Premierul român Marcel Ciolacu l-a primit miercuri pe premierul ungar Viktor Orbán la un prânz privat care a avut loc la București, transmite Bertalan Havasi, șeful biroului de presă al prim-ministrului Ungariei, pentru agenția ungară de presă MTI, conform hirado.hu.
Vin vremuri în care națiunile slabe vor pieri, iar cele puternice vor rămâne, așa că, în fiecare zi, trebuie să ne consolidăm propriile linii de apărare și organele noastre de ordine publică, a declarat, la Budapesta, premierul Viktor Orbán, la ceremonia de depunere a jurământului a noilor ofițeri de la Facultatea de Științe Polițienești a Universității de Administrație Publică din Ungaria (NKE), informează MTI.
Premierul ungar Viktor Orban a acuzat Comisia Europeană că a adus UE în "pragul falimentului" și caută acum fonduri noi pentru a susține nu doar ajutorul financiar pentru Ucraina, ci și "creșterea salariilor birocraților de la Bruxelles", reacția sa venind în urma cererii Comisiei Europene ca statele UE să-și suplimenteze contribuțiile la bugetul comunitar, relatează agențiile EFE și MTI.
Peter Buda, profesor la o universitate din Budapesta și fost ofițer de informații, a declarat într-un podcast că miza premierului Viktor Orban este schimbarea granițelor și obținerea de noi teritorii pentru Ungaria. În acest scop, Orban susține Rusia și mizează pe faptul că Moscova va instaura o nouă ordine politică în Europa, ordine care să permită retrasarea granițelor.
Secretarul de stat german pentru afaceri europene, Anna Lührmann, și-a exprimat „îndoielile" cu privire la capacitatea Ungariei de a deține președinția Consiliului UE în a doua jumătate a anului 2024, reluând astfel îngrijorările exprimate de către marile grupuri politice din Parlamentul European, transmite AFP.
Partidul ungar de opoziție Coaliția Democratică (DK) a lansat o campanie națională de afișaj cu textul "Viktor Orbán crește prețurile, Klára Dobrev va crește salariul tău", a anunțat duminică Balázs Barkóczi, purtătorul de cuvânt al DK și deputat al partidului, în cadrul unei conferințe de presă online, relatează MTI.
Dat fiind faptul că Guvernul ungar consideră de obicei drept o ingerință în treburile interne dacă într-o altă țară este amintită deteriorarea statului de drept în Ungaria, ambasadorul SUA la Budapesta, David Pressman, a semnalat că Viktor Orbán tocmai s-a amestecat în treburile interne ale Statelor Unite, scrie publicația maghiară NÉPSZAVA, citată de Rador.
Președintele francez Emmanuel Macron îl primește luni seară la Paris pe premierul Ungariei, Viktor Orban, pentru a-i vorbi despre importanța "unității țărilor europene" în fața agresiunii ruse din Ucraina, dar și despre "valorile europene" și statul de drept, în condițiile în care interlocutorului său face adesea notă disonantă în UE în legătură cu aceste teme, relatează AFP.
Ungaria ar putea fi nevoită să regândească în viitor relația confortabilă cu Rusia din cauza realităților geopolitice în schimbare în urma invaziei Moscovei în Ucraina, a declarat premierul Viktor Orban, relatează Bloomberg.
Economia ungară trebuie să asigure locuri de muncă în primul rând pentru unguri "și abia după aceea pentru toți ceilalți", a afirmat premierul ungar Viktor Orban într-o conferință desfășurată la Budapesta, transmite MTI.
O ciocnire politică între Viktor Orban, care conduce Ungaria din 2010, și șeful băncii centrale, Gyorgy Matolcsy, fostul său ministru al economiei, a ieșit în evidență când guvernatorul a criticat pe față modul în care premierul a gestionat criza inflației, relatează Reuters.
Sosirea președintelui Ucrainei Volodomir Zelenski la fotografia de grup a celor 27 de lideri europeni a fost întâmpinată cu aplauze de către 25 dintre aceștia. Singurii oficiali care nu au aplaudat au fost Viktor Orbán, premierul Ungariei și președintele Klaus Iohannis, a remarcat Euronews.
Luna trecută, când s-a aflat că executivul european urma să blocheze fondurile acordate în cadrul programului de schimb de studenți Erasmus+ și al programului de cercetare Horizon Europe pentru 21 de universități administrate de fonduri publice legate de Fidesz, panica miniștrilor ungari a devenit palpabilă. Măsura a fost calificată drept „inacceptabilă și intolerabilă”, iar doi miniștri care reprezintă de obicei guvernul în disputa privind statul de drept au zburat imediat la Bruxelles pentru a discuta chestiunea, scrie Politico, citată de Rador.
Țările occidentale care furnizează arme și bani pentru a ajuta Ucraina în războiul său cu Rusia au „derapat” deja și au devenit participanți activi la conflict, a declarat premierul Ungariei, reluând practic retorica Kremlinului.
Ministerul de Externe din Ucraina l-a criticat aspru pe primul ministru din Ungaria, după o serie de declarații ale liderului Orban cu privire la război.
Premierul Ungariei, Viktor Orban, a afirmat, sâmbătă, la București, că România ar trebui să fie primită în Schengen ”cât mai curând”, decizia din cadrul JAI fiind ”greșită”. Orban a transmis sprijinul țării sale în această chestiune.
MET Group a fost fondat în 2007 de Benjamin Lakatos, fost director al companiei petroliere naționale a Ungariei, MOL, și, potrivit presei maghiare, un apropiat al premierului de la Budapesta, Viktor Orban.
Prim-ministrul ungar Viktor Orban a calificat sancțiunile UE împotriva Rusiei drept "un pas spre război" și și-a intensificat criticile față de o strategie de la Bruxelles pe care o consideră "periculoasă", informează France Presse.
Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) a decis că Viktor Orban nu poate fi sancționat în România pentru declarațiile rasiste de la Tușnad deoarece premierul Ungariei are imunitate jurisdicțională..
n grup de reflecție finanțat de premierul ungar iliberal Viktor Orbán este pregătit să perturbe scena de la Bruxelles atunci când se va lansa luna aceasta – provocând o reacție violentă din partea adversarilor de acasă, relatează Politico.
Premierul Viktor Orban a acuzat Bruxelles-ul că a „împușcat” viclean în Ungaria cu seria sa de sancțiuni împotriva Rusiei , descrisă de Budapesta drept o „bombă” asupra economiei, relatează bfmtv.com. Orban a mers mai departe, susținând că UE va avea soarta pe care a avut-o URSS.
La doar câteva luni după summitul de la Varșovia al partidelor naționaliste din Europa, povestea de dragoste dintre guvernele Poloniei și cel al Ungariei, care au fost suflete pereche în UE din punct de vedere ideologic pentru ani la rând, pare că s-a încheiat, scrie The Guardian.
La Budapesta, îngrijorarea este în creștere având în vedere că, din motive politice, premierul ungar, Viktor Orbán, amână ratificarea aderării Finlandei și Suediei la NATO, potrivit EUObserver, citat de Rador.
Politica de sancțiuni a Uniunii Europene împotriva Rusiei este „primitivă în execuție și catastrofală în efect”, a declarat prim-ministrul ungar Viktor Orban într-o discuție la Berlin.
Liderul radical de dreapta al Ungariei, Viktor Orban, se luptă să facă față crizei costului vieții din țară, o sarcină care a devenit mult mai dificilă din cauza cheltuielilor sale de dinaintea alegerilor și a izolării sale în cadrul Uniunii Europene, arată o analiză a publicației BNE Intellinews.