Vicepremierul Dan Barna, copreședinte al USR PLUS, a declarat marți că vor fi restructurate instituțiile care au apărut de-a lungul timpului pentru a oferi 'sinecuri', fiind "ventuze bugetare", pentru că nu au funcționalitate reală.
Negocierile PNL-USR PLUS-UDMR pentru formarea unei coaliții de guvernare se reiau sâmbătă, după ce în urmă cu o zi a fost decisă nominalizarea lui Florin Cîțu pentru postul de premier și au fost împărțite cele 18 ministere din cadrul Executivului, nouă urmând să revină PNL, șase USR PLUS și trei UDMR și după ce Ludovic Orban s-a confruntat cu nemulțumirea colegilor de partid care îl acuză că a cedat multe ministere importante. Discuțiile de sâmbătă au ca temă programul de guvernare și eventual și distribuirea posturilor de secretar de stat.
Liderul PNL Ludovic Orban a anunțat, la finalul negocierilor cu USR PLUS pentru formarea unei coaliții, că Florin Cîțu este candidatul pentru funcția de prim-ministru, președinția Camerei revine PNL, iar cea a Senatului, USR PLUS.
Liderii PNL și USR PLUS au ajuns la un acord în vederea formării viitoarei coaliții de guvernare, în baza căruia lui Florin Cîțu ar urma să îi revină funcția de prim-ministru.
Negocierile dintre PNL, USR-PLUS și UDMR pentru formarea unei majorități parlamentare și a noului Guvern au fost sistate, duminică, după numai două ore. Formațiunile politice nu au ajuns la un acord, iar Alianța USR PLUS a anunțat delegația care va participa la consultările de la Cotroceni și se pare că-l va propune premier pe Dacian Cioloș.
Prima zi de negocieri între PNL, USR-PLUS și UDMR s-a finalizat. Liderii celor trei formațiuni anunță că doresc ”o formulă de guvernare stabilă României, care să asigure cele mai bune soluții pentru ieșirea din criză”. Discuțiile vor fi reluate duminică.
Delegațiile PNL, USR PLUS și UDMR se întâlnesc oficial sâmbătă, pentru a negocia în vederea formării unei majorități parlamentare care să dea votul de învestitură asupra unui Guvern a cărui structură și componență se vor afla pe agenda discuțiilor, alături de împărțirea șefiei Camerei Deputaților și Senatului.
Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, a anunțat că urmează să facă parte din echipa USR-PLUS ce va negocia în următoarele zile formarea noului Guvern împreună cu PNL și UDMR.
Președintele UDMR Kelemen Hunor anunță, după întâlnirea de la Cotroceni, că sâmbătă vor începe discuțiile oficiale între cele trei partide – PNL, USR-PLUS și UDMR – în vederea formării unei majorități parlamentare și a guvernării comune.
Majorarea veniturilor din salarii și pensii, dar și a alocațiilor și indemnizațiilor de creștere a copiilor, reduceri de impozit pentru veniturile mici și o creștere economică puternică pentru a susține astfel de măsuri se regăsesc în programele de guvernare ale partidelor care s-au clasat pe primele trei locuri la alegerile parlamentare de duminică. Printre măsurile propuse de aceste partide mai sunt investiții în infrastructura de transport, de sănătate și educație, sprijinirea mediului de afaceri prin finanțări garantate de stat și debirocratizare, dar și reforme politice.
Președintele Klaus Iohannis a avut marți o întâlnire la Vila Lac 1 cu Ludovic Orban și mai mulți lideri ai PNL, au spus surse liberale pentru News.ro. La discuții, șeful statului le-a vorbit liberalilor despre perspectiva unei guvernări alături de USR, după alegerile parlamentare din 6 decembrie, au adăugat sursele citate.
După ce USR și PSD au propus ințial eliminarea din lege a obligației societăților comerciale de a declara la organele fiscale adaosurile comerciale și cele de comision practicate, acum legea ”adaosului comercial” va dispărea complet, prin abrogare, conform unui proiect de lege promulgat de președintele Iohannis.
Vlad Tohari, a cărui candidatură la alegerile parlamentare a fost invalidată de către USR, contestă în instanță lista de candidați pentru Diaspora a USR PLUS. Avocatul său, Dumitru Dobrev, a depus la Tribunalul București o contestație față de lista de candidaturi pentru diaspora, invocând incălcarea mai multor drepturi și faptul că a fost discriminat.
După ce USR și PSD au propus ințial eliminarea din lege a obligației societăților comerciale de a declara la organele fiscale adaosurile comerciale și cele de comision practicate, acum legea ”adaosului comercial” va dispărea complet, prin abrogare, conform unui proiect de lege adoptat marți de Parlament.
Clotilde Armand a precizat duminică pe Facebook că biroul electoral municipal a respins contestațiile PSD, iar la Sectorul 1 nu vor fi anulate alegerile și nici nu vor fi renumărate voturile. „Manipularea abjectă s-a terminat. Știu că le este greu să creadă asta dar de astăzi sunt oficial primarul Sectorului 1”, a adăugat Armand.
Partidul Social Democrat (PSD) a obținut 33,7% din voturi la alegerile locale pentru Consiliul General al Municipiului București (CGMB), în timp ce Alianța USR PLUS a obținut 33,1% din voturile exprimate, potrivit rezultatelor exit-poll-ului realizat de CURS - Avangarde.
PNL, partidul aflat la guvernare, n-a obținut decât un singur mandat de primar de sector, prin Ciprian Cucu, în sectorul 6, având șanse să mai obțină încă unul în sectorul 5 unde Cristian Băcanu (PNL) se află la egalitate cu Cristian Popescu Piedone (PPU-sl), potrivit unui siondaj Curs-Avandgarde, citat de mai multe posturi de televiziune.
Senatorul USR Florina Presadă a prezentat, duminică, o propunere legislativă care va fi depusă luni în Parlament și care are ca scop eliminarea din administrația publică a angajaților care au condamnări penale definitive, chiar dacă au pedepse cu suspendare.
Controversata lege, recent votată în Camera Deputaților, care limitează numărul de companii de pe piața distribuției de carburanți, a fost atacată vineri de USR la Curtea Constituțională. Totodată, în aceeași zi, Asociația Distribuitorilor de Produse Petroliere (ADPP) a cerut, printr-o adresă, președintelui Klaus Iohannis să nu promulge respectivul act normativ, solicitând, în acest sens și o audiență pentru susținerea și argumentarea punctului său de vedere.
După ce USR și PSD au propus ințial eliminarea din lege a obligației societăților comerciale de a declara la organele fiscale adaosurile comerciale și cele de comision practicate, acum legea ”adaosului comercial” ar urma să dispară complet, prin abrogare.
PNL, USR și PLUS vor susține candidați comuni în Capitală, la alegerile locale.
Firmele, microîntreprinderile sau persoanele fizice autorizate își vor putea deduce din impozitul pe profit sau pe venit, după caz, contravaloarea caselor de marcat achiziționate și puse în funcțiune, conform unui proiect de lege promulgat de șeful statului.
Obligația societăților comerciale de a declara la organele fiscale adaosurile comerciale și cele de comision practicate ar urma să fie eliminată, conform unei propuneri legislative.
Legea care anulează interdicția valabilă astăzi pentru firme și persoane fizice de a fi acționar unic în mai multe societăți cu răspundere limitată sau de a se asocia cu un acționar unic într-o asemenea societate, precum și obligația ca într-o cameră să aibă sediu social maximum o singură firmă, a fost promulgată de președintele Iohannis.