Autoritățile române au capturat, în 2017, aproape 150 milioane de țigări de contrabandă, valoarea acestora fiind de aproximativ 80 milioane de lei, potrivit datelor centralizate în cadrul campaniei ”Stop Contrabanda”, desfășurată de către British American Tobacco (BAT).
Papa Francisc a decis să interzică, începând din 2018, vânzarea de țigarete în magazinul fără taxe de unde își pot face cumpărăturile angajații Vaticanului, relatează AFP.
Aproximativ 735.000 de pachete de țigări contrafăcute, în valoare de peste 7,3 milioane de lei, au fost descoperite de polițiștii de frontieră într-un container sosit din Turcia în Portul Constanța Sud Agigea, acestea fiind destinate unei societăți din Cipru.
Traficul cu țigarete s-a majorat pentru prima dată în ultimele 10 luni, ajungând la 16% din volumul total consumat în România, cu aproximativ 1% peste nivelul înregistrat în luna mai a acestui an. Profit.ro a anunțat în urmă cu două săptămâni că traficul ilicit cu țigări și-a reluat creșterea și a urcat în iulie la 16,2%, după ce intrase pe un trend descrescător încă de la finele anului trecut.
Traficul ilicit cu țigări și-a reluat creșterea și a urcat în iulie la 16,2%, după ce intrase pe un trend descrescător încă de la finele anului trecut. După mai multe luni de scădere, contrabanda cu țigări a ajuns în iulie la 16,2%, la fel ca în ianuarie și unul dintre cele mai ridicate procentaje de vară din ultimii ani. Unul dintre motivele acestei situații este schimbarea repetată a conducerii Vămii, care a ajuns deja la al treilea șef în acest an.
Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF), prin Direcția Generalã a Vãmilor (DGV), a aplicat amenzi de aproape 1 milion de lei în cadrul celei de-a patra operațiuni Scut, care a fost demarată pe 10 iulie și prin care se urmărește eliminarea contrabandei cu țigări de la frontierele României cu statele din afara Uniunii Europene, a anunțat vineri instituția fiscală.
Nivelul contrabandei cu țigări din România a scăzut cu 1,3 puncte procentuale în primul semestru al acestui an, față de finalul anului trecut, până la 15,5%, autoritățile române reușind să captureze 75 de milioane de țigări de contrabandă, în valoare de circa 45 de milioane de lei, potrivit datelor centralizate în cadrul campaniei ”Stop Contrabanda”, desfășurată de către British American Tobacco (BAT).
După ce a confirmat că va investi 490 de milioane de euro pentru a transforma fabrica de țigări din Otopeni într-o unitate de producție a rezervelor de tutun pentru dispozitive IQOS, Philip Morris a deschis și al doilea IQOS Store la Constanța, după cel inaugurat în urmă cu două luni la Cluj.
Administrația americană pentru Alimente și Medicamente (FDA) a anunțat astăzi că lucrează la un plan pentru reducerea conținutului de nicotină din țigări până la un nivel ce nu provoacă dependență, proiect ce vizează reducerea semnificativă a bolilor și mortalității asociate fumatului. Anunțul a luat prin surprindere piețele, trimițând acțiunile marilor producători de tutun în picaj. Deprecierile pot șterge 60 miliarde dolari din capitalizarea bursieră a marilor producători de tutun.
Proprietarii de localuri ar trebui să fie lăsați să decidă singuri dacă permit sau nu fumatul, apreciază consilierul premierului, Eugen Teodorovici, precizând că la nivel de Guvern nu crede că vor fi propuneri de modificare a Legii anti-fumat, dar că în Parlament pot fi avizate schimbări.
Românii au consumat anul trecut 4,41 miliarde de țigarete de contrabandă, reprezentând aproape 10% din cele 48 de miliarde de țigări de contrabandă intrate în Uniunea Europeană, arată un sudiu asupra contrabandei și efectelor ei la nivelul Europei realizat de către KPMG pentru think-tankul britanic Royal United Services Institute (RUSI), publicat vineri.
Țigările provenite din contrabandă au reprezentat în luna mai 15,1% din piața românească, în scădere de la 15,2% în martie sau 16,2% în ianuarie, în condițiile în care autoritățile au intensificat activitățile de control din vămi, potrivit unui studiu publicat marți, realizat de compania de cercetare Novel Research și finanțat de companii din industria tutunului. Studiul revlevă că Moldova, regiunea în care contrabanda cu țigări din Ucraina este larg răspândită, înregistrează o scădere a țigaretelor vândute ilegal, în timp ce regiunea Nord-Vest (nordul Transilvaniei, care are două județe frontaliere cu Ucraina) se confruntă cu o creștere a contrabandei.
Procurori DIICOT și ofițeri de la Poliția Capitalei fac, marți, 18 percheziții în București și în județele Ilfov și Timiș, vizând destructurarea unui grup infracțional organizat suspectat de infracțiuni de tâlhărie, șantaj, furt calificat, înșelăciune, mărturie mincinoasă și contrabandă cu țigări. Surse judiciare au declarat pentru News.ro că gruparea era condusă de Paul Iova, cunoscut drept Ion Petrișor sau "Regele maneliștilor”, el fiind și impresarul mai multor cântăreți de manele, dar și unul din organizatorii "Miss Piranda".
Inspectorii Direcției Regionale Vamale București au reținut, în perioada 20- 21 iunie, 1,2 milioane de țigarete provenite din contrabandă și o autoutilitară de transport marfă, în valoare totală de aproximativ 185.000 de euro, se arată într-un cumunicat transmis joi de Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF).
În cerere, banca arată că, doar între 2013 și 2015, în interval de doi ani, valoarea de piață a activelor gajate de Interagro în favoarea Piraeus Bank a scăzut cu 71%, de la 53,14 la 15,5 milioane euro. La jumătatea lunii trecute, datoria totală a Interagro față de bancă se cifra, potrivit acesteia, la 54,8 milioane euro.
Aproximativ o treime (33 la sută) din populația României fumează, iar cei mai mulți fumători au vârsta între 26 și 35 de ani, au venituri mai mari, raportat la restul populației și locuiesc în mediul urban. De asemenea, numărul fumătorilor care fac parte din familii cu copii sub 18 ani este mai mare decât al celor din familii fără copii. Totuși, 83 la sută dintre români susțin interzicerea fumatului în spații publice, arată un studiu privind percepția românilor asupra politicilor de control a consumului de tutun, realizat la un an de la implementarea legii care interzice fumatul în locurile publice.
România rămâne unul dintre statele europene cu cel mai mare nivel al contrabandei cu țigări, al doilea din Europa de Est, după Polonia, în pofida faptului că în ultimele trei luni autoritățile române au confiscat aproximativ 2,8 milioane de pachete de țigări, în valoare de peste 7,5 milioane de euro.
România este una dintre primele trei piețe vizate de Philip Morris pentru producerea și comercializarea noului său produs inovator, țigara electronică care elimină arderea tutunului, dovadă fiind deschiderea la Cluj a primului spațiu IQOS din România. Potrivit companiei, noul IQOS Store, situat în incinta Platinia Mall Cluj, este “un proiect comercial special conceput pentru a facilita interacțiunea dintre brand și utilizatorii adulți”.
Producătorii de țigări au demarat retragerea a milioane de produse de pe piață în vederea distrugerii, având în vedere întârzierea transpunerii în legislația românească a Directivei europene a tutunului, a declarat Gilda Lazăr, director Corporate Affairs & Communications, JTI România, Moldova și Bulgaria, conform unui comunicat de presă al companiei.
Guvernul și-a stabilit pentru anul următor un plan de combatere a traficului ilicit de țigări, fenomen care a cauzat în 2016 pagube de aproape 700 milioane euro pentru buget. Dacă obiectivul va fi atins, piața legală a țigărilor ar putea aduce la bugetul statului, în 2018, cu aproximativ 200 milioane euro mai mult ca în 2016.
Pachetele de țigarete scoase la vânzare trebuie să respecte noile cerințe ale legislației începând de duminică, astfel că vor afișa imagini color mai mari care prezintă riscurile asociate fumatului, pe 65% din suprafațele față-spate ale pachetului, combinate cu mesaje de avertisment și informare, scrie News.ro.
Costurile transpunerii defectuoase a directivei europene a tutunului vor fi plătite de producătorii de tutun, de comercianți și de statul român, nu de experții și activiștii care au întârziat transpunerea, susține unul dintre cei mai importanți producători prezenți în România, Japan Tobacco International (JTI).
Amenda minimă aplicată persoanelor care aruncă resturi de țigări sau alte deșeuri pe domeniul public a fost majorată astăzi de Primăria București de la 200 de lei la 2.000 de lei, primarul general, Gabriela Firea, spunând că vrea astfel ca cetățenii să se gândească de două ori înainte să mai arunche chiștocuri pe stradă și nu la coșul de gunoi.
British American Tobacco România (BAT) a scumpit pachetele de țigări pe care le comercializează (Kent, PallMall, Lucky Strike, Dunhill, Rothmans și Viceroy) cu 0,5 lei, conform informațiilor Profit.ro, pentru a externaliza costurile impuse de Parlament prin implementarea cu întârziere a Directivei Europene a Tutunului.
Comercianții care au pe stoc pachete de țigări cu vechile pictograme mai au la dispoziție o săptămână să le poată vinde, începând cu data de 20 mai, așa cum Profit.ro a anunțat deja, fiind obligați să le retragă de la vânzare chiar dacă le-au achiziționat în mod legal. Termenul este considerat inadecvat de Asociația Națională a Comercianților Mici și Mijlocii din România (ANCMMR), care atrage atenția într-o scrisoare oficială transmisă Ministerului Finanțelor Publice și ANAF, asupra pierderilor pe care, în absența unei soluții rezonabile, le vor înregistra micile magazine ca urmare a prevederilor Legii 201/2016 care transpune Directiva tutunului. În cazul în care nu se conformează acesteia și nu retrag de la comercializare pachetele vechi, comercianții sunt susceptibili de plata unor amenzi de până la 100.00 de lei, situație care i-ar împinge pe mulți la faliment!