Cea mai populară aplicație de comunicare digitală va oferi, în curând, posibilitatea transferului de fișiere între telefoane prin proximitate.
Planul companiei de apărare de stat Romarm, controlată de Ministerul Economiei, de construire a unei fabrici noi de armament ușor de infanterie, prin transfer de tehnologie de la producătorul italian de profil Beretta, cu care există acord memorandum de înțelegere în acest sens semnat încă din urmă cu peste 4 ani, s-a dovedit a fi nefezabil.
Consiliul UE și Parlamentul European au ajuns la un acord politic cu privire la propunerea Comisiei Europene privind introducerea plăților instant în euro pentru toți cetățenii și întreprinderile care dețin un cont bancar în Uniunea Europeană și în țările din Spațiul Economic European (SEE).
Majoritatea acționarilor Druid, dezvoltator de chatboți înființat în 2018 de Liviu Drăgan, a transferat, parțial sau în totalitate, acțiunile deținute în companie către Druid AI Netherlands BV (Olanda). În urma operațiunii, societatea din Olanda deține 50,5513% din acțiunile Druid SA.
Majoritatea acționarilor Druid, dezvoltator de chatboți înființat în 2018 de Liviu Drăgan, a transferat, parțial sau în totalitate, acțiunile deținute în companie către Druid AI Netherlands BV (Olanda). În urma operațiunii, societatea din Olanda deține 50,5513% din acțiunile Druid SA.
West Ham United a anunțat sâmbătă despărțirea de căpitanul Declan Rice, după mai multe runde de negocieri, pentru suma de 120 de milioane de euro.
Comisia Europeană a anunțat un nou acord cu Statele Unite referitor la transferul transatlantic de date, pentru a pune capăt incertitudinii juridice care afectează mii de companii care transferă date cu caracter personal peste Atlantic, transmite Reuters
Aircash este o aplicație mobilă user-friendly care oferă servicii de transfer de bani rapide și sigure, operațiuni de depunere și retragere de fonduri, precum și o gamă largă de funcții suplimentare care îmbunătățesc experiența utilizatorilor.
Ucraina a fost implicată în transporturi de produse militare, exportate de alte țări decât România, care au tranzitat sau au fost transbordate prin România anul trecut, după agresiunea Rusiei împotriva țării vecine, reiese dintr-un raport oficial al autorităților de la București, analizat de Profit.ro.
Transferul urmează să fie finalizat până la finele lunii aprilie și implică relocarea angajaților la București.
Platforma de tranzacționare a criptomonedelor Crypto.com a transferat din greșeală 10,5 milioane de dolari către o femeie australiană atunci când a procesat o rambursare de 100 de dolari și nu a observat eroarea timp de șapte luni, relatează The Guardian.
Clienții băncilor vor beneficia de afișarea automată a titularului unui cont IBAN atunci când fac transferuri. Facilitatea este menită să prevină fraudele în care beneficiarul real al unui cont este altul decât cel comunicat, precum și erorile.
Comisia Europeană a adoptat, miercuri, o propunere legislativă pentru a pune plățile instantanee în euro la dispoziția tuturor cetățenilor și întreprinderilor care dețin un cont bancar în Uniunea Europeană și în țările din Spațiul Economic European (SEE).
Platforma de tranzacționare a criptomonedelor Crypto.com a transferat din greșeală 10,5 milioane de dolari către o femeie australiană atunci când a procesat o rambursare de 100 de dolari și nu a observat eroarea timp de șapte luni, relatează The Guardian.
Casa de avocatură Nemeș Voicu Bilan a câștigat licitația organizată de Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București - Ilfov (TPBI) pentru servicii de consultanță privind transferul activităților de control și vânzare a titlurilor de călătorie către o nouă societate, al cărei unic acționar va fi TPBI. Asociația urmărește prin acest transfer să reducă numărul călătorilor fără bilet din mijloacele de transport ale Societății de Transport București (STB) și să sporească veniturile din vânzarea biletelor.
Omul de afaceri Dan Ostahie, care controlează retailerul electroIT Altex, unul dintre cei mai mari jucători de profil, va prelua controlul asupra Porsche Bank România, după ce a primit aprobarea Consiliului Concurenței.
Senatul a adoptat un proiect de lege, inițiat de parlamentari neafiliați și susținut acum de PSD, PNL, UDMR, prin care regiile autonome și societățile comerciale la care statul este acționar integral sau majoritar au obligația de a transmite, la valoarea de inventar, dreptul de proprietate asupra terenurilor și a altor active patrimoniale aflate în patrimoniul lor către unitățile administativ-teritoriale în ale căror limite teritoriale se află, la cererea celor din urmă.
Casele de avocatură Betrice Onica-Jarca& Asociații și Nemeș Voicu Bilan au depus oferte la Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București - Ilfov (TPBI) pentru servicii de consultanță în vederea transferului activităților de control și vânzare a titlurilor de călătorie către o nouă societate, al cărei unic acționar va fi TPBI. Asociația urmărește prin acest transfer să reducă numărul călătorilor fără bilet din mijloacele de transport ale Societății de Transport București (STB) și să sporească veniturile din vânzarea biletelor.
Mișu Negrițoiu, fostul președinte al Autorității de Supraveghere Financiară, a declarat pentru Profit.ro că a fost propus pentru conducerea Porsche Bank, preluată recent de omul de afaceri Dan Ostahie, care controlează retailerul electroIT Altex.
Societatea de Transport București (STB) vrea să reducă numărul călătorilor fără bilet din mijloacele de transport și să sporească veniturile din vânzarea biletelor prin transferul activităților de control și vânzare a titlurilor de călătorie către o nouă societate, al cărei unic acționar va fi Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București - Ilfov (TPBI). În acest sens, TPBI a inițiat o licitație pentru servicii de consultanță privind transferul acestor activități ale STB.
Omul de afaceri Dan Ostahie, care controlează retailerul electroIT Altex, unul dintre cei mai mari jucători de profil, va prelua controlul asupra Porsche Bank România, tranzacția fiind în analiza Consiliului Concurenței.
Activitatea Porsche Bank România, instituție de credit cu active de peste 900 milioane de lei în 2020, conform ultimelor date, va fi transferată către Porsche Leasing Romania IFN.
"Estimări locale independente au ajuns la concluzia că perimetrele conțin rezerve importante de hidrocarburi."
Manchester United a vândut, de la transferul fotbalistului portughez Cristiano Ronaldo, tricouri cu numele atacantului în valoare de 187 de milioane de lire sterline (218,9 milioane de euro), informează mirror.co.uk, preluat de News.ro.
Stellar Development Foundation și firma de private equity Advent International sunt interesate de cumpărarea companiei americane de plăți MoneyGram International, cu operațiuni și în România, potrivit surselor Bloomberg.