Parcul este gândit să aibă putere instalată de 3 MW, cu amplasament în comuna Secu din județul Dolj, pe o suprafață de teren arabil de 12 hectare. Valoarea investiției este estimată la 2 milioane de euro plus costurile de racordare, iar durata de implementare - la cel mult 12 luni. Proiectul deține aviz tehnic de racordare (ATR).
Rusia a declarat duminică că aprobarea de către parlamentarii americani a unui sprijin suplimentar pentru Ucraina de 60,84 miliarde de dolari a arătat că Washingtonul se implică mai profund într-un război hibrid cu Rusia, care se va sfârși într-o umilință similară cu cea din Vietnam sau Afganistan, relatează Reuters.
România a exportat electricitate către Ucraina, via Republica Moldova, pe tot parcursul acestei săptămâni și continuă și astăzi, în baza acordului bilateral pentru ajutor în situații de urgență.
Ucraina intenționează să reia duminică exporturi minore de energie electrică, dar se așteaptă la importuri substanțiale de energie în perioadele de vârf, a declarat Ministerul Energiei, citat de Reuters.
Donald Trump a declarat că supraviețuirea Ucrainei este importantă pentru Statele Unite, o schimbare de ton care intervine cu câteva zile înainte ca în Camera Reprezentanților a SUA, condusă de republicani, să fie votat un pachet de ajutor pentru Kiev în valoare de 61 de miliarde de dolari, relatează Reuters.
Fostul și posibil viitorul președinte al SUA, Donald Trump, învinovățește Ucraina pentru multe dintre probleme sale politice, iar el pare să nu uite sau să ierte prea ușor, arată o analiză Politico.eu, care realizarea o analiză a rădăcinilor antipatiei miliardarului american față de Kiev, dar și față de președintele ucrainean Volodimir Zelenski.
Estonia a anunțat în martie un pachet de sprijin în valoare de circa 20 milioane euro pentru Ucraina, constând în muniție de artilerie, explozibili, puști și alte echipamente. Acesta a urmat unuia semnificativ mai mare, din februarie, de 80 milioane euro.
Comandantul forțelor armate ucrainene, Oleksandr Syrski, spune că Rusia își concentrează eforturile pentru a străpunge apărarea ucraineană de la vest de Bahmut, pentru a cuceri orașul Ceasiv Iar și pentru a crea condiții pentru a avansa în continuare spre Kramatorsk. Potrivit comandantului, rușii vor să cucerească Ceasiv Iar până la 9 Mai, când Moscova marchează cu fast Ziua Victoriei asupra nazismului.
Liderul republican Mike Johnson, amenințat de o destituire, s-a întâlnit vineri cu Donald Trump în Florida pentru a discuta o serie de probleme arzătoare din Congresul american și, în același timp, pentru a încerca să-și salveze postul de președinte al Camerei Reprezentanților, relatează AFP.
Situația pe frontul de est din Ucraina "s-a deteriorat considerabil în ultimele zile", a declarat sâmbătă comandantul armatei ucrainene, generalul Oleksandr Sîrski, remarcând o "intensificare" a ofensivei armatei ruse, care se îndreaptă în special spre orașul-cheie Ceasiv Iar, relatează AFP.
Guvernul ungar va introduce noi restricții la importurile de produse agricole ucrainene, o măsură destinată să îi protejeze pe fermieri de fluctuațiile pieței provocate de importurile ieftine din Ucraina, a declarat ministrul Agriculturii, Istvan Nagy, informează AP.
Ceapa din Ucraina a devenit unul dintre produsele vândute în România, care anterior importa din Republica Moldova.
În aprecierea unei importante publicații elvețiene, după Franța, România, și Polonia s-ar implica printre primele în războiul din Ucraina.
Uniunea Europeană a convenit în mod provizoriu să restricționeze importurile de produse agricole ucrainene care, susțin unele state membre, au destabilizat piețele agricole ale blocului comunitar, transmite Reuters.
Coaliția de guvernare din Germania va continua în acest trimestru cu o revizuire radicală a forțelor armate prin comenzi în valoare de până la 7 miliarde de euro pentru două fregate și sute de vehicule blindate de transport.
În România intră în piață miere la prețuri care sunt la jumătatea cheltuielilor de producție ale sectorului apicol local.
Compania elenă Aktor urmărește să-și extindă prezența în România prin valorificarea unor noi oportunități de piață care vor apărea în viitor, cum ar fi parteneriatele public-privat și concesiunile, a declarat președintele și directorul executiv al Aktor, Alexandros Exarchou, potrivit Rador Radio România, care citează presa elenă. Alexandros Exarchou a declarat că România este o prioritate de vârf pentru Aktor.
Premierul ucrainean, Denis Șmihal, a anunțat, în ședința de guvern de marți, adoptarea unei ordonanțe care va permite deschiderea unui nou punct de trecere a frontierei între Ucraina și România, anunță Agenția de presă Rador, care citează Agenția de presă ucraineană RBC.
Soția unui magnat ucrainean suspectat de corupție și delapidare, pe care Statele Unite încearcă de 10 ani să-l extrădeze din Austria, țară pe care i se interzice să o părăsească, fost jucător major pe nișa importurilor de gaze naturale din Rusia ale Ucrainei și apropiat al fostului președinte pro-rus Viktor Ianukovici, a preluat o firmă din România ce dezvoltă un proiect de construire a unui parc fotovoltaic, relevă date analizate de Profit.ro.
Luna august 2022 a reprezentat vârful crizei energetice generate de războiul de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei, pe piața spot a zilei următoare (PZU) de la București consemnându-se un preț mediu lunar de 2.400 lei/MWh. Pe 30 august 2022 s-a înregistrat recordul zilnic istoric pe PZU din România, cu o cotație medie de 3.600 lei/MWh. Pentru comparație, în februarie 2024, prețul mediu de pe PZU a fost de 347,07 lei/MWh.
Elon Musk a comentat pe X situația războiului din Ucraina susținând că decizia Kievului de a lansa o contraofensivă a fost greșită și afirmă că Rusia va mai înregistra importante câștiguri teitoriale. Mai mult, șeful Tesla are și câteva sfaturi pentru comandanții ucraineni privind desfășurarea tactică de trupe.
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski și familia sa au obținut un venit total de 317.000 de dolari în 2023, potrivit unei declarații de avere publicate la sfârșitul săptămânii, relatează în ediția de duminică kyivindependent.com.
Primarul Parisului, Anne Hidalgo, a declarat, în timpul unei deplasări la Kiev, că "sportivii" ruși și belaruși nu sunt "bineveniți" la Jocurile Olimpice de la Paris 2024, într-o înregistrare video publicată sâmbătă, conform lefigaro.fr.
Franța va livra Ucrainei "sute" de vehicule blindate vechi, dar "încă funcționale" și rachete Aster, ca parte a unui nou pachet de ajutor pentru Kiev în războiul său împotriva Rusiei, potrivit ministrului Apărării, Sébastien Lecornu, coinform leparisien.fr.
Președintele ucraineană Volodimir Zelenski deplânge faptul că ”am pierdut șase luni”, în contextul în care un vast program de ajutor militar destinat Ucrainei, în valoare de 60 de miliarde de dolari, este blocat în Congresul american de mai multe luni, dă asigurări că, fără această susținere, Ucraina va trebui să ”dea înapoi” în fața Rusiei și subliniază că, pentru a respinge forțele ruse, armata ucraineană are nevoie de ”armament suplimentar”, într-un interviu acordat cotidianului american The Washington Post (WP).