Rishi Sunak, care a devenit marți al treilea premier britanic în 2022, după ce a fost însărcinat de către regele Charles al III-lea să formeze un guvern, i-a adus un omagiu predecesoarei sale Liz Truss, la fel ca luni seara, într-un discurs televizat, într-o scurtă alocuțiune, la sosirea la numărul 10 pe Downing Street, reședința premierilor britanici, relatează BBC News.
Liderul Partidului Laburist, în opoziție, sir Keir Starmer, i-a cerut lui Liz Truss să nu pretindă o indemnizație de până la 115.000 de lire sterline pe an la care ar avea dreptul după demisia din funcția de prim-ministru, notează BBC.
Liz Truss se confruntă cu apeluri de a refuza indemnizația de 115.000 de lire sterline pe an la care va avea dreptul ca viitor fost prim-ministru al Marii Britanii, transmite dpa.
Noul prim-ministru britanic ce îi va succeda demisionarei Liz Truss va fi desemnat până vineri, 28 octombrie, de către Partidul Conservator, a anunțat președintele Comitetului 1922, Graham Brady, responsabil cu organizarea alegerilor interne în cadrul formațiunii, relatează agențiile AFP și EFE.
Lira sterlină crește după anunțarea demisiei premierului britanic Liz Truss, semn că piețele resimt o oarecare ușurare pe fondul plecării acesteia.
Liz Truss demisionează din poziția de lider al Partidului Conservator, care îi asigură postul de prim-ministru al Marii Britanii.
Liz Truss este presată să demisioneze din funcția de premier, inclusiv de membri ai Partidului Conservator, la doar șase săptămâni de când a venit în Downing Street, transmite CNBC.
Președintele american Joe Biden a criticat planul economic inițial al premierului britanic Liz Truss ca fiind o greșeală și a spus că nu este îngrijorat de forța dolarului american.
Noul ministru de Finanțe al Marii Britanii, Jeremy Hunt, a declarat sâmbătă că unele impozite vor fi mărite, semnalând o nouă schimbare bruscă a politicii din partea premierului Liz Truss, care se luptă să-și salveze funcția pe care o deține de puțin peste o lună.
Șomajul din Marea Britanie a ajuns, în august, la 3,5%, cel mai scăzut nivel din 1974 până în prezent. Scăderea a fost determinată de o creștere record a numărului de persoane care au ieșit de pe piața muncii
Piețele bursiere și de obligațiuni din Marea Britanie au pierdut cel puțin 500 de miliarde de dolari din valoarea combinată de când Elizabeth “Liz” Truss a preluat funcția de prim-ministru, încrederea investitorilor fiind zdruncinată după reducerile masive de taxe anunțate de autorități.
Patru miniștri britanii i-au îndemnat pe colegii conservatori să o sprijine pe prim-ministrul Liz Truss, după o săptămână de dezacord deschis în cadrul partidului, relatează BBC.
Liz Truss a devenit noul premier al Regatului Unit, în urma unei întâlniri la Castelul Balmoral, cu regina Elizabetha a II-a, lcare i-a cerut să formeze un Guvern, relatează BBC New.
Liz Truss a fost aleasă în funcția de lider al conservatorilor britanici, ea urmând să fie nominalizată pentru postul de prim-ministru.
Republica Moldova ar trebui să fie "echipată conform standardelor NATO” pentru a o ajuta să se protejeze împotriva amenințării unei invazii ruse, a declarat ministrul de externe Liz Truss, scrie BBC.