Ambii erau administratori ai Electrica SA în momentul declanșării unui conflict între CA-ul companiei și principalul acționar, Ministerul Energiei, deținător a peste 48% din acțiuni, minister condus atunci de Andrei Gerea și printre ai cărui secretari de stat se număra Bogdan Badea, a cărui demisie din minister a fost aprobată de premierul Cioloș concomitent cu numirea lui Bușu.
Ea a deținut poziția de consilier personal la cabinetul fostului ministru delegat pentru Energie, Răzvan Nicolescu, iar ulterior pe cea de șef al serviciului Administrare la Direcția Generală Privatizare și Administrare a Participațiilor Statului din Ministerul Energiei.
Există riscul ca apa caldă și căldura să fie oprite în București în interval de circa o săptămână, atât din cauza lipsei de bani de la nivelul RADET, cât și a posibilei întreruperi de către Romgaz a furnizării de gaze către ELCEN.
Majorarea a survenit în condițiile în care compania și-a revizuit în creștere rezultatul net obținut în primele 9 luni din 2014, cu aproape 11%, de la 303,36 la 336,4 milioane lei, ca urmare a reconsiderării momentului recunoașterii în bilanț a obligațiilor de plată a taxei de stâlp.