Uniunea Europeană va aloca 265 de milioane de euro din Fondul de coeziune pentru construirea unei noi secțiuni a autostrăzii M4, care va permite efectuarea călătoriei de la Budapesta până la granița cu România în mai puțin de două ore și 40 de minute, anunță Comisia Europeană.
Comisia Europeană a adoptat, joi, o decizie prin care impune Gazprom o serie de obligații menite să permită fluxul liber al gazelor naturale la prețuri competitive pe piețele gazelor naturale din Europa Centrală și de Est, punând capăt unei anchete inițiate în 2011.
Miniștrii de Comerț din statele membre ale Uniunii Europene au dat undă verde începerii negocierilor cu Australia și Noua Zeelandă în vederea încheierii unor acorduri comercial între cele două state și blocul comunitar.
Frauda în domeniul TVA se află de mai mulți ani pe lista de priorități a Comisiei Europene și a României, țară în vizorul Europei cu un deficit de colectare a TVA de aproximativ 37%, conform celui mai recent studiu al Comisiei Europene bazat pe rezultatele anului 2015. Suma neîncasată într-un an de România se rdică la aproximativ 7,7 miliarde de euro. În plus, eliminarea din legislația UE a unor măsuri de combatrere a fraudei la sfârșitul acestui an ar lăsa România și alte state fără un instrument eficient și ar conduce la o destabilizare și mai mare în domeniu și, implicit, la pierderi bugetare mai mari.
Propunearea de buget pentru perioada 2021-2027, prezentată miercuri de Comisia Europeană în Parlamentul European, condiționează finanțarea europeană de respectarea statului de drept. Practic, Uniunea va putea să suspende, să reducă sau să restricționeze accesul la finanțare în mod proporțional cu natura, gravitatea și amploarea deficiențelor care afectează statul de drept.
Bulgaria a solicitat din nou ca Uniunea Europeană să adopte urgent măsuri împotriva standardelor duble practicate de jucători importanți din industria alimentară, care folosesc ingrediente de calitate inferioară în produsele destinate statelor membre mai sărace. Produsele de calitate inferioară față de statele din Vest au fost identificate și în supermarketurile din România, iar Comisia Europeană susține că va adopta, într-un timp scurt, măsuri pentru a preveni vânzarea unor alimente diferite sub aceeași etichetă.
Comisia Europeană (CE) va amesteca ingrediente explozive - tăieri de fonduri europene, noi condiții de eligibilitate, creșterea contribuțiilor naționale - în proiectul pe care îl va dezvălui miercuri în vederea bugetelor post-Brexit ale Uniunii Europene (UE), relatează AFP.
Comisia Europeană a adoptat, marți, strategia comună privind Balcanii de Vest, declarându-și sprijinul material și moral pentru primirea în Uniunea Europeană a țărilor din regiune, începând cu Serbia și Muntenegru, care ar putea intra în blocul comunitar în 2025.
Consiliul UE a adoptat decizia prin care este înființată oficial armata comună a Uniunii Europene, structură ce va funcționa sub numele PESCO (Cooperare Structurată Permanentă) și în cadrul căreia vor fi desfășurate proiecte comune în domeniul apărării.
Guvernul pregătește modificări de amploare și la impozitarea microîntreprinderilor, inclusiv creșterea la 1 milion euro a plafonului sub care este aplicată impunerea pe cifra de afaceri, dar nu a consultat Comisia Europeană. România se expune astfel riscului ca Bruxellesul să constate ulterior că impozitarea a circa 80% din firme la cifra de afaceri distorsionează competiția pe piața comună sau reprezintă ajutor de stat ilegal. Bucureștiul nu a notificat Bruxellesul nici pentru plata defalcată a TVA, comisarul UE pentru Taxare transmițând avertismente prin intermediul Profit.ro.
Comisia Europeană încă așteaptă România la consultări asupra modului în care legislația privind plata defalcată a TVA respectă sau nu normele UE. În cazul în care autoritățile române nu vor face acest pas și vor introduce sistemul fără a se asigura în prealabil că nu intră în conflict cu cel european, Comisia va începe procedura de evaluare, dar atenționează că rezolvarea oricăror probleme descoperite ulterior poate fi costisitoare. „Este întotdeauna mai bine să previi decât să tratezi”, avertizează comisarul european Pierre Moscovici prin intermediul Profit.ro.
Comisia Europeană (CE) a anunțat miercuri că deblochează aproape 120 de milioane de euro cu scopul de a ajuta țările europene să apere spațiile publice din orașele lor, tot mai vizate de atacuri jihadiste ”low cost” ca cel de la Barcelona, relatează AFP.
Cadrul european de reglementare pentru piețele de capital este mult prea extins și riscă să nu mai poată fi înțeles decât de o armată de reglementatori și eurocrați, spune un profesor american de economie. Este „monstrul” pe care ASF l-a adus în casa sărăcăcioasă a pieței de capital românești.
Comisia Europeană a publicat astăzi pachetul lunar de decizii privind neîndeplinirea obligațiilor ce revin statelor UE, România fiind somată să pună în aplicare măsuri în trei sectoare de activitate, respectiv telecomunicații, mediu și mobilitate și transporturi.
Județele Arad și Mehedinți vor primi în total 66,5 de milioane de euro din Fondul de coeziune pentru proiectele de extindere și modernizare a sistemelor de alimentare cu apă și canalizare, anunță Comisia Europeană.
Comisia Europeană (CE) este pregătită să acționeze “în câteva zile” dacă Statele Unite ale Americii adoptă un proiect de lege privind introducerea de noi sancțiuni împotriva Rusiei în forma actuală, în condițiile în care documentul ar putea submina securitatea energetică a Uniunii Europene, a anunțat miercuri președintele Comisiei, Jean-Claude Juncker.
Înlocuirea în România a impozitul pe profit, cota de 16%, cu un impozit aplicat la cifra de afaceri, inițiativă prezentată în noua variantă a programului de guvernare, riscă să intre în contradicție cu reglermentările Uniunii Europene. Astfel de inițiative pentru anumite industrii în țări din Uniunea Europeană au fost considerate în trecut ca fiind în contradicție cu legile UE. Eliminarea impozitului pe profit și aplicarea unei astfel de taxe pe cifra de afaceri poate să ridice semne de întrebare în ceea ce privește conformarea cu prevederile legislației comunitare, afirmă Mihaela Mitroi, partener, liderul Departamentului de Consultanță Fiscală, PwC Europa de Sud-Est.
Proiectul gazoductului Nord Stream 2 a primit integral, de la companiile europene partenere, fondurile pe care acestea s-au angajat să le acorde în acest an, conform directorului adjunct al Gazprom, Alexander Medvedev, citat de Sputnik News.
Comisarul european Günther Oettinger a prezentat astăzi, în Parlamentul UE, draftul de buget pentru exercițiul financiar 2018. Suma pe angajamente este de 160,6 miliarde euro, în creștere cu 1,4% față de bugetul pe anul în curs, în timp ce, din punctul de vedere al creditelor de plăți, majorarea este de 8,1%, la 145,4 miliarde euro. Cele mai mari majorări au fost pentru fondurile de coeziune, inițiativa de combatere a șomajului în rândul tinerilor și polticile de securitate și migrație.
Comisia Europeană a dat startul unei noi campanii sub sloganul “Europa în regiunea mea”, prin care încurajează cetățenii UE să descopere proiectele europene din vecinătatea lor. Pe lângă un concurs de fotografii premiat cu o excursie de două persoane la Bruxelles, ediția din acest an include deschideri de proiecte cu finanțare europeană, un concurs de blogging, dar și o vânătoare de proiecte.
România și alte 12 state europene cer Comisiei Europene (CE) mai multă libertate în privința stabilirii rezervelor de capital pe care băncile sunt obligate să le păstreze pentru a putea absorbi eventualele pierderi, mutare care nu este deloc pe placul creditorilor din UE, scrie Reuters.
Comisia Europeană trimite România în fața Curții europene de Justiție pentru neîndeplinirea obligației de a revizui și adopta planul național de gestionare a deșeurilor și programul de prevenire a generării de deșeuri, în conformitate cu obiectivele UE.
Comisia Europeană (CE) a respins tranzacția de aproximativ 250 milioane de euro prin care producătorii germani de ciment HeidelbergCement și Schwenk intenționau să preia Cemex Croația, cel mai mare jucător din industria croată de profil, argumentând că achiziția ar fi afectat concurența și ar fi condus la majorarea prețurilor pe piața locală.
Președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, spune că așa-numitul proiect al Europei cu 2 viteze nu este altceva decât o variantă prin care integrarea mai profundă să continue fără a fi ținută în loc de statele care încă nu sunt pregătite.
Un oficial al Băncii Angliei afirmă că propunerile de la Bruxelles privind cerințele de capital afectează competitivitatea instituțiilor de credit și că sistemul bancar britanic ar trebui să se inspire mai degrabă din standardele de prudențialitate din SUA.