Vânzările Jumbo în România au crescut cu peste 70% în primele patru luni ale anului, după ce în aprilie s-au triplat comparativ cu aceeași lună din 2020. România a fost de departe cea mai performantă piață pentru retailerul elen de jucării, care însă a avut toate magazinele din Grecia închise până luna trecută.
Cumpărătorii din întreaga lume ar urma să își majoreze cu 20% achizițiile făcute online în 2021, potrivit unui studiu publicat de Adobe, ceea ce ar urma să pună și mai multă presiune pe lanțurile de aprovizionare, care și așa se chinuie să facă față creșterii explozive a cererii, transmite Reuters.
Retailerul grec Jumbo, care are în România o ancoră puternică a vânzărilor inclusiv în perioada de pandemie, se pregătește să își completeze portofoliul ofertat la vânzare cu noi produse, precum alimente pentru animale de companie și biciclete, luând însă în calcul și faptul că, în această vară, anumite produse vor lipsi temporar de pe raft, din cauza întârzierilor în expedierea de marfă din China.
Vânzările Jumbo în România au crescut cu circa 13% anul trecut, România fiind singura piață cu o evoluție pozitivă pentru grup, în pofida pandemiei. Retailerul grec de jucării și decorațiuni va deschide un nou hipermarket în România până la finele anului, la Craiova și are în plan să se extindă și în Moldova, cu noi magazine în Iași.
Accelerat de pandemie, sectorul de e-commerce din România a fost estimat la 5,6 miliarde de euro în 2020, cu 30% mai mult decât în 2019, relevă date publicate de GpeC și ARMO (Asociația Română a Magazinelor Online). Potrivit Ralucăi Radu, country manager Answear.ro, sectorul de e-commerce va crește cu cel puțin 30% și in acest an.
Cei mai importanți acționari ai Allegro, cea mai mare platformă de e-commerce din Polonia, vor să atragă 4,9 miliarde de zloți polonezi (1,3 miliarde de euro) din vânzarea de acțiuni ale companiei.
Antifrauda desfășoară operațiunea "Mercur", cea mai amplă acțiune de verificare a veniturilor nedeclarate obținute din comerțul electronic nefiscalizat, ANAF monitorizează vânzările online, însă persoanele fizice care vând ceva ocazional nu trebuie să își facă griji.
Sectorul rezidențial din Scoția atrage tot mai mulți investitori străini, inclusiv din România, în contextul în care pandemia a crescut interesul pentru vânzările online, susține platforma de licitații online Online Property Auctions Scotland.
Fashion Days, cel mai mare retailer online de modă din România, parte a grupului eMAG, se pregătește să atace, împreună cu eMAG Fashion, poziția din România a grupurilor străine Inditex (Zara) și H&M, conform datelor transmise Profit.ro.
Jumbo pregătește lansarea unui magazin online pentru România în acest an, mai târziu decât plănuia inițial, în contextul în care activitatea retailerului elen de jucării și decorațiuni a fost dată peste cap de pandemie.
Producătorul de automobile sport Porsche și-a extins canalul de vânzări online în alte opt țări din Europa, după ce site-ul din Germania, lansat în 2019, s-a dovedit a fi unul de succes.
Alimentele, produsele pentru sport și fitness, jucăriile, cărțile, bijuteriile și cele pentru casă sunt categoriile care au înregistrat, anul acesta, cele mai mari creșteri ale vânzărilor în mediul online, la nivel mondial.
Producătorul de mobilă și decorațiuni Mobexpert, controlat de omul de afaceri Dan Șucu, a obținut vânzări cu 75% mai mari pe canalele digitale de Black Friday în acest an comparativ cu anul trecut. Românii au comandat online scaune, canapele și covoare, dar și globuri și alte ornamente pentru Crăciun.
Cumpărăturile online de Black Friday din Statele Unite au crescut cu aproape 22%, la un nivel record de 9 miliarde de dolari, potrivit datelor Adobe Analytics. În schimb, traficul în magazine a scăzut cu 52,1%, cumpărătorii preferând să facă achiziții de acasă, pentru a se proteja de noul coronavirus, relatează CNBC, citat de News.ro.
Levi Strauss a raportat marți profit și venituri trimestriale peste așteptările analiștilor, pe fondul creșterii vânzărilor online în timpul pandemiei de Covid-19, informație care a dus la creșterea acțiunilor companiei cu 13% după închiderea oficială a bursei de pe Wall Street, transmite Reuters.
Vânzările online sunt estimate să ajungă la 6,5 trilioane dolari până în 2023, arată un raport al companiei de logistică și curierat UPS, care precizează că totuși multe companii sunt reticente să desfășoare activități de export din cauza procesului complex de transport transfrontalier.
Cele două luni de izolare socială și restricții de circulație au stimulat anumite activități desfășurate de români, atât din punct de vedere al nevoii de a compensa lipsa de mișcare și preocupare, cât și ca soluție pentru lungile ore ale zilei.
Volkswagen a decis să implementeze un nou model de vânzări, începând cu introducerea în ofertă a noului vehicul, complet electric, ID.3. Procesul de vânzare va putea fi alternat, online și offline, în orice moment.
Skoda România se înscrie în rândul companiilor auto de pe piața locală care deschid posibilitatea achizițiilor de automobile online. Modelele disponibile sunt doar cele existente pe stoc, iar sistemul oferă doar o rezervare, finalizarea achiziției urmând a fi făcută la dealer.
Vânzările Libris.ro, cea mai mare librărie online din România, au crescut cu 30% în perioada 16 martie-16 aprilie, comparativ cu perioada similară din 2019, pe fondul decretării stării de urgență și recomandărilor de distanțare socială.
Grupul Renault a anunțat că își extinde serviciile pe platformele de vânzări online, cu posibilitatea să achite mașina integral online și cu serviciul de livrare la domiciliu, o facilitate nou pentru piața din România.
Ford plănuiește să-și reducă rețeaua de dealeri din Europa, pentru a reuși să reducă nivelul costurilor la un prag care să asigure profitabilitatea companiei. În același timp își va lansa propriul sistem de vânzări online pentru a răspunde dorințelor clienților.
Amazon a anunțat vânzări record aferente ultimului trimestru din 2019, rezultatele depășind estimările companiei și ale analiștilor. Gigantul din domeniul comerțului electronic a deschis ședința de vineri cu o capitalizare de peste 1 trilion de dolari, depășind acest prag pentru prima dată din vara anului trecut.
Vânzările pe piața românească ale retailerului grec de jucării și decorațiuni Jumbo au crescut cu peste 20% în perioada iulie-decembrie, România având cea mai importantă creștere la nivel de grup.
Vânzările online din Statele Unite au atins un nivel record, fiind mai mari decât cele ale magazinelor tradiționale, în sezonul cumpărăturilor de iarnă, chiar dacă acesta a fost cel mai scurt sezon de iarnă din ultimii șase ani, potrivit unui raport realizat de Mastercard, transmite Reuters