Postul de televiziune american HBO a anunțat săptămâna trecută că va lansa o gamă de vinuri care se inspiră din serialul ”Urzeala tronurilor/ Game of Thrones”, în primăvara anului 2017, informează allocine.fr.
Producătorul de vinuri premium Crama Liliac, controlat de omul de afaceri austriac Alfred Beck, a încheiat primul semestru al acestui an cu venituri de 560.000 euro, în urma unui volum de circa 110.000 sticle de vin vândute, și țintește să depășeacă primul milion de euro cifră de afaceri în 2016, a declarat pentru News.ro directorul general al companiei, Victor Ciupercă.
Compania Avincis Vinuri, deținută de Cristiana și Valeriu Stoica, a avut anul trecut pierderi nete de 378.000 de lei (85.000 de euro) de aproape șase ori mai mici decât cele raportate în anul anterior, care s-au ridicat la 2,5 milioane de lei (563.000 de euro).
Producătorul de vin Măr SRL, deținut de guvernatorul BNR Mugur Isărescu și de familia sa, a avut anul trecut un profit de aproape 360.000 de lei (peste 80.000 de euro), în scădere însă cu 25% raportat la câștigul de 483.000 de lei (108.000 de euro) anunțat pentru 2014.
Anul trecut a cincea partea din sticlele cu vin exportate la nivel mondial au fost produse în Italia, țară ale cărei exporturi de vinuri au atins valoarea record de 5,4 miliarde de euro, în creștere cu 575% în 30 de ani, arată un studiu publicat miercuri de Coldiretti, cea mai importanta organizație de agricultori din Italia, informează AFP.
Crama Liliac, o investiție de 7 milioane euro a omului de afaceri austriac Alfred Michael Beck, vrea să-și dubleze exporturile în următorii doi ani, la 30%, și să ducă vinurile premium produse la Batoș (județul Mureș) și în SUA.