Banca Transilvania vine cu o serie de recomandări pentru clienții săi, pentru evitarea tentativelor de fraudă online, pe fondul creșterii numărului acestora atât la nivel național, cât și internațional. Obiectivul persoanelor care inițiază aceste tentative este accesul la banii clienților, prin obținerea datelor personale, cum sunt informațiile de acces în aplicații.
În condițiile unei lichidități cu puțin sub media ultimilor ani, indicii principali de la BVB au bătut în retragere după atingerea maximelor istorice.
Listată în anul 2017, Transilvania Broker de Asigurare a înregistrat anul trecut rezultate financiare mai mici decât cu un an în urmă, în pofida majorării cu 14,3% a volumului primelor intermediate.
Catalizată de creșterea acțiunilor bancare și a titlurilor OMV Petrom, bursa românească doboară noi maxime.
Indicele BET a câștigat peste un procent și a atins o nouă valoare record, însă în contextul unei lichidități slabe, în care doar titlurile Hidroelectrica au depășit reperul unor transferuri echivalente cu 1 milion de lei.
Bursa românească s-a corectat cu jumătate de procent pe fondul unei lichidități foarte slabe.
Asocierea Precon, acuzată de ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, pentru situația Subsecțiunii Chiribiș- Biharia a Autostrăzii Transilvania, transmite că a dorit și își dorește în continuare semnarea contractului de lucrări, în acest sens făcând toate demersurile legale necesare, inclusiv solicitând către CNAIR, în două rânduri, stabilirea datei la care se va semna contractul, fără a primi însă niciun răspuns.
Pe o sesiune cu activitate de tranzacționare cu puțin sub media ultimilor ani și în care cele mai lichide 4 acțiuni au închis toate „pe verde”, bursa românească este la a 2-a valoare din istoria sa.
Într-o zi cu lichiditate mai slabă pe segmentul acțiuni, lichiditatea de la BVB a fost parțial salvată de piața de obligațiuni.
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a răbufnit, într-o conferință de presă, pentru situația Subsecțiunii Chiribiș- Biharia a Autostrăzii Transilvania.
Astăzi este ziua Băncii Transilvania. Orice aniversare ne duce cu gândul la cum a fost până acum, ce a fost bine, provocator, ce ne-a dus departe și mai ales la cum a început totul, acum 30 de ani.
Compania Națională de Electricitate din Bulgaria (NEK) și Hidroelectrica din România reactivează un proiect de construcție a unei centrale hidroelectrice comune pe Dunăre, între orașele Nikopol din Bulgaria și Turnu Măgurele din România, a anunțat ministrul bulgar al Energiei, Rumen Radev, citat de Investor.bg.
Volumele au revenit la BVB, însă jumătate din activitate a fost asigurată de schimburi din piața deal cu titlurile fostei SIF Banat Criașana.
Hotelul Aro Palace din Brașov, clasificat la 5 stele, a semnat o scrisoare de intenție pentru a intra într-un acord de franciză cu Hyatt Hotel Corporation.
Activitatea de tranzacționare de pe bursa românească a căzut la 20 milioane lei.
Grupul Banca Transilvania va face cel mai probabil încă un pas spre extindere. A ajuns la faza discuțiilor „tehnice și legale” pentru achiziția BRD Pensii. Tranzacția ar urma să se încheie rapid, arată surse din piață pentru Profit.ro.
Pe fondul unei lichidități modeste, indicii principali de la BVB au înregistrat deprecieri moderate.
Indicele BET și-a reluat tendința ascedendentă, însă impulsul este pe o lichiditate slabă.
Indicii principali de la BVB au închis în teritoriu negativ, însă acțiunile de pe podium au dat semnale contradictorii.
Prezentatorul TV american Tucker Carlson l-a întrebat pe Vladimir Putin în cadrul interviului de două ore pe care i l-a luat la Kremlin și despre „supărările” multor țări despre soarta Transilvaniei
Penultima zi de tranzacționare a fost caracterizată de volume mici și deviații infime la nivelul principalilor indici.
Bursa a reușit o nouă sesiune pozitivă și indicele BET în atacarea maximelor, dar povestea zilei a fost în piața deal.
Indicele principal a avut o deviație mică față de nivelul de referință din prima sesiune a săptămânii, în condițiile unor schimburi apropiate de valoarea medie zilnică de tranzacționare a ultimilor ani.
În condițiile unor volume sub media ultimilor ani, indicele principal de la BVB a avut o mișcare pozitivă.
Într-o sesiune cu deviații mici față de nivelurile de referință la nivel indicilor, acținile liderului transportului logistic din România au avut o creștere de 6%.