Pe durata stării de urgență, vor beneficia de amânarea la plată pentru serviciile de utilități-electricitate, gaze naturale, apă, servicii telefonice și de internet, precum și de amânarea la plată a chiriei pentru imobilul cu destinație de sediu profesional, formele de exercitare a funcției de notar public, formele de exercitare a profesiei de avocat și formele de organizare a profesiei de executor judecătoresc, prevede un proiect de hotărâre care va fi discutat luni în ședința de Guvern.
Partidul Național Liberal a contestat la Curtea Constituțională cele două proiecte, adoptate rapid săptămâna trecută de Parlament și inițiate de PSD, prin care este suspendată plata ratelor la bănci și este amânata achitarea facturilor la utilități.
În acest fel, populației afectate de scăderea veniturilor în această gravă criză economică generată de pandemia de coronavirus îi este lăsat la îndemână un surplus de lichiditate, care poate fi injectat în economie, iar companiile de furnizare vor putea accesa, în mod excepțional, credite de la stat cu dobândă nulă, putând astfel anula riscurile lipsei capitalului circulant.
Confederația Patronală Concordia cere autorităților să nu cadă în capcana unor decizii populiste care pot afecta iremediabil sectoare critice ale economiei, făcând trimitere la măsurile de sprijin a firmelor în perioada pandemiei, deja adoptate sau în proiect, prin care costurile au fost transferate în alte sectoare ale economiei.
Înghețarea prețurilor la utilități, suspendarea ratelor bancare până la 6 luni, scutirea de plata contribuțiilor la buget, credite pentru firme sau o dată certă pentru rectficarea bugetară reprezintă doar o parte din măsurile cerute în avizul acordat de deputații și senatorii din comisiile de buget la examinarea Decretului Președintelui României privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României.
Contractele încheiate pentru prestarea de servicii sau pentru furnizarea de utilități ar urma să fie exprimate numai în moneda națională, dacă este vorba de firme și rezidenți din România. Astfel, serviciile de apă și canalizare, alimentarea cu energie sau gaze naturale, transportul public, dar și telefonia fixă sau mobilă, intemetul, televiziunea prin cablu sau digitală și altele asemănătoare ar urma să nu mai fie calculate și facturate decât în lei. Prevederile ar urma să fie aplicate și în cazul vânzărilor de bunuri și prestări de servicii între rezidenți.
Aproape 7% dintre gospodăriile din Uniunea Europeană nu au putut în 2018 să-și plătească la timp facturile la utilități (căldură, electricitate, gaze naturale, apă etc.), din cauza dificultăților financiare, iar cel mai ridicat procentaj se află în Grecia, Bulgaria, Croația și România, arată datele publicate luni de Oficiul European de Statistică (Eurostat).
Construcțiile vor putea fi predate beneficiarilor doar după recepția lucrărilor și după racordarea definitivă la rețelele de utilități publice, în baza unei noi legi, promulgate de președintele Klaus Iohannis. Același act normativ permite investitorilor să obțină online avizele și autorizațiile de construire.
Compania Națională Aeroporturi București a primit trei oferte pentru furnizarea de servicii de exploatare, întreținere, gestionare energii și utilități la Aeroportul Internațional Henri Coandă, valoarea contractului fiind estimată la 31,1 milioane de euro, fără TVA, pentru 5 ani.
Guvernul susține adoptarea inițiativei legislative prin care construcțiile vor putea fi predate beneficiarilor doar după recepția lucrărilor de către primărie și după racordarea definitivă la rețelele de utilități publice. Parlamentarii au eșuat recent într-un demers legislativ similar, în urma reacțiilor apărute pe Profit.ro.
Obținerea autorizației de construire urmează a fi condiționată de realizarea rețelelor edilitare (apă, canalizare, gaze, electricitate) și a drumurilor „la strat de uzură“, obligație care, spun investitorii imobiliari, ar bloca marile proiecte.
Construcțiile vor putea fi predate beneficiarilor doar după recepția lucrărilor de către primărie și după racordarea definitivă la rețelele de utilități publice dacă un nou proiect de modificare a Legii privind calitatea în construcții va fi adoptat. Parlamentarii au eșuat de curând într-un demers legislativ similar, în urma reacțiilor apărute pe Profit.ro.
Banii încasați de dezvoltatorii imobiliari pentru locuințele date în folosință înainte de recepția lucrărilor sau fără a fi legate la rețelele de utilități ar fi urmat să fie confiscați de stat, conform modificărilor pregătite la Legea privind calitatea în construcții, anunțate de Profit.ro. După ce experții au declarat pentru Profit.ro că practicile pe care această măsură vrea să le împiedice sunt o reacție la birocrație și ar putea favoriza dezvoltatorii străini, Parlamentul, prin votul final al Camerei Deputaților, a renunțat miercuri definitiv la o astfel de prevedere.
Banii încasați de dezvoltatorii imobiliari pentru locuințele date în folosință înainte de recepția lucrărilor sau fără a fi legate la rețelele de utilități ar fi urmat să fie confiscați de stat, conform modificărilor pregătite la Legea privind calitatea în construcții, anunțate de Profit.ro. După ce experții au declarat pentru Profit.ro că practicile pe care această măsură vrea să le împiedice sunt o reacție la birocrație și ar putea favoriza dezvoltatorii străini, senatorii au renunțat miercuri la o astfel de prevedere.
Banii încasați de dezvoltatorii imobiliari pentru locuințele date în folosință înainte de recepția lucrărilor sau fără a fi legate la rețelele de utilități ar fi urmat să fie confiscați de stat, conform modificărilor pregătite la Legea privind calitatea în construcții, anunțate de Profit.ro. După ce experții au declarat pentru Profit.ro că practicile pe care această măsură vrea să le împiedice sunt o reacție la birocrație și ar putea favoriza dezvoltatorii străini, senatorii din comisia de specialitate au renunțat la o astfel de prevedere.
Anul 2018 a fost unul prielnic pentru tranzacții în domeniul energiei, în ciuda turbulențelor geopolitice și a incertitudinilor din sfera reglementării. Conform unui studiu EY, valul de tranzacții din al treilea trimestru din 2018 a generat o creștere record a valorii cumulate a tranzacțiilor din energie și utilități de la nivel global. Nivelul atins este de 241,8 miliarde USD, conform raportului EY Power transactions and trends: Q3 2018 (PTT) – Tranzacții și tendințe în domeniul energiei: T3 2018
Banii încasați de dezvoltatorii imobiliari pentru locuințele date în folosință înainte de recepția lucrărilor sau fără a fi legate la rețelele de utilități vor fi confiscați de stat, conform modificărilor pregătite pentru Legea privind calitatea în construcții, anunțate recent de Profit.ro. Experții spun însă că practicile pe care această măsură vrea să le împiedice sunt o reacție la birocrație și avertizează că ar putea favoriza dezvoltatorii străini.
Primăria Capitalei a elaborat, în urma semnalelor primite din teritoriu, un proiect de Regulament privind procedura de autorizare concomitentă a clădirilor, a branșamentelor și a racordurilor la utilități, care ar urma să fie aplicat locuințelor unifamiliale cu cel mult 2 etaje din București, în scopul reducerii birocrației.
Valul de tranzacții cu gaze și energii regenerabile din al treilea trimestru al anului 2018 a generat, la nivel global, o creștere record a valorii cumulate a tranzacțiilor din energie și utilități, atingând 241,8 miliarde de dolari, conform unui raport al firmei de consultanță EY.
Ponderea românilor care nu-și pot plăti chiria și facturile la timp sau care nu pot face față unor cheltuieli neașteptate a scăzut la sub 20% din totalul populației în 2017, consemnând cel mai mare declin la nivelul Uniunii Europene. Rata populației aflată în stare de deprivare materială severă rămâne însă una dintre cele mai ridicate din UE.
Enel, cea mai mare companie de utilități din Europa, prezentă și pe piața din România, pariază pe tehnologie și mută sute de angajați și manageri către noua divizie Enel X, axată pe domenii ca mașinile electrice sau casele inteligente.
Federația Asociațiilor Companiilor de Utilități din Energie (ACUE) a anunțat joi că, anul trecut, companiile membre, care activează în domeniul transportului, distribuției și furnizării energiei electrice și distribuției și furnizării gazelor naturale, au investit, în total, aproximativ 500 milioane de euro, iar avariile din rețele nu vor duce la creșterea tarifelor de distribuție.
Modificarea ar duce, potrivit distribuitorilor, la înjumătățirea timpului actual extrem de mare de racordare la rețele a imobilelor nou construite, estimat la 261 de zile și asta în condițiile ideale (rareori sau niciodată regăsite în practică) în care toate actele necesare ar fi eliberate de instituțiile abilitate în termenele maxime prevăzute de legislație.
Ministerul Finanțelor are în vedere o revizuire peste doi ani a programului Prima Casă, astfel încât să fie schimbate și condițiile pe care trebuie să îndeplinească locuințele care intră în program.