Ministrul Economiei, Energiei și Mediului de afaceri, Virgil Popescu, vine cu precizări și spune că a solicitat OMV Petrom convocarea Adunării Generale Ordinare a Acționarilor în vederea revocării lui Sevil Shhaideh din calitatea de membru în Consiliul de Supraveghere argumentând că "acționariatul român al OMV Petrom nu trebuie să-și permită să mențină în asemenea poziții de decizie persoane cu abordări discutabile".
Legea prevenirii va fi reanalizată pentru a fi actualizate drepturile și obligațiile firmelor care sunt supuse activităților de control, precum și a atribuțiile autorităților care constată contravențiile și aplică sancțiunile. De asemenea, ar urma să fie eliminate situații absurde, în care Legea prevenirii protejează, de exemplu, autorități locale care nu-și îndeplinesc obligațiile față de cetățeni. Legea prevenirii trebuie să rămână doar pentru protejarea mediului de afaceri în relația cu autoritățile, a declarat pentru Profit.ro ministrul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri, Virgil-Daniel Popescu.
Ministrul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri, Virgil Popescu, a prezentat la finalul ședinței de Guvern principalele modificări care vor fi aduse OUG nr. 114/2018, între acestea fiind eliminarea plafonelor de prețuri la energie electrică și gaze și eliminarea taxei de 2% pe cifra de afaceri impusă companiilor din energie. ”Prin proiectul de modificare a OUG 114, dorim să ajungem, în 2021, la o piață liberă, la o piață care să nu mai aibă distorsiuni”, a declarat Virgil Popescu, precizând că în ședința de Guvern a fost o primă lectură a proiectului de lege pe care Guvernul își va angaja răspunderea.
Fostul operator concesionar al serviciului de distribuție gaze din Otopeni, Otto Gaz, totodată fost furnizor pentru clienții din piața reglementată, a pierdut pe 29 noiembrie, în primă instanță, procesul în care cerea suspendarea deciziei ANRE din septembrie prin care i s-au retras licențele de distribuitor și furnizor de gaze, decizie care a intrat în vigoare pe 2 decembrie.
Speranțele operatorilor din Marea Neagră, în special cele ale OMV Petrom, de a fi adoptat rapid un proiect de modificare a Legii offshore care să reducă povara fiscală și să permită luarea unei decizii favorabile de investiție anul viitor par a fi fost spulberate de noul ministru al Economiei, Energiei și Mediului de afaceri, Virgil Popescu. Acesta spune că nu va fi adoptată nicio ordonanță sau vreun proiect de lege “pentru deblocarea investițiilor din Marea Neagră” înainte de a exista un consens politic pe această temă.
În pragul recentei vizite a premierului demis Viorica Dăncilă în Statele Unite, dar și în urma anunțului făcut de ExxonMobil cu privire la intenția de a-și vinde participația la concesiunea offshore Neptun Deep, cea mai importantă din Marea Neagră, fostul Guvern a publicat pe site-ul Ministerului Energiei un proiect de modificare a Legii offshore, în care erau cuprinse majoritatea solicitărilor operatorilor din Marea Neagră, inclusiv cele privitoare la reducerea poverii fiscale. Între timp, însă, documentul a dispărut de pe pagina de internet a ministerului.
Deputatul PNL Virgil Popescu (51 de ani), propus să preia conducerea structurii-mamut pe care liberalii vor să o creeze prin recomasarea ministerelor Economiei și Energiei, a fost director al sucursalei PECO Mehedinți a Petrom înainte de preluarea fostei companii de stat de către austriecii de la OMV, iar din 2007 deține, alături de soția sa, care este asociat majoritar și administrator, o firmă ce operează în prezent ca dealer trei benzinării Petrom.
Scoaterea la licitație spre concesionare de noi proiecte de rețele locale de distribuție a gazelor este blocată în prezent din cauza faptului că nu a fost aprobată încă hotărârea de guvern cu normele de concesionare, acuză Partidul Național Liberal.