Judecătoarea Geanina Terceanu și impresarii Ioan și Victor Becali au fost arestați preventiv de Curtea de Apel București. Decizia nu este definitivă, dar este executorie, astfel că cei trei rămân în spatele gratiilor cel puțin până la judecarea contestației.
Referatul prin care DNA cere arestarea judecătoarei Geanina Terceanu, care i-a achitat, inițial, pe inculpații din Dosarul Transferurilor, arată că magistratul a primit suma de 220.000 de euro în tranșe, inclusiv pe stadionul Ghencea și acasă la frații Ioan și Victor Becali. Procurorii au reușit să recupereze 96.000 din cei 220.000 de euro primiți de judecătoare. Banii erau păstrați în casa surorii acesteia.
Judecătorul Geanina Terceanu, de la Tribunalului București, magistratul care a pronunțat, inițial, decizia de achitare a inclupaților din Dosarul Transferurilor, a fost reținut pentru 24 de ore.
Grupul american Liberty Global a schimbat acționarii subsidiarei din România, UPC, operațiune în urma căreia capitalurile proprii ale operatorului român au crescut prin includerea mai multor prime de emisiune, nespecificate ca sumă, reiese din datele publicate de companie.
Demersul FIFPro pare guvernat după vechiul principiu “După noi, potopul!”. Marile cluburi au costuri uriașe (sute de milioane de euro) pentru a cumpăra cei mai buni jucători de pe piață, sume care nu vor mai ajunge în conturile cluburilor mai mici (pepinieră). Singurul criteriu va fi salariul fotbalistului. S-ar putea ajunge la o spirală a creșterilor salariale.