Sectorul construcțiilor și al materialelor de construcții se va confrunta și în 2019 cu dificultăți în angajarea de personal, la care se va adăuga o presiune mai mare în ceea ce privește costurile cu salariile, ca urmare a recentelor modificări legislative, însă este așteptată o creștere a pieței de învelitori metalice pentru acoperiș, a declarat, pentru News.ro, Marian Pîrvu, directorul general al producătorului de țigle metalice Depaco, parte din grupul TeraPlast.
Producătorul de țiglă metalică Bilka, deținut de Horațiu Țepeș, a atins, la începutul acestei luni, o cifră de afaceri de 100 de milioane de euro, în creștere cu peste 30% față de aceeași perioadă a anului trecut.
Compania belgiană Coilprofil, specializată în producția de învelitori și sisteme metalice, prezentă în România de 18 ani,promite investiții de 6 milioane euro până în 2020 inclusiv, o parte din această sumă fiind deja direcționată atât către achiziția de roboți industriali, care vor simplifica și fluidiza procesele de producție și livrare, cât și către lansarea de noi produse în divizia Rezidențial, fiind planificate în același timp investiții în extinderea spațiilor de producție și depozitare, precum și în dezvoltarea echipei.
Compania belgiană Coilprofil, specializată în producția de învelitori și sisteme metalice, prezentă în România de 18 ani, își schimbă denumirea și logo-ul, devenind Metigla.
Producătorul de țiglă metalică Bilka, deținut de Horațiu Țepeș, a încheiat 2017 cu o cifră de afaceri de 394 milioane lei (86 milioane de euro), în creștere cu 45% față de 2016, când a înregistrat afaceri de 271 milioane lei.
Compania Blachotrapez, lider al pieței poloneze de acoperișuri metalice, cu cea mai mare rețea de vânzare retail din această țară, intenționează să se extindă în acest an cu o nouă hală de producție pregătită să fie construită lângă fabrica deja deținută la Baia Mare, investiție de 800.000 de euro.
Grupul Teraplast achiziționează 50% din compania Depaco, al 2-lea jucător din piața de țiglă metalică.
Directorul general al Tesla Motors, Elon Musk, a obținut voturile necesare pentru preluarea producătorului de panouri solare SolarCity, tranzacția fiind aprobată de acționarii ambelor companii, informează CNBC.
Elon Musk, director general și co-fondator al Tesla Motors, a prezentat, la un eveniment în Los Angeles, “acoperișul viitorului”, care arată exact ca unul obișnuit, dar are incluse panouri solare, informează Bloomberg.
Grupul Wetterbest, producătorul țiglelor metalice Wetterbest, a înregistrat afaceri de 30 de milioane de lei pe primele patru luni ale anului, în creștere cu 36% față de perioada similară a anului trecut.
Producătorul țiglă metalică Bilka a încheiat anul 2015 cu afaceri de peste 191 de milioane de lei, cu 42% mai mari față de anul precedent, când a înregistrat un rulaj 134 de milioane de lei.
Compania Depaco, producătorul țiglelor metalice Wetterbest, a înregistrat anul trecut o cifră de afaceri de 107 milioane lei, în creștere cu 30% față de 2014, atunci când afacerile au însumat 83 de milioane de lei. Pentru acest an, reprezentanții companiei mizează pe o creștere de 20% a afacerilor.