Danemarca renunță definitiv la vaccinul AstraZeneca împotriva COVID-19 din cauza efectelor secundare "rare", dar "grave", au anunțat miercuri autoritățile sale sanitare, în urma acestei decizii țara scandinavă devenind prima din Europa care nu va mai utiliza acest ser, relatează AFP și DPA.
Germanii cu vârste sub 60 de ani imunizați anti-Covid cu o doză de ser dezvoltat de Oxford și AstraZeneca vor primi a doua doză dintr-un alt vaccin, au decis autoritățile sanitare, potrivit The Guardian.
Oricine dorește să se vaccineze cu serul produs de AstraZeneca o poate face chiar dacă are sau nu programare.
Autoritățile din Coreea de Sud au anunțat că vor relua administrarea vaccinului anticoronavirus produs de compania farmaceutică anglo-suedeză AstraZeneca pentru persoanele de peste 30 de ani, după ce au suspendat inoculările cu acest ser pe fondul îngrijorărilor referitoare la apariția unor cazuri grave de tromboză, transmite EFE.
Francezii cu vârste mai mici de 55 de ani care au primit o primă doză a vaccinului dezvoltat de compania AstraZeneca împotriva maladiei COVID-19 ar trebui să facă doza de rapel cu un alt vaccin, a declarat vineri ministrul francez al Sănătății, Olivier Veran.
Australia și Filipine au decis să limiteze utilizarea vaccinului pentru Covid-19 al AstraZeneca, în timp ce Africa Union a renunțat la planurile de a cumpăra acest vaccin, dând noi lovituri speranțelor companiei de a-l livra la nivel global, transmite Reuters.
Coordonatorul campaniei de vaccinare anti-COVID, medicul Valeriu Gheoghiță a anunțat joi că se continuă imunizarea cu vaccinul AstraZeneca pentru toate grupele de vârstă.
Agenția Europeană a Medicamentului (EMA) a confirmat oficial, miercuri, existența unei posibile legături între vaccinul împotriva Covid-19 al AstraZeneca și cazurile de tromboze observate după administrarea acestuia.
207.000 de români și-au anulat programarea făcută pentru vaccinarea cu serul AstraZeneca, iar dintre cei care au confirmat programarea 99.000 nu s-au prezentat, după ce au apărut informații legate de tromboze asociate acestui vaccin, a declarat marți coordonatorul campaniei de vaccinare, Valeriu Gheorghiță.
Un reprezentant al Agenției Europene pentru Medicamente (EMA) a confirmat existența unei "legături" între vaccinul AstraZeneca și cazurile de tromboze observate după administrarea acestui ser, într-un interviu acordat cotidianului italian Il Messaggero, publicat marți, informează AFP.
Comisia pentru vaccinare din germania, cunoscuită sub numele de STIKO, a recomandat utilizarea vaccinului împotriva Covid-19 al AstraZeneca doar la persoane cu vârste de cel puțin 60 de ani, în urma unor noi informații privind efectele secundate tromboembolice la creier, transmite Reuters.
Numele vaccinului împotriva covid-19 AstraZeneca-Oxford a fost schimbat și este de-acum ”Vaxzevria”, la solicitarea laboratorului farmaceutic suedezo-britanic, o modificare aprobată de către Agenția Euroepană a Medicamentului (EMA), însă vacinul însuși rămâne neschimbat, relatează AFP.
AstraZeneca susține, după ce a fost pusă problema „informațiilor depășite” cu privire la studiul clinic desfășurat în SUA, că vaccinul său anti-Covid are o eficacitate de 76%, potrivit NBC.
Uniunea Europeană a anunțat condiții suplimentare pentru exporturile de vaccinuri, în contextul îngrijorărilor legate de livrarea cu întârziere a dozelor promise de companiile farmaceutice.
Aproximativ 29 de milioane de doze de vaccin AstraZeneca contra Covid-19 au fost descoperite în weekend la o unitate de producție din Italia, a declarat un oficial francez, citat de Reuters. Stocul este unul enorm, dacă ținem cont că AstraZeneca a predat UE doar 16,6 milioane de doze de vaccin.
Laboratorul suedezo-britanic AstraZeneca a folosit date ”depășite” în teste clinice în Statele Unite ale vaccinului împotriva covid-19 AstraZeneca-Oxford, potrivit Institutului Național american al Alergiilor și Bolilor Infecțioase (NIAID), date care au condus la o estimare incompletă a eficienței vaccinului, relatează AFP.
Laboratorul suedezo-britanic AstraZeneca anunță că vaccinul AstraZeneca-Oxford are o eficiență de 79% împotriva covid-19 și că nu crește riscul formării unor cheaguri de sânge (tromboză), arată un studiu clinic efectuat în Statele Unite, relatează AFP.
Uniunea Europeană refuză să aprobe o cerere a Marii Britani de a-i livra vaccinuri împotriva covid-19 AstraZeneca-Oxford produse la o instalație în Olanda, dezvăluie un oficial european, relatează Reuters.
Președinta Comisiei Europene Ursula von der Leyen a amenințat, sâmbătă, că blochează exporturile vaccinului AstraZeneca dacă Uniunea Europeană nu-și primește livrările înaintea altor țări, potrivit Le Figaro.
Țări din Uniunea Europeană au decis reluarea imunizării populației împotriva coronavirusului cu vaccinul AstraZeneca-Oxford, ca urmare a anunțului Agenției Europene a Medicamentului (EMA), care a precizat că beneficiile sunt mai mari decât riscurile și a apreciat că serul este “sigur și eficient”.
AstraZeneca este un vaccin sigur, beneficiile sale depășind riscurile, este mesajul transmis în această seară, după o analiză, de președintele Agenției Europene a Medicamentului, în contextul în care 15 state, inclusiv Germania, Franța și Italia, au suspendat utilizarea acestui vaccin ca măsură de precauție, după ce au fost raportate posibile reacții adverse, cum ar fi tulburări de sângerare și cheaguri de sânge.
Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a afirmat că imunizările cu vaccinul împotriva Covid-19 realizat de AstraZeneca și Universitatea Oxford trebuie să continue, în timp ce organizația efectuează o evaluare a siguranței acestuia, transmite CNBC.
Ministerul Sănătății din Spania a informat miercuri despre decesul unei persoane cu ictus ischemic care a fost vaccinată cu AstraZeneca în ultimele 16 zile și despre un alt caz de tromboză la o persoană care a fost vaccinată în același interval de timp, relatează EFE, care adaugă că Spania înregistrează deja trei cazuri privind suspiciuni de reacții adverse la acest vaccin.
Lituania a urmat exemplul altor țări, suspendând la rândul său administrarea vaccinului produs de AstraZeneca, în timp ce acesta a fost verificat de Agenția Europeană a Medicamentului (EMA), relatează AFP.
Letonia a suspendat temporar utilizarea vaccinului AstraZeneca împotriva COVID-19, au anunțat autoritățile sanitare de la Riga, în conformitate cu decizia luată în aceeași zi de alte șase țări membre ale Uniunii Europene, notează AFP.