Vânzările Carrefour în România au continuat să crească și au depășit 1,3 miliarde de euro în prima jumătate a anului, în pofida “unei inflații alimentare record” în Europa, care dă, însă, semne de încetinire.
Creșterea livrărilor de automobile din prima jumătate a anului, pe cele mai mari piețe ale lumii ar putea să nu se mențină în a doua parte a anului, din cauza scăderii cererii, chiar dacă efectele crizei de semiconductori s-au redus substanțial.
Reprezentanți ai Apple s-au întâlnit în mai anul trecut cu autoritățile române, discuțiile abordând și tema posibilei lansări pe plan local a unui Centru de cercetare - dezvoltare, după modelul celor din Marea Britanie, Germania, Israel și Franța.
Mazda anunță o creștere a vânzărilor de 9% pe piața din România și o schimbare a preferințelor publicului pentru modelele din gamă.
Marca franceză Renault a reușit să profite de ieșirea din criza de semiconductori și de lansările noilor modele, majoritatea SUV-uri care au readus marca pe primele locuri în vânzări, în Franța și Europa.
Retailerul grec de jucării Jumbo și-a majorat vânzările în România în primul semestru, cele 16 hipermarketuri deținute pe plan local înregistrând o creștere de două cifre. Jumbo a lansat recent magazinul online e-jumbo.ro, anunțat încă dinaintea pandemiei, iar până la finele anului va mai deschide un magazin fizic, în nord-estul țării.
Piața auto din România s-a majorat în luna iunie cu 15,25%, continuând tendința de creștere din ultimii doi ani. Segmentul de autoturisme a crescut cu aproape 20%, ajungând la unul dintre cele mai mari niveluri din ultimii ani.
Europa înregistrează vânzări masive de automobile electrice, România fiind printre țările cu vânzări cel puțin duble față de anul trecut. Piața de mașini electrice a ajuns la o cotă record, în luna mai.
NIS Petrol SRL, compania care operează benzinăriile Gazprom din România, și-a redus în 2022 cota de piață și și-a majorat pierderile în pofida faptului că a înregistrat o cifră de afaceri în creștere și nu și-a diminuat numărul de stații.
2022 a fost un an plin de recorduri pentru companiile care dețin rafinării și benzinării în România, acestea profitând din plin de explozia prețurilor la produsele energetice, dar și de consecințele politicilor economice ale statelor europene în urma declanșării războiului din Ucraina.
În timp ce concurenții săi de la OMV Petrom, Lukoil sau Rompetrol au profitat de explozia prețurilor la energie și de implicațiile pe piață ale războiului din Ucraina, grupul maghiar MOL a realizat în 2022 cel mai redus profit din ultimii 6 ani în pofida creșterii cifrei de afaceri la un nivel record, cu 18% peste cea din anul precedent.
Directorul general al Poștei a anunțat că proiectul cu Auchan prin care s-a încercat transformarea oficiilor poștale în magazine de proximitate „nu a fost ce trebuie” și a fost închis. Coordonatorul acestui proiect, Alexandru Brătianu, fiul lui Matei Brătianu, fostul lider al sindicatului lucrătorilor poștali, a rămas însă în echipa de conducere a companiei.
Înmatriculările de automobile din Europa au continuat să crească și în luna aprilie, cu un procent de aproape 20% față de anul trecut, într-un efort de recuperare a pierderilor cauzate de criza de semiconductori și, anterior, de pandemie. România este pentru prima dată sub media europenă, la înmatriculări, inclusiv la cele electrice.
Grupul maghiar MOL a înregistrat în primul trimestru al acestui an un volum record de vânzări de carburanți în benzinăriile din România pentru această perioadă a anului, cu aproximativ 1,75% superior recordului istoric precedent, înregistrat în primul trimestru al anului 2021, în pofida reducerii numărului de stații de la 255 la 250, potrivit datelor consultate de Profit.ro.
Vânzările Carrefour în România au crescut cu două cifre în primul trimestru, continuând trendul pozitiv din ultima parte a anului trecut. Retailerul francez, care a semnat preluarea hipermarketurilor cora România, a deschis un singur magazin pe piața locală în intervalul analizat.
Marca Renault a cunoscut un puternic reviriment pe piața din România, în 2023, pe fondul ieșirii din criza de semiconductori, fiind înregistrate un număr foarte mare de înmatriculări, care au urcat marca franceză pe primul loc între mărcile de import.
OMV Petrom anunță că va accelera operațiunea de amenajare în benzinării de magazine Auchan, astfel încât să finalizeze extinderea rețelei MyAuchan în toate cele 400 de stații de alimentare marca Petrom până la sfârșitul anului.
Vânzările Carrefour în România au crescut cu două cifre în primul trimestru, continuând trendul pozitiv din ultima parte a anului trecut. Retailerul francez, care, potrivit surselor Profit.ro, se pregătește să semneze preluarea hipermarketurilor cora România, a deschis un singur magazin pe piața locală în intervalul analizat.
Înmatriculările de autoturisme din Uniunea Europeană au înregistrat o creștere mare, cu aproape o treime peste cele din anul anterior, în luna martie, depășind din nou un milion de unități înmatriculate într-o singură lună. Toți constructorii și-au majorat vânzările, inclusiv grupul Renault, din care face parte Dacia.
Retailerul britanic de bricolaj Kingfisher, proprietarul Brico Dépôt, a închis două magazine din România, în Timișoara și Oradea, relocând toată activitatea în celelalte două magazine rămase în cele 2 orașe, a anunțat compania.
Înmatriculările de autoturisme din Europa încep să accelereze pe măsură ce companiile produc tot mai multe mașini și le livrează în baza comenzilor foarte mari rămase neonorate din 2022. România își menține ritmul crescător al înmatriculărilor, chiar și fără Programul Rabla, care va începe abia luna aceasta. La capitolul mărci, Dacia are creșteri substanțiale, mult peste media pieței, dar cota de piață s-a diminuat în raport cu competitorii săi.
Retailerul francez Carrefour a anunțat, la Paris, lansarea unui nou concept de magazin, denumit Potager City, în care la vânzare vor fi ofertate predominant fructe și legume.
Sphera Franchise Group, holdingul care detine compania ce administreaza in sistem de franciza brandul KFC pe plan local, isi extinde reteaua de restaurante si marcheaza o premiera, inaugurand primele unitati in cadrul unor benzinarii, printr-un parteneriat cu Rompetrol.
Luna ianuarie a adus o creștere de peste 10 procente a pieței auto din Uniunea Europeană, însă analiza ACEA susține că acest lucru s-a datorat în special bazei reduse de comparație, din 2022, când s-a înregistrat cea mai slabă lună ianuarie din istoria înregistrărilor. Marca Dacia a reușit o nouă performanță, cu vânzări peste cele ale marilor mărci din UE.
România ocupă a doua poziție ca evoluție a cifrei de afaceri pe plan european pentru Carrefour, cu o creștere de 9% în termeni comparabili (LFL).