Guvernul spaniol a blocat o ofertă publică de preluare lansată de consorțiul ungar Ganz Mavag Europe pentru constructorul feroviar spaniol Talgo, apreciind că această tranzacție ar "antrena riscuri pentru securitatea națională și ordinea publică", transmite AFP.
Lanțurile de aprovizionare esențiale sunt amenințate în întreaga Americă de Nord după ce un conflict de muncă în sectorul feroviar din Canada a dus la închiderea traficului de marfă pe cele mai mari două căi ferate din țară, potrivit BBC.
Operatorul feroviar Ferotrans-FTI din Iași, controlat de Dumitru Anchidin, fost consilier local al PSD și director al Regionalei Moldova CFR Marfă, a cumpărat 33 de trenuri diesel (DMU) de la Căile Ferate Israel, care nu mai sunt necesare companiei israeliene, relevă datele analizate de Profit.ro.
Cu câteva ore înainte de ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Paris, au fost semnalate trei incendii la calea ferată, pe liniile de mare viteză Atlantic, Nord și Est, iar traficul feroviar a fost grav perturbat, în special la Gara Montparnasse din Paris, relatează Le Figaro.
CFR Călători repune în funcțiuen vagoanele seria 21-90 (AVA 200), produse de Astra Arad începând cu anul 1996, fiind livrate către C.F.R. (după anul 1998 C.F.R. Călători) 50 de vagoane. Sunt construite sub licență Corail și DeDietrich, fiind primele vagoane moderne construite în țara noastră, capabile de o viteza maximă de circulație de 200 km/h.
Una dintre cele mai aglomerate căi ferate din Germania va fi închisă timp de cinci luni, în timp ce țara lucrează la repararea rețelei sale, cunoscută ca fiind predispusă la perturbări, relatează Euronews.com.
Circulația feroviară este oprită temporar între Fetești - Ciulnița, din cauza unui incendiu de vegetație în apropierea căii ferate.
Autoritatea de Reformă Feroviară (ARF) are în pregătire achiziția unui nou pachet de 143 de trenuri electrice de scurt parcurs, de 160 și 200 de locuri, pentru 58 dintre acestea existând deja finanțare din fonduri europene, pe Programul Transport 2021 - 2027.
Compania Metrorex anunță o serie de măsuri care au rolul de a reduce impactul asupra călătorilor în contextul restricțiilor impuse de construirea Magistralei 6, care va conecta rețeaua de metrou existentă de Aeroportul Internațional Henri Coandă. Printre măsurile anunțate se numără Suplimentarea numărului de trenuri în circulație în perioadele de vârf, în cazul în care se constată o supraaglomerare a stațiilor.
Compania Eurostar, operatorul trenurilor de mare viteză care fac legătura între Londra și Paris via tunelul de sub Canalul Mânecii, a anunțat joi că, până în 2030, intenționează să achiziționeze până la 50 de noi trenuri, după ce în 2023 a realizat o cifră de afaceri "istorică" de două miliarde de euro, informează AFP.
Primul depou Alstom din București dedicat serviciilor de mentenanță și testare a trenurilor și locomotivelor electrice din România a fost finalizat.
Conducerea CFR Călători a decis să anuleze 14 trenuri în weekend-uri pe raza Regionalei Brașov, cu începere din data de 27 aprilie 2024. Anulările de trenuri au loc drept urmare a crizei de mecanici de locomotivă, cu riscul pierderii compensației acordate de ARF și a plății de penalizări, anunță Club Feroviar.
Constructorul francez de trenuri Alstom a anunțat guvernul britanic că intenționează să își desființeze fabrica istorică din Derby, care are 1 300 de angajați, în urma unor întârzieri în comenzile pentru Linia de Mare Viteză 2 (HS2).
Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) a decis anularea procedurilor de achiziție de ''Servicii publice de transport feroviar de călători prin punerea la dispoziție a materialului rulant nou achiziționat de ARF, respectiv a trenurilor electrice inter-regionale, denumite RE-IR, destinate transportului interregional feroviar de călători'', loturile 2 și 3 (CSP-L2 și CSP-L3), organizate prin procedură competitivă, prin Bursa Română de Mărfuri (BRM).
Primul tren de metrou marca Alstom destinat celei mai moderne linii de metrou din București a plecat din fabrica de la Taubate, Brazilia, urmând să se îmbarce cu destinația Hamburg, de unde va ajunge în România pe cale rutieră.
Numărul trenurilor Regio-Expres aflate în circulație a crescut cu peste 20%, în anul 2024 față de anul 2021, compunerea acestor trenuri fiind asigurată cu aproximativ 75 de vagoane și 50 de automotoare, anunță CFR Călători.
Producătorul polonez PESA a semnat contractul pentru furnizarea către România a 62 de rame electrice regionale.
Circulația trenurilor se desfășoară cu întârzieri, duminică, pe raza regionalelor CFR Iași, Brașov și Craiova din cauza unor șine rupte în urma temperaturilor extreme. Pe două tronsoane din cadrul Regionalei Iași, Leșu Ilvei-Poiana Ilvei și Lunca Ilvei-Coșna, se menține restricția de viteză de 50 de kilometri pe oră.
Producătorul polonez PESA va semna la sfârșitul lunii contractul pentru furnizarea a 62 de rame electrice regionale, anunță Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF).
Transportul pe calea ferată pe toată zona cuprinsă între Cluj-Napoca și Oradea va fi înlocuit cu transportul cu autocare sau autobuze, începând cu data de 8 ianuarie 2024, a anunțat Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF), pe pagina sa de Facebook.
Autoritățile feroviare fac în prezent investigații pentru a afla motivele pentru care trenul electric adus din Polonia, la începutul lunii trecute, s-a defectat la primele probe.
Compania poloneză PESA a câștigat licitația lansată de Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) și pentru livrarea a peste 60 de trenuri, după ce a obținut contractul pentru alte 20 de rame.
Trenurile din România vor trebui să circule cu 160 km/h până în 2030, aceasta fiind obligație pan-europeană, a declarat vineri comisarul european pentru Transporturi, Adina Vălean.
Alstom reduce numărul de locuri de muncă și vinde active pentru a-și consolida bilanțul, după ce problemele legate de reducerea lichidităților au făcut ca valoarea de piață a producătorului de trenuri să scadă cu sute de milioane de euro.
Compania poloneză PESA a câștigat licitația lansată de Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) și pentru livrarea a peste 60 de trenuri, după ce luna trecută a obținut contractul pentru alte 20 de rame.