Guvernul vrea să scutească companiile de stat Conpet și Transgaz, operatorii sistemelor naționale de transport al țițeiului și gazelor naturale, de tarifele de acces și utilizare percepute în prezent de administratorii drumurilor publice pentru lucrările de reabilitare a conductelor subterane de transport din zona drumurilor.
Tariful mediu de transport al gazelor naturale practicat de Transgaz va scădea cu 6% în perioada 1 octombrie 2018 - 30 septembrie 2019, potrivit unui ordin al Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE), publicat în Monitorul Oficial
Transgaz, operatorul sistemului național de transport al gazelor naturale, a finalizat cu succes procedura angajantă de testare a cererii din partea potențialilor cumpărători ai gazelor naturale care ar urma să fie extrase din perimetrul offshore Neptun Deep din Marea Neagră, concesionat de ExxonMobil și OMV Petrom.
Transgaz, operatorul sistemului național de transport al gazelor naturale, controlat de statul român prin Ministerul Economiei, cu 58,5% din acțiuni, a raportat un profit net de 236,6 milioane lei pe primul trimestru al anului, în scădere cu 26% față de perioada similară din 2017, ca urmare a reducerii tarifelor reglementate de transport, dar și a cantității de gaze transportate.
Consorțiul format din Snam (Italia), Enagas Internacional (Spania) și Fluxys (Belgia) a depus cea mai bună ofertă din "finala" pentru cumpărarea operatorului elen de transport al gazelor DESFA, iar statul grec cere acum doar acestuia să avanseze o ofertă chiar mai bună. Este decizia din această seară a Autorității de Privatizare din Grecia, care nu explică în mod clar ce se întâmplă în acest caz cu consorțiul din care face parte compania românească, dar care poate indica faptul că Transgaz a ieșit din cursă. În prima rundă a "finalei", conform presei elene, consorțiul incluzând Transgaz și în care intrase și BERD depusese oferta mai bună.
Consorțiul format din Transgaz, spaniolii de la Reganosa și BERD a avut cea mai bună ofertă la prima rundă de licitație din cadrul procesului de privatizare a operatorului elen de transport al gazelor DESFA, iar statul grec analizează acum ofertele îmbunătățite ale celor două asocieri care concurează pentru o participație de 66% la DESFA.
Operatorul sistemului național de transport al gazelor naturale, Transgaz, controlat de stat cu peste 58% din acțiuni, ar putea afla marți dacă consorțiul din care face parte alături de compania spaniolă Reganosa și de Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) a câștigat licitația de preluare a două treimi din acțiunile omologului grec DESFA, potrivit presei elene.
Transgaz a scos la licitație două capacități de transport gaze pentru luna aprilie a acestui an pe conductele Isaccea 1 - Negru Vodă 1 (107,5 milioane KWh/zi) și Giurgiu Ruse (8 milioane KWh/zi), utilizatorii de rețea urmând a avea dreptul de a participa la licitație doar dacă “au completat «Formularul de înregistrare a Utilizatorului de Rețea», au semnat și au transmis versiunea scanată la adresa de e-mail rbp@fgsz.hu și au depus două exemplare originale la sediul FGSZ Ltd.”
Consumul casnic foarte mare, pe fondul temperaturilor extrem de scăzute, precum și decizia Gazprom, conform informațiilor Profit.ro, de a satisface doar 25% din cererea clienților din România au dus sistemul de transport al gazelor aproape de starea de risc. În aceste condiții, autoritățile au decis să oprească funcționarea unui mare consumator de gaze, respectiv centrala Brazi a OMV Petrom.
Starea de dezechilibru în care se află sistemul național de transport al gazelor se accentuează din cauza consumului casnic ridicat, dar și a deciziei Gazprom de a satisface, conform informațiilor Profit.ro, doar 25% din cantitatea de gaze solicitată de România. Drept urmare, potrivit unor surse, miercuri, autoritățile au decis să oprească alimentarea cel puțin a unui mare consumator, și anume centrala electrică pe gaze a OMV Petrom de la Brazi.
Banca Europeană de Investiții (BEI) va acorda primul său credit în lei către o companie din România, respectiv un împrumut echivalent cu 50 milioane euro, pentru Transgaz, bani care vor fi folosiți pentru proiectul conductei internaționale ce va interconecta sistemele de transport ale României, Bulgariei, Ungariei și Austriei (BRUA). Banca estimează că, astfel acordat, creditul va oferi Transgaz o mai mare flexibilitate în a evita riscurile cursului de schimb în finanțarea infrastructurii de gaze din regiune.
Operatorul sistemului național de transport al gazelor naturale, Transgaz, controlat de statul român prin Ministerul Economiei, cu peste 58% din acțiuni, a avizat înființarea SRL-ului prin care vrea să cumpere Vestmoldtransgaz, compania din Republica Moldova care administrează gazoductul Iasi-Ungheni. Vestmoldtransgaz a fost scoasă la privatizare pentru 180 de milioane de lei moldovenești (circa 41 milioane lei românești sau 9 milioane euro) și cu obligația unei investiții de 93 milioane euro în următorii 2 ani.
Contractul de furnizare de material tubular și curbe pentru secțiunea de pe teritoriul României a BRUA, în lungime de 528 de kilometri, are o valoare estimată maximă de circa 238 milioane euro cu tot cu TVA, respectiv 200 milioane euro fără TVA. Întreaga investiție a Transgaz în proiectul BRUA este estimată la 560 milioane euro.
Operatorul sistemului național de transport al gazelor naturale, Transgaz, controlat de statul român prin Ministerul Economiei, cu peste 58% din acțiuni, și-a ridicat profitul net cu 21% în primele 9 luni, comparativ cu perioada similară a anului trecut, la 433,5 milioane lei.
Operatorul sistemului național de transport al gazelor naturale, Transgaz, controlat de statul român prin Ministerul Economiei, cu peste 58% din acțiuni, vrea să preia Vestmoldtransgaz, compania din Republica Moldova care administrează gazoductul Iasi-Ungheni. Vestmoldtransgaz a fost scoasa la privatizare pentru 180 de milioane de lei moldovenești (circa 41 milioane lei românești sau 9 milioane euro) și cu obligația unei investiții de 93 milioane euro în următorii 2 ani.
Operatorul sistemului național de transport al gazelor naturale, Transgaz, controlat de statul român prin Ministerul Economiei, cu peste 58% din acțiuni, împrumută 50 milioane euro de la Banca Europeană de Investiții (BEI) pentru finanțarea etapei I a proiectului de construcție a secțiunii românești a conductei internaționale BRUA. Împrumutul a fost semnat astăzi, după ce a fost anunțat săptămâna trecută. Solicitarea de împrumut a Transgaz fusese aprobată de principiu de către BEI încă din decembrie anul trecut.
Solicitarea de împrumut a Transgaz fusese aprobată de principiu de către BEI încă din decembrie anul trecut. Potrivit instituției financiare internaționale, operatorul român ceruse inițial o finanțare de 100 milioane euro. Creditul va fi acordat prin intermediul Fondului European pentru Investiții Strategice în infrastructuri, parte a așa-numitului Plan Juncker, de revitalizare a economiei europene prin investiții.
În anul 2004, Consiliul Județean Suceava, împreună cu 60 de primării de comune din județ, au contractat de la Deutsche Bank un credit în sumă totală de 86,3 milioane euro, transferat ulterior, în 2011, la Erste Bank. Din această sumă, 27,2 milioane euro au fost destinați construirii a circa 233 de kilometri de conducte de transport de gaze naturale de înaltă presiune pe ariile localităților respective.
O subsidiară înregistrată în Belgia a grupului american va furniza Transgaz compresoare centrifugale cu turbine de gaz pentru cele trei stații de comprimare a gazelor din componența conductei BRUA, adjudecându-și în acest sens, în urmă cu o săptămână, un contract în valoare totală de peste 45 milioane euro, cu tot cu TVA.
Operatorul sistemului național de transport al gazelor naturale face deja obiectul unei investigații a autorităților de la Bruxelles, demarată în urma unor indicii potrivit cărora Transgaz ar fi elaborat o strategie de restricționare a exporturilor de gaze naturale din România către alte state membre ale UE.
Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) a anunțat vineri că a aprobat planul de dezvoltare a sistemului național de transport al gazelor naturale pentru perioada 2016 – 2025, dar și ordinul de aprobare a regulamentului privind cadrul de tranzacționare pe piața centralizată de gaze naturale administrată de Operatorul Pieței de Energie Electrica și Gaze Naturale (OPCOM).
Compania vrea un împrumut în euro cu dobândă fixă și cu termen de rambursare de 15 ani, inclusiv 3 ani perioadă de grație pentru restituirea componentei de principal a împrumutului. Prima etapă a proiectului secțiunii românești a conductei internaționale BRUA are un cost total estimat la 560 milioane euro, din care 179 milioane euro vor fi asigurați de către Comisia Europeană.
Transgaz, operatorul sistemului național de transport al gazelor naturale, va pierde aproximativ 73 de milioane de euro, 20% din totalul veniturilor obținute din activitatea de trasport gaze, în momentul punerii în funcțiune a primei secțiuni a noului gazoduct Turkish Stream, rezultă dintr-un acord interguvernamental ruso-turc postat în Monitorul Oficial din Rusia.
Potrivit legislației în vigoare, orice investiție a Transgaz în extinderea sistemului național de conducte de gaze trebuie recuperată din încasări. Tarifele de transport se regăsesc în prețul final al gazelor achitat de consumatori. La nivelul anului trecut, acestea aveau o pondere de circa 17-18% în costul total de achiziție a gazelor naturale destinate clienților casnici și producătorilor de energie termică pentru populație.
Operatorul sistemului național de transport al gazelor naturale Transgaz, controlat de statul român, vrea să angajeze arheologi pentru cercetarea de specialitate a traseelor conductelor noi de transport pe care le are în proiect, printre care secțiunea românească a gazoductului Bulgaria – România – Ungaria – Austria (BRUA), care va lega rețelele de gaze naturale din cele patru state.