Estonia a anunțat în martie un pachet de sprijin în valoare de circa 20 milioane euro pentru Ucraina, constând în muniție de artilerie, explozibili, puști și alte echipamente. Acesta a urmat unuia semnificativ mai mare, din februarie, de 80 milioane euro.
Aproximativ 176.900 de persoane, cetățeni români și străini, și peste 51.300 de mijloace de transport au efectuat, sâmbătă, formalitățile de control prin punctele de frontieră de la nivelul întregii țări.
Portul Constanța a înregistrat un nou record privind cantitatea de cereale expediate, în contextul creșterii transporturilor din Ucraina.
Gazprom Export LLC, compania gigantului rus cu care Transgaz avea semnat contractul de tranzit pe firul 3 al conductei Isaccea-Negru Vodă, înregistra, la finalul lunii septembrie, o creanță de aproximativ 23 milioane euro (114,8 milioane lei) către operatorul de transport autohton, Transgaz, care, așa cum a anunțat Profit.ro, a angajat avocați și a lansat proceduri juridice la Curtea de Arbitraj de la Geneva pentru recuperarea debitelor restante. Gigantul rus nu și-a mai onorat contractul și nu a mai făcut nicio plată către Transgaz de un an de zile.
Exporturile de gaze către Ucraina au fost sistate de la începutul acestei luni, după ce, în ultima jumătate de an, traderii internaționali, companiile ucrainene, dar și Energocom, compania din Republica Moldova mandatată să asigure siguranța alimentării, au folosit România ca țară de tranzit în vederea depozitării gazelor în facilitățile de înmagazinare în exces ucrainene.
Guvernul a aprobat o măsură de sprijin pentru agriculturii români afectați de majorarea importurilor de cereale din Ucraina, în valoare totală de sute de milioane de lei.
Volumele de gaze care tranzitează România s-au redus considerabil de la 1 septembrie, importurile aproape înjumătățindu-se, în timp ce exporturile au coborât cu aproximativ o treime. Ca urmare a acestei evoluții, România a redevenit exportator net de gaze, cu un flux exterior de aproximativ 10 GWh/zi, echivalentul a 4% din producția internă curentă.
Ucraina este pregătită să stocheze și să reexporte gaze europene pentru iarna 2023/2024, a declarat operatorul de transport de gaze al țării, citând o evaluare a riscurilor realizată împreună cu partenerii internaționali, relatează Reuters.
Ministerul Agriculturii pregătește o măsură de sprijin pentru agriculturii români afectați de majorarea importurilor de cereale din Ucraina, în valoare totală de sute de milioane de lei, relevă date analizate de Profit.ro.
Volumele de gaz rusesc furnizat Ungariei prin Ucraina, care nu mai dorește să reînnoiască începând de anul viitor acordul de tranzit cu Gazprom, pot fi redirecționate către gazoductul Turk Stream, a declarat ministrul maghiar de externe, Peter Szijjarto. Așa cum a anunțat Profit.ro, marii producători de gaze din România, Romgaz și OMV Petrom, dar mai ales operatorul sistemului de transport, Transgaz, s-ar putea număra printre marii câștigători ai unei eventuale decizii a Ucrainei de a nu mai prelungi acordul de tranzit al gazelor către UE cu Rusia după 2024.
Marii producători de gaze din România, Romgaz și OMV Petrom, dar mai ales operatorul sistemului de transport, Transgaz, s-ar putea număra printre marii câștigători ai unei eventuale decizii a Ucrainei de a nu mai prelungi acordul de tranzit al gazelor către UE cu Rusia după 2024, informație avansată de fostul CEO al OMV, principal acționar al Petrom, Gerhard Reuss.
Aproximativ 209.100 de persoane, cetățeni români și străini, cu peste 55.000 de mijloace de transport au efectuat, vineri, formalitățile de control (atât pe sensul de intrare, cât și pe cel de ieșire) prin punctele de frontieră de la nivelul întregii țări.
Gazprom Export LLC, compania gigantului rus cu care Transgaz avea semnat contractul de tranzit pe firul 3 al conductei Isaccea-Negru Vodă, înregistra la jumătatea lunii februarie o creanță de aproximativ 4,8 milioane euro către operatorul de transport autohton, care, așa cum a anunțat Profit.ro, intenționează să angajeze avocați și să lanseze proceduri juridice pentru recuperarea debitelor restante. Costurile cu procesul, estimate la cel puțin 300 mii dolari. Până la finalul anului, datoria Gazprom ar putea sări de 30 milioane euro.
Transgaz, operatorul de transport gaze autohton, va angaja avocați și va lansa proceduri juridice pentru recuperarea debitelor restante de la gigantul rus Gazprom, cu argumentul că acesta nu și-ar mai fi plătit de 5 luni sumele eșalonate în urma rezilierii contractului istoric pe care-l avea cu compania românească, conform datelor Profit.ro.
Domeniul agriculturii din România este puternic afectat de războiul din Ucraina, care a cauzat anul trecut scăderea prețurilor la cereale. În acest context, există o situație fără precedent în ultimii zeci de ani și anume, existența unor stocuri uriașe de cereale, pe care fermierii au refuzat să le comercializeze.
Combustibilii sunt esențiali pentru desfășurarea acțiunilor militare, pentru funcționarea economiei, dar și pentru a acoperi căderile sistemului energetic ucrainean, supus unor atacuri tot mai dese și mai puternice.
Gazprom sau traderii care au contracte cu gigantul rus au decis să reducă volumele de gaze alocate României. Potrivit unor surse Profit.ro din piață, în această situație nu se află numai România, ci și Bulgaria și Grecia.
Prețul spot al gazului tranzacționat pe piața pentru ziua următoare (PZU) operată de Bursa Română de Mărfuri (BRM) a crescut cu aproape 20% joi, ziua în care [importurile de gaze prin punctul de interconectare cu Bulgaria de la Negru Vodă s-au redus considerabil]. Comparativ, pe cea mai importantă piață regională, cea austriacă CEGH, prețul spot al gazului s-a apreciat joi doar cu 1,3%.
Importurile de gaze rusești destinate pieței interne au fost sistate brusc astăzi, în România intrând în prezent doar gazele de tranzit care ajung în Ungaria.
O bancă europeană a fost de acord să proceseze o plată care are legătură cu tranzitul petrolului rusesc prin Ucraina, eliminând motivul pentru oprirea livrărilor de petrol spre Europa Centrală, au declarat pentru Reuters mai multe surse din cadrul companiei slovace Slovnaft și din apropierea acestui dosar.
Poliția de Frontieră anunță că aproape 500.000 de persoane au tranzitat, sâmbătă, frontierele României, cel mai intens trafic fiind înregistrat la granița cu Ungaria, unde s-a înrgistrat o creștere cu aproape 80% a traficului față de sâmbăta trecută.
Operatorul sistemului național de transport al gazelor naturale din Ucraina, LLC Gas TSO, a anunțat că este nevoit să stopeze tranzitul de gaze rusești destinate consumatorilor europeni printr-unul din punctele de interconectare de la granița cu Federația Rusă, aflat în regiunea Luhansk din estul țării, acuzând trupele ruse de ocupație că au afectat procesele tehnologice ale instalațiilor sale din zona respectivului punct, inclusiv prin deturnarea unor cantități de gaze din fluxurile aflate în tranzit spre UE.
Operatorul sistemului național de transport al gazelor naturale din Ucraina, LLC Gas TSO, a acuzat vineri Rusia că pune în pericol tranzitul gazelor rusești exportate către Europa de către gigantul rus producător de stat Gazprom prin conductele ucrainene, informație care a dus la o scumpire cu aproape 4% a gazelor pe principalele huburi europene, după 5 zile consecutive de ieftiniri.
Operatorul național de transport al gazelor naturale din Ucraina, LLC Gas TSO, a solicitat Uniunii Europene redirecționarea prin conductele sale a importurilor de gaze rusești care sunt efectuate în prezent prin intermediul Nord Stream 1, gazoductul ce leagă Rusia de Germania traversând Marea Baltică, dar și eliminarea restricțiilor de export din România.
Zeci de localități din Ucraina și sute de mii de consumatori au rămas fără alimentare cu gaze naturale, din cauza avariilor la infrastructura de profil provocate de bombardamentele invadatorilor ruși, a transmis operatorul sistemului național ucrainean de transport al gazelor, LLC Gas TSO.