Unul dintre cele mai populare pickup-uri din lume, Ford Ranger, are o nouă generație, prezentată oficial de constructorul american, cu motoare puternice diesel. Modelul va avea și o versiune VW, dezvoltată pe aceeași platformă.
Nissan a prezentat la New York, în premieră mondială, o nouă generație a modelului sportiv Z, una care deocamdată nu este pregătită să ajungă la clienții din Europa.
Grupul Renault a anunțat că, de la 1 mai, divizia de automobile sport Renault Sport Cars, specializată în dezvoltarea de automobile sportive, se transformă în Alpine Cars.
Audi începe miercuri prima campanie de rechemare, dintr-un lung șir de opt astfel de campanii dedicate motoarelor V6 și V8 TDI, ca urmare a aprobării KBA, autoritatea pentru transport a Germaniei.
Procurorii germani din Munchen au aplicat o amendă administrativă de 800 de milioane de euro companiei Audi AG, pentru „încălcări de la cerințele legislative”, iar compania a acceptat amenda, precizând că „își asumă responsabilitate”.
Audi a anunțat că propriile investigații privind motoarele V6 și V8 TDI s-au finalizat și nu au fost descoperite nereguli la a treia generație a acestor motoare.