de masă și tichetelor de creșă, din luna octombrie. Pentru tichetul de masă majorarea ar urma să fie cu 8 bani, iar pentru tichetele de creșă creșterea pregătită este cu 10 lei.
Familiile cu copii care se încadrează în limita unui plafon de venituri primesc din partea statului, o inițiativă lansată recent, tichete sociale pentru sprijin educațional, care reprezintă o șansă unică pentru părinți de a evita abandonul școlar al copiilor lor, dar și pentru vânzătorii de rechizite școlare, cărți și îmbrăcăminte în a-și rotunji încasările, puternic afectate de pandemie. Condiția pentru retaileri este însă să accepte la plată aceste tichete, garantate de autoritățile statului.
Guvernul cere UE prin Planul Național de Relansare și Reziliență (PNRR) fonduri de 567 milioane de euro pentru introducerea venitului minim de incluziune, care înglobează venitul minim garantat, alocația pentru susținerea familiei și ajutorul pentru încălzire, precum și pentru introducerea tichetelor de muncă informală pentru un număr de aproximativ 500.000 lucrători din sectoarele serviciilor prestate la domiciliu, măsură care are ca scop încurajarea muncii cu forme legale. Legislația privind venitul minim de incluziune a fost adoptată în 2016, cu aplicare din 2018, dar implementarea a fost amânată repetat din lipsă de fonduri.
Guvernul a alocat 11 milioane lei pentru a achita tichetele de masă și costul transportului, sume neprimite anul trecut, pentru minerii de la Lupeni, care recent s-au blocat în subteran din cauza restanțelor salariale.
Ministerul Finațelor a decis, în urma consultărilor cu mediul de afaceri, să aducă o serie de modificări și completări la Codul Fiscal și Legea contabilității, noile reglementări vizând regimul deducerilor, al TVA, ticehetelor cadou, dar și termenul de depunere a declarației de venit sau baza de calcul pentru contribuțiile sociale în anumite cazuri.
Guvernul a aprobat o schemă națională de sprijin pentru persoanele vârstnice si pentru persoanele fără adăpost, prin acordarea de tichete electronice pentru mese calde. Practic, persoanele în vârstă de peste 75 ani cu venituri reduse și cele fără adăpost vor primi, prin intermediul autorităților locale, carduri, alimentate periodic, cu care vor putea servi masa în unități de alimentație publică.
Ministerul Fondurilor Europene a pregătit un proiect de ordonanță de urgență prin care să instituie o schemă națională de sprijin pentru persoanele vârstnice si pentru persoanele fără adăpost, prin acordarea de tichete electronice pentru mese calde acestor categorii de persoane.
Furnizorul de carduri și tichete de masă Edenred, lider pe piața românească de profil, a devenit unicul acționar al companiei germane UTA, al doilea cel mai mare emitent de carduri de carburant din Europa, prezent cu sucursală și în România.
Valoarea nominală maximă a tichetului de masă va putea fi majorată de la 15,18 lei la 20 lei, conform unui proiect de lege promulgat vineri de președintele Iohannis.
Valoarea nominală maximă a tichetului de masă va putea fi majorată de la 15,18 lei la 20 lei, conform unui proiect de lege care a primit marți votul final în Camera Deputaților.
Valoarea nominală maximă a tichetului de masă va putea fi majorată de la 15,18 lei la 20 lei, conform unui proiect de lege care urmează a primi votul final în Camera Deputaților, după ce comisiia de specialitate i-a întocmit recent raport favorabil.
Valoarea nominală maximă a tichetului de masă va putea fi majorată de la 15,18 lei la 20 lei, conform unui proiect de lege adoptat miercuri de Senat.
Senatorii din comisia de muncă au întocmit raport favorabil propunerii legislative de majorare a valorii nominale maxime a tichetului de masă de la 15,18 lei la 20 lei, urmând ca proiectul să primească votul final al Senatului în perioada următoare.
După introducerea tichetelor de vacanță, hotelierii care în mod normal ar fi vândut pachete de o valoare mai mică decât cea a tichetului (1.450 de lei) au mărit tarifele prin adăugarea obligatorie a unor servicii care, în alți ani, erau opționale, arată o analiză a agenției de turism Christian Tour.
Tichetele de vacanță acordate bugetarilor, deși fac bine turismului, au dus la scumpirea cazării pe litoralul românesc, pentru că a crescut cererea, punând, astfel, presiune pe prețuri în vârf de sezon, a declarat într-o conferință Dragoș Anastasiu, liderul Grupului de Lucru pentru Turism din Coaliția pentru Dezvoltarea României. Un alt efect negativ al tichetelor este că hotelierii, având camerele pline în iulie și august, nu mai au locuri disponibile pentru turiștii străini în vârf de sezon, aceștia fiind obligați, dar nu și convinși să facă asta, să vină doar în lunile mai reci.
O propunere legislativă privind majorarea valorii nominale maxime a tichetului de masă de la 15 la 20 de lei a fost depusă la Parlament de mai mulți deputați PSD.