Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) a decis anularea procedurilor de achiziție de ''Servicii publice de transport feroviar de călători prin punerea la dispoziție a materialului rulant nou achiziționat de ARF, respectiv a trenurilor electrice inter-regionale, denumite RE-IR, destinate transportului interregional feroviar de călători'', loturile 2 și 3 (CSP-L2 și CSP-L3), organizate prin procedură competitivă, prin Bursa Română de Mărfuri (BRM).
Primul tren de metrou marca Alstom destinat celei mai moderne linii de metrou din București a plecat din fabrica de la Taubate, Brazilia, urmând să se îmbarce cu destinația Hamburg, de unde va ajunge în România pe cale rutieră.
Numărul trenurilor Regio-Expres aflate în circulație a crescut cu peste 20%, în anul 2024 față de anul 2021, compunerea acestor trenuri fiind asigurată cu aproximativ 75 de vagoane și 50 de automotoare, anunță CFR Călători.
Producătorul polonez PESA a semnat contractul pentru furnizarea către România a 62 de rame electrice regionale.
Circulația trenurilor se desfășoară cu întârzieri, duminică, pe raza regionalelor CFR Iași, Brașov și Craiova din cauza unor șine rupte în urma temperaturilor extreme. Pe două tronsoane din cadrul Regionalei Iași, Leșu Ilvei-Poiana Ilvei și Lunca Ilvei-Coșna, se menține restricția de viteză de 50 de kilometri pe oră.
Producătorul polonez PESA va semna la sfârșitul lunii contractul pentru furnizarea a 62 de rame electrice regionale, anunță Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF).
Transportul pe calea ferată pe toată zona cuprinsă între Cluj-Napoca și Oradea va fi înlocuit cu transportul cu autocare sau autobuze, începând cu data de 8 ianuarie 2024, a anunțat Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF), pe pagina sa de Facebook.
Autoritățile feroviare fac în prezent investigații pentru a afla motivele pentru care trenul electric adus din Polonia, la începutul lunii trecute, s-a defectat la primele probe.
Compania poloneză PESA a câștigat licitația lansată de Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) și pentru livrarea a peste 60 de trenuri, după ce a obținut contractul pentru alte 20 de rame.
Trenurile din România vor trebui să circule cu 160 km/h până în 2030, aceasta fiind obligație pan-europeană, a declarat vineri comisarul european pentru Transporturi, Adina Vălean.
Alstom reduce numărul de locuri de muncă și vinde active pentru a-și consolida bilanțul, după ce problemele legate de reducerea lichidităților au făcut ca valoarea de piață a producătorului de trenuri să scadă cu sute de milioane de euro.
Compania poloneză PESA a câștigat licitația lansată de Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) și pentru livrarea a peste 60 de trenuri, după ce luna trecută a obținut contractul pentru alte 20 de rame.
Autoritatea pentru Reformă Feroviară a finalizat procedura de evaluare tehnică și financiară a ofertei înaintate de operatorul feroviar CFR Călători în cadrul primei proceduri din România de licitare a unui contract de serviciu public în domeniul transportului feroviar de călători.
Compania Alstom ar trebui să livreze României, pe 25 noiembrie, primul tren dintre cele 37 rame electrice RE-IR1 din contractul semnat în 2022, iar trenul va sosi la București în perioada 2-3 decembrie 2023, după care va intra în procedurile de preluare de către ARF.
Alstom spune că va profita de orice oportunitate în ceea ce privește potențialele vânzări de active, după ce un avertisment cu privire la orientările sale financiare a șters până la 3,1 miliarde de euro din valoarea de piață a producătorului de trenuri.
Compania poloneză PESA a câștigat licitația lansată de Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) pentru livrarea a peste 60 de trenuri și mizează pe contracte de aproximativ 860 milioane euro.
Comisia Europeană a aprobat alocarea a peste 52 de milioane de euro din Fondul European de Dezvoltare Regională pentru finanțarea achiziției a 37 de trenuri electrice în România.
Pe zece secții feroviare din Ungaria trenurile nu mai circulă, după ce operatorul național MÁV-Start a suspendat serviciile, motivând numărul redus de călători și lipsa de material rulant. Pe aceste linii vor circula autobuzele companiei Volánbusz, care este parte a grupului MAV.
CFR Călători anunță, duminică, întârzieri ale trenurilor din cauza vremii. În mai multe zone, copaci doborâți pe firele de curent au întrerupt alimentarea cu energie electrică.
Geamuri ale vagoanelor de tren și uși de acces fisurate, toalete neigienizate, săli de așteptare cu păianjeni pe pereți sunt printre neregulile descoperite de ANPC în urma controalelor făcute în domeniul transportului feroviar, fiind aplicate amenzi de aproape 700.000 de lei,
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, anunță investiții masive la CFR, din bani europeni, reiterând că vor fi cumpărate ganrituri noi de tren după 20 de ani de la ultima achiziție.
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, afirmă că în ultimii 30 de ani în sectorul feroviar nu s-a investit „aproape nimic”, în acest context el anunțând că anul acesta au fost semnate contracte pentru achiziția a zeci de garnituri feroviare noi.
Cel puțin 32 de persoane au murit și peste 85 au fost rănite când un tren de pasageri care transporta peste 350 de persoane s-a ciocnit cu un tren de marfă, marți seară, cu puțin înainte de miezul nopții, în Tempi, în centrul Greciei, în apropiere de orașul Larissa, a anunțat serviciul de pompieri grec, transmite CNN.
Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) a primit oferte de la Alstom (franța) și PESA (Polonia) și pentru 20 de rame electrice de lung parcurs, valoarea estimată a contractului fiind cuprinsă între 1,2 miliarde lei și 2,3 miliarde lei, inclusiv serviciile de mentenanță și reparații necesare.
Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) spune că au fost depuse două oferte la licitația de achiziționare a 62 de rame electrice de scurt parcurs, licitație cu valoare totală de cel puțin 3,2 miliarde lei. Alstom și PESA sunt cele două companii. Pe unde ar trebui să circule trenurile?