Efectul pandemiei se va vedea în anii viitori și în facturile de energie electrică, transmite Maria Mânicuță, director Tarife Rețea în cadrul Autorității de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE).
Jurnaliștii de la publicația italiană Il Messaggero scriu că România riscă să devină Brazilia Europei din cauza numărului mare de contaminări cu coronavirus.
Opt dintre cele mai populare reviste din Australia nu vor mai apărea pe piață din cauza impactului financiar al crizei coronavirusului, a anunțat marți proprietarul lor, grupul Bauer Media Australia, care a fost vândut recent unui fond de investiții privat, informează AFP.
În 2020 nu vor exista tratamente și vaccinuri eficiente împotriva coronavirusului, dar poate fi evitată "o catastrofă sanitară și economică", în următoarele luni și mai ales în sezonul rece, prin purtarea măștii, distanțare și menținerea igienei mâinilor, afirmă reprezentanții Patronatului Producătorilor Industriali de Medicamente din România (PRIMER).
Un spray oral dezvoltat de compania suedeză de biotehnologie Enzymatica poate dezactiva Sars-CoV-2, coronavirusul ce provoacă boala respiratorie Covid-19, potrivit rezultatelor preliminarii ale unui studiu derulat in vitro. Acțiunile companiei s-au apreciat cu peste 80% în urma informațiilor.
Insolvențele din sectorul construcțiilor din Europa vor crește cu 14 -24% în acest an, pandemia de coronavirus stârnind un șoc al rentabilității IMM-urilor din acest sector. IMM-urile reprezintă partea cea mai importantă a companiilor din domeniu, cu o pondere a cifrei de afaceri de aproximativ 80% din totalul sectorului în Europa. Spre deosebire de marile companii diversificate, care sunt flexibile și bine poziționate astfel încât să poată face față crizei generate de Covid-19, un număr mare de IMM-uri ar putea întâmpina dificultăți majore.
O concediere colectivă a fost anunțată la Combinatul de Oțeluri Speciale (COS) Târgoviște, unul dintre principalii producători de produse din oțel din România. Aproape 1.200 de salariați își pierde locul de muncă.
Mai multe curse aeriene din România către destinații din Europa, Africa și Orientul Mijlociu au fost anulate, după o decizie a autorităților române responsabile cu transportul aerian.
Asociația Europeană a Agențiilor de Turism și Turoperatorilor, din care face parte și Autoritatea Națională a Agențiilor de Turism din România, critică statele membre pentru că nu respectă o politică unitară a Uniunii Europene de călătorie în contextul pandemiei de coronavirus, ci încă aleg singure pentru ce țări vor ridica sau nu interdicția de călătorie, ca și pentru faptul că emit avertismente de călătorie pentru o țară întreagă, deși zonele problematice, cu un număr ridicat de infectări, sunt ușor identificabile și localizate.
Hackeri susținuți de statul rus încearcă să fure cercetări referitoare la vaccinuri și tratamente pentru Covid-19 de la instituții academice și farmaceutice din toată lumea, a anunțat joi National Cyber Security Centre (NCSC) din Marea Britanie, transmite Reuters.
Guvernul ia în calcul o dublare a numărului zilnic de noi infectări în luna august, la 1.200-1.600 de persoane infectate pe zi, în lipsa unei legislații care să limiteze răspândirea virusului la nivel național.
Mai mult de jumătate dintre analiștii CFA România estimează că impactul coronavirusului va fi resimțit puternic până în primul trimestru al anului viitor.
Medicul epidemiolog Molnar Geza anticipează că peste două săptămâni vom asista la o scădere a cazurilor de Covid-19 și că spre finalul anului numărul de infectări va scădea considerabil.
Hotelierii din Insula Creta au chemat jurnaliști români pentru a transmite, prin intermediul acestora, "un mesaj de încredere" turiștilor români, insistând asupra măsurilor de siguranță pe care le-au introdus pentru limitarea răspândirii noului coronavirus, dar și recunoscând că funcționează cu multe camere goale, în lipsă de clienți.
Creșteri semnificative de trafic au fost înregistrate în aproape toate zonele Bucureștiului imediat după ce starea de urgență nu a mai fost prelungită, ci doar înlocuită cu starea de alertă, pe unele artere fiind chiar valori duble de trafic față de perioada pandemiei.
Polițiștii din Giurgiu au efectuat 9 percheziții, în două județe, la domiciliile unor persoane bănuite că postau anunțuri false cu măști medicinale și comercializau ilegal tutun.
Perioada stării de alertă în România va fi prelungită, din nou, pentru încă 30 de zile, a anunțat președintele Klaus Iohannis.
Secretarul de stat Raed Arafat afirmă că nu avem încă o transmitere exponențială a noului coronavirus în România, chiar dacă trendul este de creștere. Arafat susține că ”am ieșit chiar destul de bine din prima fază” a pandemiei, dar se pare că ”undeva ne înecăm la mal”. Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență afirmă că recomandă în continuare o monitorizare constantă a tuturor zonelor și că nu ar fi de acord cu luarea unor măsuri de relaxare.
Un protest la care participă persoane care reclamă abuzuri ale autorităților în legătură gestionarea pandemiei de coronavirus are loc, duminică, în Piața Victoriei. Oamenii protestează față de”dictatura sanitară” și cei mai mulți nu poartă măști de protecie și nu resectă distanța fizică. Participanții cer ”libertate” și strigă ”Hoții”, ”Criminalii”, dar și ”Vrem eliberare, nu carantinare”.
Noua lege a carantinei și izolării a fost votată de deputați. Actul normativ urmează să fie transmis Senatului pentru dezbatere și adoptare. Au fost introduse mai multe amendamente convenite și în urma discuției cu secretarul de stat în MAI Raed Arafat. Mai exact, izolarea va fi obligatorie pentru bolnavi, carantina va fi instituită printr-un ordin al Direcției de Sănătate Publică pentru fiecare persoană și se aplică suspecților. Ordinul DSP poate fi atacat in instanță.
Virusul îngălbenirii sfeclei este un nou motiv de îngrijorare pentru cultivatorii europeni de sfeclă de zahăr, informează Bloomberg.
Salad Box, lanț românesc de restaurante specializat în vânzarea de salate, va intra pe puternica piață a Rusiei, la Moscova, dar își va schimba și tipologia de spații, prin micșorarea dimensiunii acestora, și se va concentra pe noi canale de desfacere, precum cele din zona supermarket-urilor și a benzinăriilor, a anunțat la Profit TV Radu Lupaș, co-fondator al lanțului.
Premierul spaniol Pedro Sanchez a anunțat o reformă fiscală ''inevitabilă'' ca urmare a crizei economice și sanitare provocate de epidemia COVID-19 și are pentru aceasta în vedere o creștere a impozitelor, mai ales a celor percepute marilor companii, relatează AFP.
Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a declarat, luni seară, că s-a decis amânarea celei de-a patra etape de relaxare, care ar fi urmat să se aplice din 1 iulie. ”Suntem într-un moment în care gestionăm un număr de cazuri crescut și s-a decis să amânăm cea de-a patra etapă de relaxare”, a spus Tătaru.
Autoritățile iau în calcul restricționarea circulației în anumite localități, dacă apar focare de coronavirus, a anunțat ministrul Sănătății Nelu Tătaru.