Un consiliu de administrație are și rolul de a contribui la dezvoltarea strategiei companiei și la aducerea unor perspective noi, unor abordări noi, pentru că în contextul actual de piață e important să ne dezvoltăm dincolo de creșterea organică, e nevoie de cele mai multe ori să avem tranzacții și atunci, rolul acestui board poate să fie și de a indica care sunt acele direcții de dezvoltare care pot să aducă cea mai mare valoare companiei, spune, Rudi Vizental, CEO ROCA Investments. Execuția, continuă el, vine după strategie, după planificare.
2022 a fost un an al cifrelor mari și al profiturilor mici, spune, la PROFIT NEWS TV, Rudi Vizental, CEO ROCA Investments. Inflația a făcut ca toată lumea să aibă cifre de afaceri mult peste cele bugetate, dar cele mai multe dintre companii probabil ca nu și-au atins ținta de profit pe care și-au propus-o, pe de o parte pentru că a crescut costul finanțării, iar pe de altă parte pentru că o mare parte din profitul pe care l-au făcut în primul semestru a fost „mâncat” de acea întoarcere a prețurilor materiilor prime din semestrul doi.
ROCA Investments, un brand fondat de Impetum Group, companie de private equity, a finalizat recent o nouă rundă de majorare a capitalului, atrâgând 100 de milioane de lei pentru consolidarea și dezvoltarea sustenabilă a portofoliului.
Statul trebuie să “dea drumul” la cheltuieli, pentru a compensa comportamentul precaut al băncilor în actualul context macroeconomic. Aceasta în condițiile în care una dintre problemele din agricultură provine din durata scurtă a contractelor de arendă, care nu stimulează investițiile, iar războiul din Ucraina afectează în mare măsură acest domeniu prin creșterea prețurilor îngrășămintelor, pentru că cele mai ieftine materii prime proveneau din Rusia și Ucraina, semnalează marii jucători din agricultură, la Dezbaterile Profit News TV - Maratonul Agriculturii.
Beneficiile parteneriatelor sau diverselor tipuri de asocieri în agricultură și în alte sectoare devin tot mai clare în perioadele de criză, când companiile și fermierii constată că le este dificil să reziste singure, spune Rudi Vizental, CEO ROCA Investments. El apreciază totodată că statul trebuie să “dea drumul” la cheltuieli, pentru a compensa comportamentul precaut al băncilor în actualul context macroeconomic.
ROCA Industry, holdingul care reunește companiile din domeniul materialelor de construcții aflate în portofoliul Roca Investments, vrea să-și mărească portofoliul de companii de la 3 câte sunt în prezent la 12 în următorii trei ani.
Acțiunile holdingului industrial promovat pe piața AeRO de ROCA Investment au ajuns în ringul bursier la un preț cu 2% mai mare decât cel al plasamentului privat de 50 milioane lei realizat la sfârșitul anului trecut. Indicator P/E mai mic de 7.
ROCA Investments, companie holding care oferă soluții de capital și parteneriat activ pentru consolidarea și scalarea IMM-urilor românești, își propune, anul acesta, să investească în companii mai mari, să mărească tichetul per tranzacție și să crească cifra de afaceri cu 13% și EBITDA cu 115%.
După 3 ani de activitate, ROCA Investments, companie holding care oferă soluții de capital și parteneriat activ pentru consolidarea și scalarea IMM-urilor românești, are o valoare evaluată a companiei de 42 mil EUR, ceea ce reprezintă aproape o dublare față de nivelul de 22,3 mil EUR de la finalul anului 2019. Randamentul investițiilor pentru anul 2020 este și el în creștere, ajungând la 62%.
Companiile se confruntă cu probleme reale în această perioadă, finanțările prin programul IMM Invest nu funcționează așa cum trebuie și, mai mult decât atât, au paralizat sistemul bancar întrucât instituțiile de credit lucrează 90% din timp pentru IMM Invest, care nu dă rezultate, iar pentru finanțările clasice nu mai au resurse de muncă, a declarat Rudolf Vizental, CEO și Co-fondator ROCA Investments, prezent la Profit.ro Financial Forum.
Vibe Properties, companie fondată de Michael Israeli, arhitect și dezvoltator, în colaborare cu Rudolf Vizental (partener CITR), Andrei Cionca (președinte CITR) și Cătălin Sima, cu experiență în management financiar și real estate, lansează Vibe Forward, un proiect imobiliar amplasat pe Bulevardul Dimitrie Pompeiu din București.
Platforma ROCA lansată ieri de CITR Group împreună cu omul de afaceri Dan Șucu și fondatorii Dedeman, mișcare anunțată în premieră de Profit.ro de la jumătatea lunii trecute, care vizează finanțarea și îndrumarea firmelor aflate în dificultate, ar putea fi listată la bursă în 2-3 ani, în cazul în care business-ul se va extinde semnificativ. Investitorii de la BVB ar avea astfel oportunitatea indirectă de a obține expunere pe firme temporar cu probleme de finanțare, dar cu potențial ridicat și care au capacitatea de a oferi randamente mari.