Numărul tranzacțiilor imobiliare a explodat în luna decembrie, cu o creștere de peste 53% comparativ cu aceeași lună a anului trecut, până la peste 77.000 de tranzacții, o creștere procentuală depășită doar în ianuarie 2018, potrivit datelor Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară. Aceasta este a șasea lună de creștere de la începutul pandemiei, iar în octombrie s-a înregistrat cel mai mare volum lunar de tranzacții imobiliare din ultimii 3 ani.
Cele mai mari tranzacții imobiliare din acest an au stabilit noi recorduri, România fiind singura țară din regiune unde volumele au fost în creștere. S-au modificat ierarhii, au intrat pe piață jucători mari, iar alții au plecat. Doar primele zece tranzacții au generat un volum de circa 780 milioane euro, echivalentul a 86,7% din totalul tranzacțiilor comerciale ale anului, potrivit calculelor Profit.ro.
Numărul tranzacțiilor imobiliare a explodat în luna octombrie, cu o creștere de peste 43% comparativ cu aceeași lună a anului trecut, până la peste 83.000 de tranzacții, un record al ultimilor trei ani, potrivit datelor Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară. Aceasta este a patra lună de creștere de la începutul pandemiei, după ce și în iunie s-a înregistrat un salt surprinzător de 16,4%.
Dezvoltatorul imobiliar CTP, cel mai mare proprietar de depozite din România, și-a propus pentru acest an o creștere cu 42% a portofoliului local, echivalentul a circa 450.000 de metri pătrați, cel mai alert ritm din cadrul grupului. Remon Vos, CEO-ul și unul dintre acționarii companiei, spune, într-un interviu acordat în exclusivitate Profit.ro, că analizează noi oportunități de achiziții. Strategia vine în contextul în care presa internațională a relatat că CTP își pregătește listarea la bursă.
Numărul tranzacțiilor imobiliare a continuat să crească, în luna septembrie, cu 2,4%, comparativ cu aceeași lună a anului trecut, până la circa 48.000 de tranzacții, după ce luna anterioră a reintrat pe creștere, potrivit datelor Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară. Aceasta este a treia lună de creștere de la începutul pandemiei, după ce în iunie s-a înregistrat un salt surprinzător de 16,4%.
Numărul tranzacțiilor imobiliare a reintrat pe creștere, în luna august, cu 1,5%, comparativ cu aceeași lună a anului trecut, până la circa 43.000 de tranzacții, după scăderea din luna anterioară, potrivit datelor Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară. Aceasta este a doua lună de creștere de la începutul pandemiei, după ce în iunie s-a înregistrat un salt surprinzător de 16,4%.
Aproximativ 34.000 de români au încercat să se împrumute de la bancă pentru a-și cumpăra o locuință în primul semestru din acest an, cu circa 10% mai puțini decât în perioada similară a anului trecut, potrivit unei analize realizate de Profit.ro pe seama datelor extrase din Baza Imobiliară de Granații a Asociației Naționale a Evaluatorilor Autorizați din România (ANEVAR). Scăderea din trimestrul al doilea, cel mai afectat de pandemie, a fost de circa 33%. Totuși, valoarea medie a proprietăților vizate de achiziția prin credite a crescut cu peste 14% în perioada aprilie-iunie 2020.
Impactul pandemiei de COVID-19 asupra pieței imobiliare este supraevaluat și, chiar dacă 2021 va fi un an cu tranzacții mai puține, investitorii străini vor manifesta un interes mai puternic față de piața românească decât în prezent, a declarat, la Profit TV, Mihai Pătrulescu, senior associate, investments services în cadrul companiei de consultanță imobiliară Colliers International.
Numărul tranzacțiilor imobiliare a reintrat pe scădere, în luna iulie, cu 1,4%, comparativ cu aceeași lună a anului trecut, până la circa 50.000 de tranzacții, după creșterea suprinzătoare de luna trecută, care venise după două luni consecutive de scăderi abrupte cauzate de restricțiile impuse de COVID-19, potrivit datelor Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară.
Numărul tranzacțiilor imobiliare a crescut surprinzător de mult, în luna iunie, cu 16,4%, comparativ cu aceeași lună a anului trecut, până la circa 46.800 de contracte, după două luni consecutive de scăderi abrupte cauzate de restricțiile impuse de COVID-19, potrivit datelor Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară.
Numărul tranzacțiilor imobiliare și-a continuat, în luna mai, scăderea abruptă începută în aprilie, de această dată fiind raportat un minus de 27,8%, comparativ cu luna mai a anului trecut, până la circa 32.000 de contracte, o urmare așteptată pe fondul restricțiilor impuse în timpul stării de urgență, potrivit datelor Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară.
Numărul tranzacțiilor imobiliare s-a prăbușit în luna aprilie cu 33,8%, până la circa 27.000 de contracte, ca urmare a restricțiilor impuse în timpul stării de urgență, potrivit datelor Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară.
Piața imobiliară românească are capacitatea să atragă nume noi de investitori anul acesta, în special pe sectorul hotelier, unde sunt căutate imobile care, înainte de răspândirea COVID-19, ar fi fost dificil de cumpărat, spun consultanții JLL România.
Proprietățile imobiliare comerciale din Varșovia, Praga sau Budapesta sunt suficient de cunoscute de către investitori așa încât să se poată lua decizii de la distanță cu privire la o eventuală tranzație, însă pentru cele de pe piața românească e nevoie de vizite, momentan blocate de epidemia de coronavirus, sunt de părere mai mulți jucători.
Volumul tranzacțiilor imobiliare cu proprietăți comerciale (birouri, malluri, depozite, hoteluri) a depășit în 2019 borna de un miliard de euro, totalizând aproximativ 1,06 miliarde de euro, în creștere cu 7% față de nivelul înregistrat în 2018, arată datele departamentului de research al companiei de consultanță CBRE. Volumul atins anul trecut marchează un record al ultimilor cinci ani.
Volumul de locuințe a căror construcție a fost terminată în primele nouă luni din 2019 a depășit 46.000 de unități, potrivit datelor colectate de Institutul Național de Statistică. Probabilitatea ca 2019 să fie cel mai prosper an din ultimul deceniu este destul de mare, potrivit estimărilor Profit.ro. De cealaltă parte, volumul tranzacțiilor de anul trecut a fost cel mai mic din ultimii trei ani, de când s-a schimbat metoda de calcul. Cum s-a ajuns la acest decalaj?
Electroputere Craiova se va închide în luna decembrie, când ultimii angajați vor finaliza cea din urmă comandă - reparația unui transformator de 440 MVA pentru Centrala de la Cernavodă, care a fost executat tot în fabrică, în urmă cu mai bine de 30 de ani, iar acum a fost adus la reparat.
Retailerul eMAG, deținut de grupul sud-african Naspers și omul de afaceri Iulian Stanciu, a renunțat să vândă depozitul de 120.000 de metri pătrați de lângă comuna Joița, deschis în noiembrie 2018 în urma unei investiții de 65 milioane de euro, și intenționează să construiască încă unul alături, decizia finală urmând să fie adoptată după încheierea unei analize.
Compania Electroptere (fosta întreprindere de stat Electroputere Craiova), pe a cărei platformă industrială a fost construit după privatizare un centru comercial, a lansat, după o tatonare de 2 ani, operațiunea de vânzare a peste 30 de terenuri din oraș, în suprafață totală care depășește 26 de hectare.
Retailerul eMAG, deținut de grupul sud-african Naspers și omul de afaceri Iulian Stanciu, vinde depozitul de 120.000 de metri pătrați de lângă comuna Joița, abia deschis, la finele anului trecut, și prezentat drept cel mai mare depozit din Sud-Estul Europei. Construcția a fost scoasă la vânzare la un preț de 50-60 de milioane de euro, ceea ce ar duce randamentul investiției spre 7%, adică peste media pieței, potrivit informațiilor Profit.ro.
Numărul și volumul proiectelor aflate în negociere creează premisele unui an mai bun decât 2018, iar volumul tranzacțiilor imobiliare ar putea ajunge la 1,2 miliarde de euro.
NEPI Rockcastle, cel mai mare investitor imobiliar din România după valoarea activelor din portofoliu, a primit oferte de cumpărare a celor cinci proiecte de birouri pe care compania le are în București, Cluj-Napoca și Timișoara, pe care trebuie să le trieze săptămâna viitoare, cea mai avansată tranzacție implicând proiectul The Office din Cluj-Napoca, evaluat la peste 120 milioane euro și ofertat de proprietarii Dedeman și de Ion Țiriac.
Fondul grec de investiții Zeus Capital Management, fondat în 2007 de Stelios Zavvos, un fost manager al Citibank, participă la licitații în București pentru achiziția de clădiri de birouri a căror prețuri sunt cuprinse între 30 și 120 de milioane de euro.
Re/Max România, parte a liderului mondial în real-estate, a intermediat anul trecut circa 2.500 de tranzacții imobiliare, în valoare de 155 de milioane de euro per total.
Volumul tranzacțiilor încheiate în 2018 se situează la 940 milioane euro, un nivel similar cu cel înregistrat în 2017, dar cu 30% mai ridicat față de valoarea raportată în 2016.